Gazeta de Herța

Venind la hramul satului Boian cu dar de carte, cel mai mult mi-am dorit s-o întâlnesc în pragul școlii pe profesoara Eleonora Bizovi, prezentă în paginile volumului „Boianul meu cu inima română”, cu istorii și întâmplări din trecutul și zilele de acum ale vetrei noastre natale. Nu mi-a fost bucuria întreagă, aflând că în ultimele zile o trădează sănătatea. Totuși, doamna Eleonora a fost împreună cu noi, prin ofranda din partea familiei – o broderie a stemei comunei, lucrată de fiica dumneaei Mărioara și transmisă profesorilor care au vizitat-o, cu mesajul: „De la familia Bizovi, pentru viitorul muzeu al satului, pentru generațiile viitoare”.

Să ne rugăm la Dumnezeu să-i dăruiască sănătate și inimă tare, că avem mare nevoie de acest reper sufletesc, care este pentru toți boincenii doamna Eleonora Bizovi.

Din cele cinci secole ale Boianului, rotunjite la începutul acestui an, ziua de 21 septembrie voi purta-o în suflet cât o fi să mai trăiesc. O iau cu mine ca pastilă pentru cele mai acute dureri, ca antidot la deznădejdile și tristețile ce ne apasă. De-acum o să repet mai des un rând din versurile celui mai trist poet al românilor: „Sunt clipe când toate le am”. Am simțit că „toate le am” (în trecut, prezent și viitor) de cum am pășit pragul școlii din Boian, la 21 septembrie, ziua Sfintei Născătoare, după calendarul Iulian, când oamenii locului sărbătoresc hramul satului. Convenind cu directoarea Liceului nr.1 din Boian-centru, doamna Angela Botă, să facem o întâlnire în jurul cărții dedicate comunei natale „Boianul meu cu inima română”, dumneaei a ales sărbătoarea hramului drept cea mai potrivită zi. Pentru că e ziua când sătenii de odinioară își împodobeau casele cu flori și cele mai frumoase covoare. Și acum își înnoiesc căminele, însă tot ce era prețios odinioară, toate lucrurile scumpe, astăzi își găsesc sălaș în săli de muzeu și sunt scoase doar de mari sărbători. 

Din camera strâmtă a muzeului etnografic al școlii au fost aduse în sala de festivități păretare, scoarțe și covoare de dimensiuni mari, astfel revenind la tradiția de a împodobi casa pentru primirea oaspeților. N-a dispărut nici latura sufletească – oamenii devin parcă mai luminoși, se salută cu blândețe, își dau mâna și caută să-i primească cu brațele larg deschise pe oaspeți. Aceste trăsături distincte ale boincenilor și-au găsit oglindire în imnul comunei, cântat de liceeni cu prilejul diverselor festivități, mai ales când întâmpină oaspeți. De la începerea războiului, cântecele copiilor răsună a jale și la orice manifestare e nelipsit minutul de reculegere în memoria celor căzuți în luptele pentru apărarea Ucrainei. Dar, în pofida ritualurilor marcate de nenorocirile prin care trece țara, copiii nu se îndepărtează de tradiții, de cântecele ce le definesc identitatea românească. Duetul Alexei Dârda – Maria Drobot, surorile Anastasia și Sofia Poclitar, solistul Nicolae Bandur au interpretat din repertoriul reprezentativ al cărții de vizită a școlii. În lipsa primarului Aurel Babii, i-a salutat pe oaspeți viceprimarul Vasile Babii, data de 21 septembrie rămânând imprimată în memoria mea și prin avansul de apreciere din partea reprezentantului Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar, Nicolae Dan Constantin. Ca răspuns la mulțumirile adresate Guvernului României pentru ajutor la realizarea proiectelor în cadrul cărora Societatea „Golgota” a Românilor din Ucraina editează cărți, iar Societatea „Doamnele Române” popularizează în școli, prin CD Carolinei Jitaru, poezia cântată, diplomatul român a informat despre susținerea celor mai importante inițiative ale comunităților istorice din afara țării. Îndeosebi s-a referit la programul ARC, care vara aceasta a oferit copiilor români din Ucraina 900 de locuri în taberele de odihnă. 

Mi-a fost plăcut să aud despre interesul manifestat de domnul diplomat față de cartea lansată, care îl duce cu gândul la demararea unor proiecte foarte necesare pentru păstrarea spiritului românesc la Boian. E un imperativ al comunei să aibă o casă pentru relicvele trecutului, despre care am auzit nu o dată de la profesoarele Sofia Jalbă și Cristina Nelici, preocupate de îmbogățirea sălii din clădirea Liceului. 

Am întâlnit în familia școlii oameni dragi de demult, care se vor regăsi și în paginile cărții, așa cum îmi este profesoara Eleonora Sfeclă, gospodarul Vasile Botă, colegul de clasă Viorel Bosovici, scriitorul Gheorghe Botă, cu care am colaborat la apariția culegerii de nuvele traduse în română, dar și din generația tânără – studenta Anișoara Botă, sora sculptorului Cristian, autorul bustului lui Iraclie Porumbescu, două tinere profesoare, Alina Chimin, fiica regretatei mele colege de clasă Elena Comarnițchi, și Daniela Botă, fiica vecinei Brândușa Priscure din Lehuceni, tânăra profesoară Diana Cuciurean… Am venit și eu cu oameni importanți la boincenii mei „dintr-o bucată”, cum îi numește primarul comunei, Aurel Babii. Mi-au fost alături susținătorii cei mai apropiați, cu care realizăm împreună proiectele – Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota” a Românilor din Ucraina, și jurnalista de la redacția Radio Ucraina Internațional, interpreta de muzică folk și ușoară Carolina Jitaru, cunoscută și în ipostaza de compozitoare. Am observat de mai demult că fără Carolina Jitaru manifestările noastre românești n-au atâta strălucire, n-au acel farmec răscolitor până la lacrimi. 

În aceste zile, când ne aflăm cu autoarea discului „Cred în fericire” în turneul cântecului și poeziei prin școli, Carolina Jitaru le-a dăruit boincenilor din creația sa, alegând piesele cele mai apropiate sufletului lor – despre mamă („În ochii mamei mele”), despre glia străbună („Poem Bucovinean”)… Și deoarece în sală se aflau tineri îndrăgostiți de muzică, Carolina le-a povestit despre drumul ei spre realizarea visului, până la acest CD. Iar aspectul activității profesionale de jurnalist și filolog i-a fost ilustrat de colegul nostru comun, publicistul Vasile Carlașciuc, prezent și în calitate de poet. Născut la Berestea, a absolvit Școala Medie din Boian, în cei doi ani învățând arta cuvântului frumos potrivit sub îndrumarea profesorului de română Vasile Bizovi. Peste ani a revenit în aceeași sală de festivități cu o culegere de poezie ucraineană, în care au fost incluse trei poeme de-ale sale traduse de renumita Tamara Severniuk. 

O surpriză a fost pentru boinceni cadoul muzical de la doamna Elena Nandriș din Mahala. Cu două săptămâni înainte, de marea sărbătoare a Nașterii Sfintei Marii, am fost împreună cu un grup din ansamblul artistic „Urmașii lui Ștefan” în România, invitate de primarul comunei Frătăuții Noi, județul Suceava, unde ca și în Boian este cinstită memoria preotului Iraclie Porumbescu. După plecarea din Boian și Șipote, preotul Iraclie, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu, a slujit mai mulți ani la biserica din Frătăuții Noi și a fost înmormântat acolo. Impresionant pentru mine a fost ca, peste două săptămâni, să vin la Boian cu volumul ce are pe copertă bustul lui Iraclie Porumbescu tot de sărbătoarea Sfânta Maria Mică. Vedem că are și o latură pozitivă ținerea sărbătorilor după cele două calendare bisericești. Tot acum am aflat că unul din soliștii „Urmașilor lui Ștefan”, Pavel Cornuța, trăiește la Boian și învață la Liceul din centru. În anii adolescenței mele, copiii din Mahala veneau să facă școală la Boian, acum unii de aici aleg să învețe a cânta la școala măiestriei Elenei Nandriș. Că au ce învăța ne-au demonstrat băiatul pe jumătate boincean, pe jumătate măhălean, Pavel Cornuța, și îndrăzneața cântăreață, Elmira Nandriș, care nu s-a pierdut cu firea ieșind singură pe scenă. Până acum Elmira a cântat, având ansamblul în spate, acum a avut-o pe bunicuța Elena în față și s-a bucurat de aplauzele spectatorilor. Trăitori în fagurele limbii române, copiii din Boian și Mahala au ce învăța unii de la alții. Pornind de la cartea lansată și discul cu poezie cântată al Carolinei Jitaru, frumos le-a vorbit despre sfințenia locului natal, casa părintească și limba maternă, doamna Lilia Govornean, președinta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina. „Suntem cu toți copii ai locurilor natale și e frumos când copiii revin acasă”, a spus prof. Lilia Govornean, relevând că toate cele bune pornesc de la inimă și să nu uităm de limba și rădăcinile noastre române. E și datoria noastră, a celor care am prins aripi și ne-am luat zborul din școlile din Boian, Mămăliga, Tărăsăuți, Marșinți și multe alte localități, mai ales cele din nordul Basarabiei, să nu-i lăsăm pe copii să uite, să mergem mai des la ei cu un cântec, cu o carte românească. 

Maria ANDRIEȘ