Gazeta de Herța

În iunie anul curent s-au împlinit 580 de ani de la atestarea documentară a satului Dumeni, care aparține de comuna rurală Costiceni.

În iunie 1443 voievodul Moldovei Ștefan pentru slujirea credincioasă i-a miluit pe Patraș și Cosar, precum și pe fiii lui Patraș – Duma, Iuri și Mîndrea satul Duminții. În gramota lansată cu acest prilej se arată că hotarele satului să fie mai jos de Lacul Alb (Lacul Alb – așa se numea masivul de apă care în prezent îl cunoaștem sub denumirea Eserul de la Dranița). Bazându-ne pe acest document, îndrăznim să presupunem că satul antic Duminții era situat pe malul sudic al Lacului Alb și malurile râului Cerlena, adică nu pe locul unde în prezent e situat satul Dumeni.

Până în prezent nu e clar cine este întemeietorul satului. Fără îndoială că acesta a fost un om care purta numele Duma. Însă cine este acest om? În Duma boierească pe lângă voievodul Moldovei în secolul al XV-lea au existat mai multe persoane numite Duma. De pildă, pe timpul lui Ștefan cel Mare  au purtat acest nume unsprezece boieri din sfatul domnesc.

Printr-o gramotă din 13 iulie 1644, voievodul Vasile Lupul a aprobat a patra parte a satului Dumeni din ținutul Hotin, care se afla pe Prut descendenților lui Boris Braevici. (Boris Braevici era tatăl lui Duma Braevici. Acest Duma Braevici a fost în sfatul boieresc din 25 iunie 1441 până la 26 mai 1449, apoi din 7 septembrie 1452 până la 8 februarie 1455 și iarăși din 10 octombrie 1458 până la 10 septembrie 1466. Din 27 noiembrie 1460 prima persoană din sfatul boieresc). Indicul cu privire la originea numelui satului Dumeni părea să stea la suprafață. Însă nu putem afirma fără echivoc că numele satului provine de la Duma Braevici. De ce? Pentru că în iunie 1443 acest boier a fost un membru al sfatului boieresc care deținea funcția de vornic. De aici rezultă întrebarea: pentru care încălcare a fost izgonit din moșie, dar lăsat în postul de vornic și membru al sfatului boieresc?

În cererea înaintată de moștenitorii lui Duma Braevici voievodului cu privire la întărirea unui sfert din moșia Dumeni ei insistă că strămoșii lor aveau uric (adică gramotă) de la voievodul Alexandru. Acest fapt ne dă încrederea că satul Dumeni are o vârstă cu mult mai mare decât 580 de ani. Într-o convorbire cu vestitul etnograf bucovinean, Gheorghe Gorda, dumnealui mi-a spus următoarele cuvinte: „Să știi, domnule, că satele din comuna rurală Costiceni (Costiceni și Dumeni)  au apărut odată cu înființarea Moldovei”.

Se prea poate, că satul Dumeni să fi fost înființat de Duma Negru. Acest boier a fost membru al sfatului boieresc în timpul lui Alexandru cel Bun. Cu atât mai mult că dumnealui revenea socru voievodului și în secolul XV avea moșii prin localitățile apropiate de satul în cauză.

Nu avem la dispoziție documente care ar putea să dezvăluie cum s-a dezvoltat satul Dumeni de la înființare până la sfârșitul secolului XVI, când au fost vândute şi părţi din sat. Vă aducem la cunoştinţă un extras al documentului din 22 decembrie 1595 semnat de voievodul Ieremia Movilă interpretat şi de pitarul Ion ce asigură dreptul la a treia parte a satului Dumeni lui Grigore Danovici. Acea parte inferioară a fost cumpărată de la Freţian, feciorul lui Achimov din Fatcăuţi, cu toate veniturile de pe pământ şi ape. Există şi altă gramotă a voievodului Eremia Movilă, care datează din 9 iulie 1599. NOI IEREMIA MOVILĂ VOIVODU, Cu mila lui Dumnezeu Domnu Ţerei Moldovei. Iată au venit înaintea noastră şi înaintea boerilor noştri Todosia fata lui Iachim, nepoata, că de a ei bună voie, de nimenea silită, nici asuprită, au vândut a sa ocină şi moşie partea ei ce se va alege din satul Dumeni, ce este peste Prut în ţinutul Hotinului la Ezerul-Albu, din vatră şi din cămpu, pe aceia au vânduto slugei noastre lui Fedor Pitărelul, drept 80 taleri de argintu, şi iau plătit elu, toţi deplinu, înaintea noastră, şi înaintea boierilor noştri .- Deci de acum înainte, acea de mai sus arătată parte de ocină, ce’i se va alege, partea Todosiei, fetei lui Iachim, din satul Dumenii, din vatră şi din cămpu, sa’i fie lui, mai sus numitul Fedor Pitarelul, şi de la noi uricu şi cumpărătura cu tot venitul, şi altul să nu se amestice. Suceava 7107(1599) iunie 9. Domnul au poruncit. Din aceste două documente rezultă că în secolul al XVI-lea (cel puţin în a doua jumătate a secolului al XVI-lea) cea mai mare parte a satului Dumeni aparţinea boierului Iachim din Fatcăuţi, iar copiii săi au decis să-şi vândă cotele lor.

În secolul al XVII-lea observăm intensificarea atenţiei boierilor asupra pământurilor satului Dumeni. În mai 1603 boierul Grigore Danovici şi-a mărit partea din pământurile satului Dumeni, cumpărând o treime din jumătate de sat. Această achiziţie este certificată de Dumitru Şoltuzul cu 12 părgari în târgul Hotinului. Aceste dovezi jucau un rol important în cazul unei judecăţi. Conţinutul acestui document ne oferă informaţii despre locaţia satului Dumeni din timpurile străvechi.(îl aducem în întregime şi păstrăm ortografia originală) Noi Dumitru Şoltuzul cu 12 Părgari ân Târgul Hotinului Iată au venit în înaintea noastră Makidon din Fătcăuţi, şi fratele seu Jonascu, şi sora lor Nasti, că de nimeni siliti, nici asupriţi, ci de a lor bună voie şi cu martori din naintea noastră, şi din naintea altor oameni buni, din Tărgul Hotin precum că şi-au vândut alor dreptă ocină şi moşie, partea de silisce ce se numesce Dumenii pe malul Ezerului, unde au şedzutu Skimne, şi cu locu de moară în valea care vene cătră Cerlina, şi au vînduto din jumătate de satu, o a treia parte, lui Grigore Danovici, drept 72 galbeni unguresci. Deci noi Şoltuzui şi părgarii, vădzându a lor de bună voie mărturisire, şi a lui Grigore, plata deplinu, noi asijderea şi de la noi iam făcutu lui mărturie, ca să’i fie lui şi de le noi mărturie, pe acea de mai sus arătată silisce anume Dumeni, din jumătate de satu, a treia parte, – şi spre mai bună credinţă şi siguranţie am pusu pecetea Tărgului, într’aestă mărturie a noastră ca să se scrie. În Hotin 7111. (1603) mai 21. Citind cu atenţie textul documentului, puteţi vedea că satul era situat pe malul Ezerului. Adică, versiunea noastră este confirmată că Dumeni de la începutul organizării sale se afla într-un loc diferit de locul în care se află până astăzi. Am scris deja despre acest lucru mai sus. În opinia noastră, ultimul punct în acest caz ar trebui pus de arheologi.

Acest document indică faptul că s-a început procesul invers celuia care a avut loc în secolul al XVI-lea. În loc să împartă moşiile, boierii au început să le concentreze prin contopirea părţilor dobândite ale satului. Astfel, deja în 1603 boierul Grigore Danovici deţinea jumătate din satul Dumeni. 

La 11 martie 1636, Petru Danovici şi sora sa Antimia, copii ai lui Grigore Danovici, şi-au vândut moştenirea primită de la tatăl lor, jumătate din satul Dumeni cu un vad pentru o moară de pe râul Prut, parte a unui iaz şi o moară de pe râul Cerlena şi o parte a lacului ce coincide cu partea de sat lui Efim Haşdeu. La 16 martie a aceluiaşi an, voievodul Vasile Lupu a emis o gramotă prin care întăreşte lui Efim Haşdeu jumătate din satul Dumeni. Printr-o gramotă din 13 iulie 1644, voievodul Vasile Lupu a asigurat un sfert din satul Dumeni descendenţilor lui Boris Braevici. Către voievod cu rugămintea de a le întări părţile de moşie care le revin, din moştenirea de la Boris Braevici, s-au adresat popa Buda cel Bătrân din Tîlhareşti şi fratele său Rusu, fiii lui Urlik, nepoţii lui Boris Braevici, şi nepotul de la sora lor Vasile Bohrin, fiul lui Ionaşku şi strănepotul lui Boris, şi nepotul de la sora lor, Pavel, fiul Nastasiei, nepotul lui Urlik şi strănepotul lui Boris (Borici). De ce am enumerat toţi urmaşii lui Boris Braevici? Cert este că, la 4 februarie 1660, voievodul Ştefan a emis o gramotă prin care se asigura vânzarea a jumătate din satul Dumeni de pe Prut în ţinutul Hotin de către fiii lui Vasile Braescul Ştefan, Gavril şi Alexandru, boierului Bucioc.

Io Ştefan Voevod cu mila lui Dumnezeu Domnu ţării Moldovei. Iată a venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri boiari a mari şi mici slugile noastre Ştefan biv medelnicier şi fratele lui Gavril şi Alexsandru ficiorii lui Vasile Brăescul de a lor bună voe de nimeni siliţi nici asupriţi şi au văndut a lor dreaptă ocină şi moşie jumătate sat din Dumeni pe apa Prutului în ţinutu Hotin ce este a lor acea ocină de la tatăl lor Vasile Brăescul; acea au văndut-o ei boiarinului nostru Bucioc biv vel sulgiar pentru 200 lei bani gata din vatra de sat şi din cîmp şi din apă şi tot venitul şi s’a sculat boerinul nostru Bucioc şi a plătit acei bani 200 lei în mînile lui Ştefan şi a fraţilor Gavril şi Alexsandru fiii lui Vasile Brăescul dinaintea noastră şi dinaintea a lor noştri boeri. Pentru acestea ca săi fie lui dreaptă ocină şi cumpărătură şi de la noi uric şi întăritură cu toate venitrile; şi nimene altul sâ nu sâ amestice. Insuşi Domnul a arătat. În Iaşi la anul 7168 Febr. 4 zile. Corlat Racoviţ Cehan vel logofăt a iscălit.

Nu avem documente cu privire la relaţiile de familie ale lui Vasile Brăescul cu descendenţii mai sus menţionaţi ai lui Boris Braevici (probabil că timp de 200 de ani terminul Braevici a derivat în Brăescu) şi cum moştenirea Braevici s-a dublat din 1644 până în 1660. Este posibil că aceştia au cumpărat o parte de sat de la mai sus menţionat Fiodor Pitarelul. Astfel, în 1660, satul Dumeni aparţinea la doi boieri – jumătate din sat era deţinut de Efim Haşdeu, cealaltă jumătate era deţinută de Bucioc. Vom dezvălui pe scurt o parte a liniei genealogice a familiei Haşdeu, întrucât a fost direct legată de satul Dumeni. În documentele secolului al XVI-lea există informaţii despre Gavril Haşdeu, poreclit Ceapa sau Ţopa. În timpul voievodului Ion-Vodă (Potcoavă) a deţinut funcţia de mare logofăt. În 1577, când Ion-Vodă a fost alungat de pe tron, Gavril Haşdeu s-a refugiat la cazacii zaporojeni, lăsându-şi moşiile în Basarabia. Gavril Haşdeu a avut trei fii: Andronic, Dumitru şi Efim. Ultimul, Efim, s-a născut în 1591. S-a dovedit a fi un bun administrator şi militar. A studiat afacerile militare de la cazacii din Zaporojia. Întorcându-se în patrie, voievodul l-a numit pârcălab la Hotin. În perioadele grele ale luptei pentru tronul Moldovei, precum şi a luptei împotriva invadatorilor străini, el reuşeşte strălucit apărarea cetăţii Hotin. Era un om cu o abilitate remarcabilă. El a fost într-o misiune diplomatică în Polonia de trei ori prin ordinul voievodului Vasile Lupu. Voievodul i-a dat dreptul de a purta o mantie purpurie, iar regele Poloniei i-a oferit o medalie de aur şi dreptul de a o purta atârnată de un lănţişor de aur. A murit în 1664. După moartea sa, cei şase copii ai săi împart moştenirea. Conform unei scrisori din 29 iunie 1665, care precizează modul în care urmaşii au fost de acord cu distribuirea moştenirii tatălui, jumătatea satului Dumeni a trecut la Agata (în unele surse Agafitsa).

În opinia noastră, locuitorii din Dumeni au suferit şi pierderi umane ca urmare a numeroaselor războaie ruso-turce. Din păcate, nu am reuşit să găsim documente care să ateste participarea celor din Dumeni la ostilităţile din 1621. Starea de lucruri din sat s-a deteriorat în ultima treime a secolului al XVII-lea. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, numeroaselor conflicte polono-turce. Drept urmare, satele au fost supuse atacurilor de către trupele tătare, suferind de epidemii şi epizootii.

 Având în vedere cele de mai sus, putem concluziona că în a doua jumătate a secolului al XVII-lea satul Dumeni era deţinut de doi boieri – Efim Hajdeu şi Bucioc. Numeroase conflicte ruso-turce şi polono-turce au agravat situaţia demografică şi economică din sat.

Începutul secolului al XVIII-lea e caracterizat printr-o deteriorare suplimentară a situaţiei satului. După înfrângerea armatei regelui suedez Carol al XII-lea lângă Poltava rămăşiţele armatei sale s-au retras dincolo de Nistru, s-au aşezat în jurul Benderului şi a altor aşezări din Moldova. În Hotin şi satele ţinutului Hotin, unităţile armatei suedeze şi aliaţii acesteia se opreau în mod repetat şi jefuiau nemilos localnicii. În vara zilei de 18 iulie 1711, „Divizia de draguni a generalului K.E. Renn, a obţinut provizii şi furaje prin jefuire” a satelor din zona noastră. Situaţia locuitorilor satelor noastre s-a deteriorat radical după campania de lângă Prut a ţarului rus, Petru I din 1711. Sultanul turc decide să-şi consolideze poziţia strategică la hotarele de nord-est ale statului, prin reconstruirea cetăţii Hotin şi amplasarea unui mare contingent de trupe turceşti. Pentru a face acest lucru, a renunţat chiar la campania sa în Polonia pentru a urca pe tron în această ţară pe Stanislaw Lişcinski. Întregul contingent al trupelor turceşti este trimis la lucrări de fortificare în Hotin. În plus, autoritatea a implicat populaţia locală, precum şi rezidenţii altor localităţi din ţările române. Următorul pas al sultanului a fost transformarea ţinutului Hotin într-o rae condusă de administraţia turcă. Subordonarea ţinutului Hotin de către administraţia din Istanbul a însemnat transformarea averilor boiereşti în proprietatea statului turc. Aceste evenimente au dus la faptul că ţăranii au părăsit satele în masă şi au fugit în afara regiunii. Locuitorii din Dumeni nu au rămas indiferenţi la acest proces. Când, în 1715, administraţia turcă a efectuat un recensământ şi a înregistrat satele ţinutului Hotin, care în limba turcă se numea „nahie”, a trebuit să afirme că marea majoritate a rezidenţilor au fugit din cauza invaziei moscoviţilor sau din cauza trupelor voievodului Kievean şi a regelui suedez, care mai înainte au iernat în aceste localităţi, sau, după revenirea otomanilor.

Conform registrului turc (defter) întocmit în 1715, „Satul Dumenli” era pustiu. Astfel de denumire denaturate ale satului  pot fi explicate prin incapacitatea cărturarilor turci de a reproduce numele de sate româneşti. În satele nahiei au fost desemnaţi ofiţeri pentru supraveghere, care aveau dreptul să utilizeze o parte din taxe în avantajul lor, precum şi pentru nevoile unităţii de armată pe care le comandau. Astfel, neluând în seamă că satul era pustiu, satul Dumeni a fost atribuit  la 19 martie 1716 lui Mersin-oglu Mehmed-age.

Pe ce se bazează afirmația noastră. În materialele recensământului din 1774, precum şi în statisticile din 1788, nu există informaţii despre satul Dumeni. Dacă acest sat ar fi lipsit de populaţie, adică pustiu, acesta ar fi înregistrat în documente ca informaţii despre satele Kaplivka, Anadolia, Darabani şi altele. Lipsa de informaţii despre Dumeni în aceste documente ne permite să presupunem că satul Duminţii, care se afla iniţial pe ţărmurile Lacului Alb (Ezerul) şi râului Cerlena a fost distrus, oamenii l-au părăsit (în 1715 – era pustiu) şi nu s-au mai întors. Cu timpul au început să se întoarcă, dar au început să îşi construiască casele pe malul râului Prut, lângă satul Costiceni. Așa s-a  format satul Dumeni pe locul unde se găsește și în prezent.   

(Între populaţia locală există o legendă, potrivit căreia a existat cândva un sat pe locul Lacului Alb, dar s-a prăbuşit sub pământ. Se spune că, de multă vreme, de sub apă se putea vedea cupola cu crucile bisericii satului). Este puţin probabil că e vorba despre satul antic Duminţii.

La 28 mai 1812, a fost semnat Tratatul de pace de la Bucureşti, potrivit căruia teritoriul dintre Prut şi Nistru, de la graniţa cu Bucovina până la Dunăre şi Marea Neagră, a fost anexat la Rusia ţaristă. Astfel, satele noastre au nimerit sub stăpânirea Imperiului Rus de mai bine de 100 de ani.

În veacul XIX satul Dumeni aparținea la mai mulți moșieri. Iată unii dintre ei: Constantin Stroescul, Maria Sumarocova, Tudorache Ciurea, Nadejda Pantazi, Melitina și Edmund Sobolevski și alții.

Satul era condus de adunările săteşti, la care trebuiau să fie prezenţi nu mai puţin de două treimi din şefii de gospodării sau reprezentanţii acestora. Şedinţele abordau probleme urgente legate de dezvoltarea satului, execuţia bugetului pentru anul precedent, utilizarea acestuia, precum şi adoptarea bugetului pentru anul în curs. De exemplu, în satul Dumeni la 13 ianuarie 1898 a avut loc o adunare a satului, la care au participat reprezentanţi ai 86 de gospodării. În cadrul acestei reuniuni au raportat colecţionarii de taxe Grigore Raţa, Ilie Baban-Giba şi Gheorghe Lupoi. Ei au adus la cunoştinţa sătenilor că au colectat 1946,78 ruble de impozit în conformitate cu planul din 2084,95 şi, de asemenea, au adus în audienţă la ce s-au cheltuit banii strânşi. Raportul lor a fost semnat de toţi cei prezenţi la întrunire. Adunarea l-a împuternicit pe Raţa Panteleimon al lui Constantin să încaseze impozitele pe anul 1898. În acelaşi timp i s-a ordonat să strângă 348,21 ruble, care nu au fost colectate în anul precedent. Şedinţa a decis să strângă în 1898 2328,64 ruble. Această sumă a fost distribuită între gospodăriile satului. Vom nota că mărimea impozitului diferă. Astfel, fiecare dintre cele 43 de gospodării aparţinând proprietarului de pământ Sonaţki au fost impozitate în proporţie de 27 de ruble 68 3/4 copeici, 12 gospodării – 16 ruble 91 de copeici, iar gospodăriile lui Filip Lupoi şi Ivan Afanasie au fost impozitate cu 22 de ruble 35 1/2 copeici. În acelaşi timp, 38 de gospodării care aparţineau proprietarului Liskovski, erau obligaţi să plătească 8 ruble 89 3/4 copeici. 

Conform statisticii din 1859 în Dumeni se numărau 76 gospodării în care locuiau 481 săteni, dintre care 252 bărbați și 229 femei. Compoziția etnică a populației în mare majoritate era formată din moldoveni. De pildă, în anul 1907 din 815 locuitori 784 erau moldoveni, 35 – evrei și 9 țigani.

Cea mai mare parte a comunităţii era analfabetă. Doar câţiva puteau citi şi scrie. Astfel, în 1883 numărul total de alfabetizaţi din sat  era de 10. Trebuie remarcat faptul că toţi alfabetizaţii erau bărbaţi, nici o persoană de sex feminin din sat nu „ştia carte”. În acelaşi timp, frecventau şcoala din satul Negrinţi doar 5 băieţi din Dumeni.

Școala în sat s-a deschis de-abia în 1922. Ea funcționa în casa lui Grigore Rusu. Primul învățător a fost Gheorghe Burlacu. Din 1924 în calitate de profesor lucrează Maria Pisica (fiica preotului din Costiceni). În diferiți ani au lucrat învățătorii Alexei Caproș, Leonid și Zinaida Dimitriu. În 1936 s-a început construcția încăperii proprii. Prefectura județului Hotin a petrecut două licitații în privința scăderii sumei alocate pentru construcție. În 1938 localul școlii a fost dat în exploatare. În anul universitar 1941-1942 școala din Dumeni o frecventau 85 elevi.

În veacul XX satul a suferit în urma a două războaie mondiale, epidemiei de tifos și foametei care a urmat. 

În decembrie 1947, în satul Dumeni s-a format o gospodărie colectivă „Vatutin”. Alexei Toderica, un locuitor al satului Tărăsăuţi, a fost ales preşedinte al acestei gospodării. La adunarea generală a gospodăriilor colective din Costiceni şi a satelor vecine Dumeni şi Novo-Ivancovţi în august 1950, au decis să unească cele trei gospodării într-un singur artel în numele lui Vatutin. Preşedintele artelului a fost ales Alexei Toderica, ce conduse colhozul din satul Dumeni.

În sat s-au născut mulți oameni emeriți. Din 5 Eroi ai muncii socialiste din comuna Costiceni 3 s-au născut în Dumeni: Scorocârja Maria, Pascari Fevronia și Precup Vladimir. Tot în Dumeni s-a născut Maestrul sportului la volei, campion mondial la nominalitatea 70+ Rața Pentelei. În Dumeni au venit pe pământ o pleiadă de oameni de știință: doctor în științe medicale – Vasile Rața, Andrei Banari, Valentina Volcanescu, doctor în filozofie – Tudor Colac, doctor în științe economice – Nicolae Sucevan. Frații Andrei și Boris Colac au fost aleși primari ai comunei. În prezent funcția de primar al Comunităţii Teritoriale Vancicăuți o deține Vladimir Lupoi. Mulți locuitori ai Dumenilor au lucrat în organele  puterii de stat. 

Mai multe date despre istoria satului Dumeni luaţi cunoştinţă din  următoarele surse: Valentina Volcanescu „Чудеса из моей жизни”, Nicorici A.V., Pâslaru V.M. „Istoria comunității rurale (comuna) din Costiceni”. Din moși-strămoși și până în prezent, Tudor Colac „Satul din suflet”.

Andrei NICORICI,

profesor la Universitatea Națională 

Tehnică „Institutul politehnic din Harkiv”