Gazeta de Herța

A trăit şi a osârduit 

ca românii
 să-şi cunoască în profunzime sufletul 

Pornind spre Putna, cel mai mult mi-am dorit s-o întâlnesc pe maica Eufrosinia de la Mănăstirea Văratec şi să-i ascult încă o dată revelatoarea poveste despre ultimele zile ale acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, plecată la Domnul în veşminte negre ca monahia Benedicta. Şi a dat Domnul să fie întâlnirea noastră aşa ca anul trecut când, având onoarea să particip la slujba de pomenire la mormântul Maicii Benedicta, am cunoscut-o pe monahia Eufrosinia de la Mănăstirea Văratec, care i-a stat de veghe la patul de suferinţă până în ultimele clipe ale vieţii. Obştea monahală a Putnei, împreună cu păstrătorii de memorie ai Maicii Benedicta din întreaga Ţară, o omagiază în fiecare an la 20 august, de ziua naşterii, cu o slujbă de pomenire, cu flacăra lumânărilor şi puritatea crinilor la mormânt, cu tot ce-au ales să etaleze mai valoros invitaţii la colocviile de la Putna. Or, anume la această sfântă ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi-a dorit odihna de veci Maica Benedicta.

„Să-l apăraţi pe Mihai” – acestea au fost ultimele cuvinte auzite de la Maica Benedicta de veghetoarea ei la patul suferinţei. Să-l apărăm, ne-a lăsat testament nouă, trăitorilor de astăzi, şi pentru dăinuirea generaţiilor viitoare de români. Şi anul acesta, la Mănăstirea Putna, s-a adunat „pâlcul de credincioşi ai memoriei Maicii Benedicta”, cum îi numeşte părintele stareţ, Arhimandritul Melchisedec Velnic, pe cei chemaţi de Dumnezeu la slujba de pomenire. Amintim că pe 20 august 1920, la Bucureşti, s-a născut Zoe Dumitrescu-Buşulenga, nobila doamnă care şi-a consacrat viaţa lui Mihai Eminescu, a trăit şi a osârduit ca românii să-l cunoască în profunzime, ultimele ei cuvinte fiind „Să-l apăraţi pe Mihai”. A plecat la Domnul cu dorinţa să fie înmormântată la mănăstirea Putna, dacă va muri la Văratec sau oriunde în altă parte, afară de Bucureşti. S-a întâmplat ca pământul Putnei să aibă onoarea de a-i fi casa de veci. Din 2006, în fiecare an la 5 mai, de ziua morţii, şi la 20 august – de ziua naşterii, la Mănăstirea Putna se tine slujbă în memoria acestei personalităţi aşezate în pământul Bucovinei „ca un bob de grâu, ce rodeşte darul culturii”, de la care se învaţă „să nu ne pierdem verticala”.

„Îmi spunea că vede o lumină mare pe tavan, mă întreba dacă o văd şi eu. Vedea şi un tânăr foarte frumos, care vroia să-i spună ceva, dar nu-l auzea”, mi-a povestit maica Eufrosinia. Cu recunoştinţă faţă de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie” (preşedinte Teodora Stanciu) am ajuns la Sfânta Mănăstire Putna, la comuniunea de confesiune întru memoria acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga, unde vibrează continuitatea idealului eminescian în DURATĂ ROMÂNEASCĂ de LIBERTATE ŞI CONŞTIINŢĂ.

Deschidere spre orizontul culturii române

Pornită singură din zori, trecând vama pe jos, am ajuns ca prin minune la Putna, cu trenul de la gara din Dorneşti, în compania unei doamne evlavioase ce mergea la închinare. Pentru mine a fost prima zi a colocviului consacrat Maicii Benedicta, dar, de fapt, a treia zi la Centrul Cultural „Mitropolitul Iacob Putneanul” de pe lângă Mănăstirea Putna, unde se desfăşoară această tradiţională reuniune de înaltă marcă intelectuală, ediţia a XVII-a purtând genericul „Orizontul culturii române. Formare şi atitudine”. Numai bine am reuşit să prind comunicările dr. Cristina Paladian, şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică a UNC, şi dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care a reuşit să editeze un nou volum din colecţia „Destin bucovinean” pe tema dureroasă a refugiului românilor din actuala regiune Cernăuţi după ocupaţia sovietică. Cei doi conferenţiari din nordul Bucovinei au pus accentul pe reperele care ne menţin identitatea, făcând apel la memorie. Dr. Cristina Paladian şi-a demonstrat consecvenţa şi competenţa în tratarea unui subiect mai puţin cercetat – „Memorie culturală românească” şi „Memorie a metrului” în forme poetice româneşti. Eminescu”. Iar acad. Alexandrina Cernov, în baza exemplului eruditului înaintaş Ion Gh. Sbiera, a vorbit despre contribuţia intelectualităţii bucovinene la inaugurarea Academiei Române. Făcând un arc peste timp, a punctat problemele cu care se confruntă în prezent comunitatea istorică din nordul Bucovinei în vederea păstrării limbii române în învăţământ şi viaţa publică.

Prima parte a zilei s-a încheiat cu rugăciune şi o masă de pomenire, oferită de stareţul Mănăstirii, Arhimandritul Melchisedec, pentru odihna tatălui său, decedat acum doi ani, când Mănăstirea celebra 150 de ani de la Marea Unire a românilor la mormântul lui Stefan cel Mare şi Sfânt. Ceva mai târziu, în pauza de masă, surprinzător a fost s-o reîntâlnesc la poarta Mănăstirii pe cunoscuta mea de dimineaţă, doamna Ana din Suceava, şi să ne dorim o zi frumoasă, cu ajutorul lui Dumnezeu în toate.

Ca să luminezi, trebuie să arzi!

Ştiu foarte bine că evenimentul cultural de largă şi profundă respiraţie naţională, ce se desfăşoară de 17 ani în luna august la Mănăstirea Putna, nu poate fi redat în amănunte într-o simplă relatare, mai ales când orice detaliu este important. Colocviul închinat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta a devenit o permanenţă spirituală, un model de continuitate a idealurilor lui Eminescu. După fiecare sesiune, Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta”, condusă de dr. Teodora Stanciu, editează „Caietele de la Putna”, care cuprind toate comunicările, dezbaterile, opiniile, luările de poziţie de la această comuniune de suflet, ştiinţifică şi culturală. Ca să luminezi, trebuie să arzi – învăţăm de la tot ce am auzit şi am văzut în cadrul actualei ediţii, îndeosebi din filmul regizorului Cristina Chirvasie (Bucureşti), comunicarea arhitectului Alexandru Beldiman (Bucureşti), lucrarea acad. Ion Pop (patru volume antologice ale poeziei româneşti postbelice), povestea visului american – o incitantă provocare a scriitorului Adrian Alui Gheorghe. Şi, în final, gânduri-gânduri de la Părintele stareţ Melchisedec, ce ne mobilizează la căutarea de modele. 

Au răsunat aplauze pentru doamna Teodora Stanciu, care depune eforturi, şi chiar sacrificii, la temelia reuşitei colocviului. Mănăstirea Putna, de la Ştefan cel Mare şi până astăzi, îşi confirmă menirea de redută a ortodoxiei şi a valorilor româneşti, adunând la altarul ei personalităţi care readuc în actualitate modele. Dar şi cei care le readuc sunt demni de urmat ca formatori de modele. Căci numai prin rugăciune şi credinţă se poate merge înainte, ne învaţă prin faptele sale cucernicul Părinte arhimandrit Melchisedec în cei 30 ani de stăreţie la Putna.

Lângă inima voievodală a Ţării
de Sus

Exact ca şi cu un an în urmă, în ajunul zilei de încheiere a colocviului, la Putna a plouat toată noaptea, norii continuând să-şi desfacă baierele şi dimineaţa. Numai că, spre deosebire de mânioasa dezlănţuire din anul trecut, de data aceasta ploaia a căzut blând, liniştit, de parcă se prelingeau lacrimi din ochii lui Eminescu, veghetor lângă clopotul Buga din curtea Mănăstirii. Ploua la Putna din binecuvântarea cerului – pentru trandafirii Mănăstirii, pentru rodul faptelor bune şi bucuriile noastre, pentru rugăciunile şoptite şi cele tăinuite în gând, pentru purificarea sufletului şi toate ce ne întâmpinau luminos la poarta Sfintei Mănăstiri, ce ne aşteptau mai departe spre alte sfinte altare…

Ne aflam în a patra zi când, conform tradiţiei, colocviul dedicat acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta finalizează cu un pelerinaj la locuri sfinte. Aşadar, participanţii la colocviu au păşit dincolo de linia „orizontului culturii române”, ce-şi are începutul de la cele mai străvechi ctitorii voievodale ale Moldovei. E o tradiţie temeinic înrădăcinată în istoria colocviilor Mănăstirii Putna, ca fiecare ediţie să finalizeze cu un pelerinaj prin locuri sfinte, locuri unde găsim răspuns la întrebările cine am fost, cine suntem, de unde venim… Dar, mai ales, ne pun pe gânduri, ne plasează într-o oază de linişte pentru a medita şi la cea mai vitală întrebare: „Încotro ne îndreptăm în goana nebună a zilelor noastre, mergem spre lumină ori ne scufundăm şi mai rău în întuneric?”. Şi e atât de paradoxal să descoperim că din negura timpului, din întunecimea veacurilor ne vine lumina. Dar pentru a auzi răspunsul, pentru a prinde acea „şoaptă domoală”, despre care ne-a vorbit părintele protosinghel Hrisostom, trebuie mai întâi să avem răbdare, să auzim cu inima, cu puterea credinţei duhul istoriei. Părinţii de la Mănăstirea Putna ne ajută să pătrundem în acel farmec sfânt ce dăinuieşte în Bucovina. 

Însoţiţi de monahii Gherasim Soca şi Hrisostom Ciuciu, am început pelerinajul de la cea mai veche Mănăstire de călugări – Bogdana din Rădăuţi. Închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Bogdana a fost ctitorită de voievodul Bogdan I, întemeietorul Moldovei (1359-1365), ca necropolă domnească. După cele şapte morminte voievodale din naosul lăcaşului, s-a constatat că ctitoria voievodului Bogdan I este prima biserică de piatră din Moldova. La ocuparea Ţării de Sus de către habsburgi, Bogdana a împărtăşit soarta majorităţii aşezărilor monahale, fiind închisă ca mănăstire. N-a fost redeschisă nici după 1918, existând numai ca biserică parohială. Abia în decembrie 1992 a revenit la viaţa monahală de la începutul începuturilor voievodale. În lipsa unui ghid de la Mănăstire, ne-au deschis captivant orizonturile acelor vremuri îndepărtate participanţii la colocviu, prof. univ. dr. Dan Mohanu, un specialist versat în domeniul restaurărilor, şi prof. Cristina Cojocaru, cercetător ştiinţific în pictura sec. XVIII-XIX, care la Bogdana a coborât mai adânc în timp. Pentru ambii a fost un prilej fericit de a-şi extinde discursurile şi a ne demonstra pe viu temele de acasă, pregătite pentru acest colocviu. 

Totodată, erudiţii profesori l-au completat pe stareţul protosinghel Elisei Preutu al Mănăstirii Sfântul Proroc Ilie din comuna Şcheia, jud. Suceava. Aici, la Mănăstirea resfinţită anul trecut, de sărbătoarea Sf. Ilie, după restaurarea din 2019-2022, grupul nostru de închinători s-a bucurat de momente de o binecuvântată revelaţie. De-o seamă cu Voroneţul, şi Mănăstirea Sfântul Ilie are o istorie de 535 de ani, fiind ctitorită de Stefan cel Mare pe un loc unde fremăta codrul şi cântau apele. Ca şi Voroneţul, a suferit năpasta timpurilor asupritoare. A rezistat trei veacuri invaziilor duşmane, căzând pradă Imperiului Habsburgic. În aprilie 1785 a fost închisă, chiliile – demolate (arse), iar biserica – transformată în lăcaş parohial. Acum, devenind loc de închinare şi pelerinaj, Mănăstirea şi-a revigorat menirea de a împrospăta memoria românilor cu date din istoria voievodală, dar şi din aleasa cultură medievală a Moldovei. Drept mărturie ne servesc picturile interioare şi urmele unor fresce exterioare. Bunăoară, tabloul votiv ni-l prezintă pe Ştefan cel Mare ţinând biserica în mâna stângă, iar Sfântul Proroc Ilie îl conduce către Mântuitorul Iisus Hristos, care îl binecuvântează pe ctitor. În pronaos vedem scene din viaţa Sfântului Proroc Ilie. Comentariile călugărilor însoţitori, protos. Gherasim Soca şi Hrisostom Ciuciu, ne-au ajutat să pătrundem în mesajul picturilor, îmbogăţindu-ne cunoştinţele despre viaţa Sfântului Ilie, care în acea zi ne-a dăruit o bună ploaie, cu soare şi cucernică blândeţe. 

La Mănăstirea Sfântul Ilie l-am avut printre noi şi pe Părintele arhimandrit Melchisedec, care, în mod imprevizibil, ne-a oprit în pragul bisericii. A dat la o parte covorul, făcându-ne atenţi la placa funerară de lângă uşă, plasată acolo din vina cui nu se mai ştie. După gestul stareţului, nu îndrăzneam să facem pasul, ca să nu tulburăm somnul celor care au avut pe mormânt această piatră. După clipe de ezitare l-am rugat să ne dea dezlegare, căci oricum trebuia să mergem mai departe. 

Cărţile Mănăstirii, menite să rodească crinii virtuţilor

Nu-mi amintesc să mă fi întors vreodată de la Putna fără cărţi sau să vină Putna la Cernăuţi fără donaţii bogate de carte, scoase la lumina tiparului de Editurile „Nicodim Caligraful” şi „Mitropolitul Iacob Putneanul”. Mai este până la finele anului 2023, dar Mănăstirea Putna a reuşit să se prezinte la colocviul din luna august, dedicat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta, cu importante realizări editoriale. În drumul spre casă am văzut-o pe şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică, dr. Cristina Paladian, cu o valiză mare şi grea. „Încolo a fost uşoară, am luat-o special ca să am loc pentru cărţi”, mi-a lămurit dumneaei. Poate cineva să se întrebe cum le-am trecut prin vamă. Dar n-am avut bagaje cu loturi de cărţi, ci câte un exemplar primit în dar de la Părintele stareţ Melchisedec. Şi apoi sunt cărţi de învăţătură duhovnicească, semănătoare de lumină şi înţelepciune, ca de exemplu „Ascultarea – taina vieţuirii în Hristos”, cel de-al cincilea volum din colecţia „Crinii Ţarinii” a protosinghelului Hrisostom Ciuciu. Colecţia cuprinde cuvinte ale unor părinţi contemporani şi are menirea să rodească crinii virtuţilor şi curăţenia minţii, să ofere hrană duhovnicească pentru sufletele care s-au dăruit lui Dumnezeu în veşmintele smerite ale călugăriei. 

Am spus nu o dată că de la Mănăstirea Putna ne vine lumina cărţii, această instituţie monahală fiindu-ne (pentru românii înstrăinaţi) sprijin spiritual şi mângâiere sufletească în cele mai grele timpuri. Cât de important este cuvântul tipărit la editurile Putnei ne-o dovedeşte şi faptul că deja în prima zi a colocviului, după Tedeumul în memoria Monahiei Benedicta şi Cuvântul de Întâmpinare al stareţului – Arhimandritul Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, au fost prezentate cele mai importante realizări editoriale – „Caietele de la Putna. Durată românească. Libertate şi conştiinţă”, care includ comunicările şi dezbaterile de la ediţia a XVI-a a colocviului, revista „Cuvinte către tineri” (nr. XVI, 2023), publicaţie ce oferă generaţiei în creştere o deschidere de inimi pentru a cuprinde şi cunoaşte tot mai mult, şi, drept mărturie a grijii şi dragostei creştine ce le avem de la ctitoria lui Ştefan cel Mare, – volumul „Refugiul”. 

Ca şi cele precedente, noua carte din colecţia „Destin bucovinean”, iniţiată şi realizată de dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, a apărut sub egida Fundaţiei „Credinţă şi creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta” a Sfintei Mănăstiri Putna, lucrarea fiind tipărită cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. „Refugiul” readuce în actualitate tragedia prin care a trecut generaţia de la 1940-1944 din teritoriile ocupate, este o carte trăită de coordonator. Or, Alexandrina Cernov, viitorul conferenţiar universitar, doctor docent la Universitatea din Cernăuţi şi membru de onoare al Academiei Române, a trecut cu bunicii şi părinţii prin vâltoarea refugiului, în perioada „când armata sovietică forţa Nistrul, la Hotin…”. Scene din acei ani de zbucium şi rătăciri, întipărite în memoria copilăriei, au îndemnat-o să adune şi mărturiile altor conaţionali, să cerceteze arhivele din Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi pentru a contura un tablou veridic şi integru al acelor timpuri de groază trăite de populaţia românească sub cizma stalinistă. În contextul războiului prin care trece astăzi Ucraina, cartea este adresată în special tinerei generaţii, care nu cunoaşte, n-are timp sau, mai curând, interes să cerceteze adevărul despre ororile abătute asupra celor de până la noi, trăitori pe pământul înstrăinat al Patriei. 

Din mărturiile adunate în acest volum se profilează adevărul cum refugiul a schimbat destinul oamenilor, cum au dispărut românii şi s-a redus atât de substanţial numărul populaţiei româneşti în nordul Bucovinei. Mai cu seamă, a avut de suferit intelectualitatea, cel mai regretabil fiind faptul că românii din teritoriile ocupate au rămas fără personalităţi de valoare. Doar cei mai mulţi dintre refugiaţii din nordul Bucovinei erau oameni de cultură şi ştiinţă, feţe bisericeşti. E suficient să-i numim pe profesorul Ion Nistor, rectorul Universităţii Cernăuţene, pe profesorii Leca Morariu şi Constantin Loghin, pe cei din renumita familie Flondor şi pe viitorul academician Vladimir Trebici. Mulţi dintre intelectualii refugiaţi au trecut prin grele încercări şi în România, suferind până la sfârşitul zilelor despărţirea de locurile scumpe. Totuşi, cei care au ales să plece, cei care au prins ultimul vagon, şi-au salvat viaţa, au dat naştere la copii care au avut posibilitate să-şi împlinească visele la o soartă mai bună, să-şi găsească rostul în viaţă, cum, bunăoară, au reuşit pictorii din grupul timişorean „Prolog” – Constantin Flondor şi Dacian Andoni, sau renumita cântăreaţă Sofia Vicoveanca. Cartea pune în prim-plan Refugiul ca o tragică suferinţă şi deznădejde, ca o rană care nu s-a cicatrizat cu trecerea anilor, rămânând veşnic vie în memoria urmaşilor.  

Înainte de a porni în pelerinaj la locuri sfinte din Bucovina, am primit, ca o binecuvântare de la stareţul Melchisedec, „Tainicul Timp”. Este un album de excepţie al operelor de artă din expoziţia închinată memoriei academicianului Dan Hăulică, inaugurată anul trecut la Centrul Cultural „Iacob Putneanul”. Sunt lucrări din colecţia dr. Sorin Costina, plasate „între nostalgia infinită şi melancolia absolută”, e o avere spirituală incomensurabilă, o parte din care am avut fericirea s-o văd, să mă apropii de ea cu sufletul şi privirile. E strigătul bucuriei din universul frumosului românesc, auzit doar de cei care se pricep să asculte şi să privească. 

Maria TOACĂ