Gazeta de Herța

„Chiar credeţi că ar trebui să ne mândrim că suntem români, ori aşa v-aţi deprins să scrieţi de dragul vorbelor frumoase?”, m-a întrebat un cititor de ocazie, care îşi câştigă pâinea prin ţări străine şi vine din Paşti în Crăciun pe acasă. Tot el mi-a spus că, acolo pe unde îşi caută norocul, mai bine e să nu afle nimeni că eşti român. Or, naţiunii noastre i-a mers faima rea prin toată Europa, românii fiind implicaţi în infracțiuni dintre cele mai grave – jafuri, violuri, omoruri… Le răspund celor care se rușinează de naționalitatea lor românească, pornind de la acest an, 2023, dedicat în România ilustrului compozitor Ciprian Porumbescu și marelui cărturar, domnitorul Dimitrie Cantemir. 

Cunoaștem noi oare, preţuim, apreciem reperele de care ar trebui să ne sprijinim verticalitatea atunci când suntem loviţi în cele mai sensibile sentimente? Știm pe cine să luăm de însoțitori atunci când umblăm prin străinătăți? Avem atâtea personalităţi deosebite cu care ne putem mândri în întreaga lume şi care ne dau dreptul să umblăm cu fruntea sus printre popoarele europene. Unul dintre ultimele „concerte” susţinute de Ciprian Porumbescu rămâne cel din faţa mării, în Italia, din iarna lui 1882, cu un an înainte de moarte, la numai 29 de ani. Iată ce scria compozitorul în jurnalul lăsat posterității despre magia acelui moment: „Jos, la albia mării, scot violina din scrinul ei, direg coardele, mirare! (…) Mă reazem de un pisc de stâncă ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cânt. Ah’, îmi răspunsei în gând: Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozii noştri dincolo că numai un cântec e coborât din cer şi acela e Doina…”. Anul trecut, la 1 decembrie, o celebră fântână din Roma a fost iluminată în Tricolor și pe străzi a răsunat muzica lui Ciprian Porumbescu. 

În 2014 la Bruxelles s-a dezvelit un bust al principelui, scriitorului, savantului Dimitrie Cantemir. La eveniment au sosit savanţi din întreaga Europă, domnitorul moldav fiind apreciat drept „unul dintre cei mai înţelepţi conducători de popoare din ultima mie de ani”. În România, la împlinirea a 350 ani de la naștere și 300 de la moarte, anul 2023 este dedicat domnitorului Dimitrie Cantemir, cărturar „cu o nesfârșită tinerețe în suflet”, cum l-a numit marele istoric Nicolae Iorga. Însă la noi, în Bucovina, mai mult ne strângem în jurul numelui lui Ciprian Porumbescu, anul consacrat ilustrului compozitor fiind marcat printr-o suită de manifestări culturale, artistice, științifice, precum și prin pelerinaje pe urmele creatorului BALADEI. Moștenirea spirituală lăsată de compozitor în scurta-i viață de numai 29 de ani ne este mult mai apropiată și cunoscută. Ciprian Porumbescu este tânărul ARBOROASEI veșnic viu printre noi, precum e și muzica sa. Dimitrie Cantemir e ca o linie de orizont, ceva îndepărtat nu doar în timp, deși generația de elevi din perioada sovietică a auzit și a învățat despre el la școală înainte de a-l cunoaște pe Ciprian Porumbescu.  E firesc acest lucru, pentru că Ciprian a fost fiu de preot, care ne-a lăsat testamentul „Pe-al nostru steag e scris unire…”, iar Dimitrie Cantemir ne era prezentat doar în contextul alianței cu Rusia, devotat țarului Petru cel Mare, o alianță ce-i promitea domnia pe viață pe tronul Moldovei (desigur, sub protecția Rusiei), dar care a avut un impact dramatic asupra domnitorului moldav. Nu mă voi aprofunda în acest aspect, ci vreau doar să amintesc că la 11 iulie 1714 Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei de Științe din Berlin, la propunerea căreia a scris opera „Descrierea Moldovei” (Descriptio Moldaviae). Așadar, este primul dintre români care a devenit membru al unei Academii de Științe din Occident. 

Vorbind în fața tinerilor români, adunați de pretutindeni la 15 august 2021 la aniversarea 150-a a Marii Serbări de la Sfânta Mănăstire Putna, actualul președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, l-a numit pe Dimitrie Cantemir „primul român de talie europeană”, găsind și o motivație pentru rătăcirea domnitorului prin Rusia: „…s-a dus în pribegie în Rusia nu ca să slujească imperiului țarului Petru, ci ca să vadă un experiment intelectual unic – translatarea modelului occidental în răsărit… S-a rătăcit între timp și nu s-a mai putut întoarce între ai lui…”. Se mai spune că primul turcolog și arabist, primul traducător al Coranului, care a fost Dimitrie Cantemir, s-a refugiat în Rusia nu numai ca să-și salveze viața, ci și cu speranța că se va ocupa de știință și va cunoaște Europa. Însă „prietenia” cu țarul rus l-a ținut în captivitate. Știu că subiectul referitor la „rătăcirile” lui Dimitrie Cantemir l-a obsedat până la moarte pe jurnalistul și scriitorul Grigore Crigan, fost redactor-șef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”. O parte din vise și le-a îndeplinit după abandonarea activității ziaristice, însă nu i-a fost dat să finalizeze și să-și vadă publicată nuvela purtată în suflet, ținută în sertare. Cu câteva luni înainte de plecarea la cele veșnice mi-a trimis în poșta electronică ce a reușit să scrie – nuvela istorică „Fantasmele lui Vodă-Cantemir”, însoțită de mărturisirea: „N-am să-mi pot ierta niciodată că n-am dus la bun sfârșit ceea ce năzuiam să scriu despre primul nostru academician, domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir”.

Trebuie să cuno-aștem toate acestea, ca să avem cu ce ne mândri când ne pornim la munci negre în Italia ori în alte ţări din Uniunea Europeană. Bunăoară, puțini știu că, după cum s-a scris în presa franceză, cel mai de seamă stilist din secolul XX al limbii lui Victor Hugo este un român – Emil Cioran. De asemenea, puţini ştiu că în lirica americană din sec. XX aproape nu există vreun poet important care să nu-i fi dedicat poeme înălţătoare unui alt mare român, care a creat cele mai importante valori în Franţa – sculptorul Constantin Brâncuşi.  

Şi dacă tot am ajuns la America, ar fi cazul să amintim că în anul 2008 NASA a botezat cel mai mare crater descoperit pe planeta Mercur cu numele lui Eminescu. Cercetătorii americani şi-au argumentat decizia prin dovada că poetul român, cu poezia sa „La steaua…” a mers înaintea lui Albert Einstein, anticipând descoperirea teoriei relativităţii. În acest context s-ar cuveni să amintim că în România primul Centru Academic „Mihai Eminescu” a fost deschis la 15 ianuarie 2011, la Bârlad, pe când în lume o instituţie similară a fost fondată încă cu 30 de ani în urmă – în îndepărtata Indie. 

Deci, am avea cu ce ne mândri şi n-ar trebui să ne ruşinăm de numele ce ni-i dat să-l purtăm printre străini, dar şi la noi acasă, dacă am cunoaşte nu numai răul din interiorul nostru.

Maria TOACĂ