Gazeta de Herța

Ne-am strâns din nou la Roșa, parte din trupul Cernăuțiului, cea mai veche și mai dragă inimilor noastre, pentru că aici trăiesc români, aici se mai vorbește și se mai cântă românește. De fapt, cum se cântă de voie bună și bucurie n-am auzit de mult timp, din anii când, din cauza pandemiei, apoi a războiului, au încetat să se organizeze Festivalurile „Florile Dalbe” și „Mărțișorul”, precum și spectacole de amploare de Ziua Limbii Române. Le auzim mai mult cuvintele de jale și plânsul, le simțim tristețea pentru neamurile despărțite pe vecie de regimuri totalitare și puteri asupritoare. Or, foarte puțini din cei ce-au nimerit sub securea fărădelegilor de odinioară au ajuns să-și sfârșească drumul pământesc pe meleagurile natale. Tristețea ne vine nu numai din trecut, ci și mai acut din timpurile noastre. Suferințele generațiilor de demult devin istorie, durerea amintirii celor martirizați își găsește loc în pagini de carte, săgetând și sângerând la anumite date comemorative, așa cum ne adunăm la fiecare început de octombrie la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din suburbia Roșa. Însă răul și nenorocirile din prezent se răsfrâng asupra noastră, le simțim până-n măduva oaselor, învățăm a trăi cu ele, ne acomodăm deznădejdii și neputinței de a găsi ieșirea din labirint. Ca să fie mai clar, voi aminti că la 8 octombrie a fost și ziua orașului Cernăuți. E al doilea an, când această sărbătoare nu-mi bucură inima, și nu numai din cauza războiului, ci și din cauză că la 28 aprilie 2022 a fost scos din Piața Centrală panoul cu privilegiul lui Alexandru cel Bun, de la care începe numărătoarea anilor orașului nostru. Au suferit generațiile din trecut, suferim noi astăzi, asta fiind soarta celor de la margine de țară.

Am venit, ca la fiecare început de octombrie, la monumentul din curtea Bisericii de la Roșa câțiva membri ai Societății „Golgota” a Românilor din Ucraina, în jurul președintelui Vasile Răuț unindu-se și alți fruntași ai societăților naționale – poetul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu, cu membrii prezidiului, poetul Gheorghe Ungureanu, și activistul Mihai Gherman, jurnaliștii Nicolae Toma, redactor-șef, și Felicia Nichita Toma, de la publicația „Zorile Bucovinei” și Societatea Jurnaliștilor Români Independenți, jurnalistul Vasile Carlașciuc, tânărul Alexandru Cociurca de la Societatea „Valea Prutului”. Din cea mai suferindă de pe urma regimului totalitar sovietic, comuna Mahala, au fost alături de noi doamna Elena Nandriș, vicepreședinta Societății culturale „Grigore Nandriș”, și șeful Căminului cultural din Ostrița-Mahala, Dumitru Zaidel. Din partea Consulatului General al României la Cernăuți ne-a onorat cu prezența și recunoștința pentru faptele creștinești ale românilor de la Roșa, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin. 

Deoarece de dimineață cerul a plâns necontenit, părintele Ioan Blaga pentru prima dată a oficiat slujba în memoria celor pomeniți din neam în neam nu în fața monumentului reînnoit din temelie și sfințit anul trecut, ci în biserică. Ne-am rugat împreună pentru odihna celor martirizați și iertarea păcatelor noastre. Părintele a citit pomelnicul tuturor celor 99 de români înscriși pe două plăci străjuite de o cruce. Doamna prof. Maria Timcu, președinta filialei de la Roșa a „Golgotei”, povestind din istoria monumentului înălțat în 1992, a amintit că nu mai este nimeni în viață dintre bunii români care au depus eforturi la înveșnicirea martirilor. Din comitetul organizatoric au rămas numai dumneaei și Nicolae Cozma, ajuns la vârsta venerabilă de 94 de ani. E o mare bucurie pentru noi, cei care venim o dată pe an aici, să-l întâlnim sănătos și ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu multă putere de viață, să ne vedem cu bine la jubileul său de 95 de ani. De fapt, nici n-are cum să-și grăbească plecarea, căci, după cum am aflat de la părintele Ioan Blaga, în cimitirul de la Roșa nu mai există loc pentru românii de pe strada Nucilor și din împrejurimi. Pentru străini s-a găsit, iar pentru români nici în cimitir nu mai există doi metri pătrați. 

Cei readuși acasă cu numele înscrise pe monumentul funerar demult nu au nevoie de nimic. Noi avem nevoie de ei, nouă ne trebuie, fapt mărturisit de lucrările înfăptuite de președintele „Golgotei” Vasile Răuț, ajutat în toate de soția sa Aliona. De-acum conaționalii noștri de la Roșa vin cu inima împăcată la monumentul rudelor lor martirizate, pentru că li s-a făcut dreptate tuturor. În cuvântul de mulțumire, doamna Maria Timcu a menționat contribuția președintelui „Golgotei”, Vasile Răuț, a familiilor Leonte-Bordeianu și tânărului Mihai Grosu, fostul elev al școlii de la Roșa, precum și a altor buni creștini, nelipsiți de la sfintele liturghii ținute în biserica în care limba română răsună și astăzi ca în veacurile trecute. A lăcrimat în cuvinte, cu aceste adevăruri ce ne unesc neamul și Elena Nandriș din satul Mahala, sat cu mai mult de 800 de martiri: „M-am bucurat auzind vorbă românească aici și am cântat împreună cu membrii corului bisericesc, condus de Galina Timcu, doar rostim aceleași rugăciuni, vărsăm aceleași lacrimi… M-am simțit ca în bisericile noastre din Mahala”. Cu „Flori de toamnă reci printre rugăciuni” a venit poetul Vasile Bâcu, dedicația sa în versuri îndreptându-se spre eroii timpurilor trecute, dar și către cei care suferă astăzi în focul războiului. Vibrante emoții ne-a transmis doamna Maria Timcu, vocea-i fiind înăbușită de lacrimi, mai ales când a rostit numele enoriașei Maria Prodanciuc, îngenuncheată în rugăciune pentru trei nepoți și un ginere aflați în aceste zile pe front, în bătaia armelor. Despre durerile de ieri și de azi, despre dramatica soartă a limbii române, a vorbit jurnalista Felicia Nichita Toma. Jurnalistul Vasile Carlașciuc a ținut să evidențieze importanța apropierii dintre școală și biserică. 

Deși s-a aflat pentru prima dată în mijlocul acestor enoriași, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin a demonstrat că e la curent cu durerile lor din trecut și problemele actuale, asigurându-i că Bucureștiul se interesează de ei, de noi – toți membrii comunității – și întreprinde pași eficienți pentru a ne acorda asistența necesară. 

La masa de pomenire, oferită de gospodinele locului în memoria neamurilor martirizate, un cuvânt de mulțumire am avut pentru tânăra Cristina Vasileniuc, care și-a asumat rolul de bucătăreasă. De departe, dintr-o altă lume, parcă se auzea șoapta domoală a celor pomeniți de moștenitorii suferințelor lor, sub paza sfântă a Acoperământului Maicii Domnului. 

Maria TOACĂ