Gazeta de Herța

Cu florile iubirii la Mama noastră spirituală, Doamna Limbii Române – profesoara Eleonora BIZOVI din Boian

„E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine – Ș-au fost atât de viață pline…” („Rondelul rozelor ce mor”, Alexandru Macedonski)

Le-am admirat din nou în frumoasa grădină a profesoarei Eleonora BIZOVI din Boian și m-am convins că nu mor rozele, cât în suflet ne înfloresc trandafirii iubirii, că profesia de Dascăl e cea mai nobilă, e unica care se poate bucura de tinereţe fără bătrâneţe şi de viaţă fără de moarte.

Îmi amintesc cu consi-derație de iubiții mei profesori, cu gratitudine de acei  dascăli care mi-au atins coar-dele sufletului, doar căldura sufletului profesorului este elementul vital pentru creșterea mlădițelor, a sufletelor copiilor. Și la școală, dar, mai ales, la Facultate, am avut noroc de profesori excelenți – cuplul, prof., academicianul Grigore Bostan, Lora Bostan, Teodosia Chitar, etc., Dumnezeu să-i țină în dreapta Sa că-s la buna dreptate, care m-au învățat ce înseamnă iubire – iubire față de părinți, de învățători, de oameni, de Limbă, de Neam, m-au ajutat să devin ceea ce sunt, să descopăr cuvântul, farmecul cuvintelor și puterea magică a lor. Regretabil însă e faptul că n-am avut în anii de școală un profesor strălucit precum e doamna Eleonora Bizovi, precum a fost regretatu-i soț Vasile Bizovi, profesori care cu toată certitudinea pot fi incluşi în comorile de aur ale Țării, noroc care l-a avut  soțul Nicolae Toma, originar din Boian. Dar oricum, de vreo 20 și ceva de ani,  i-am devenit și eu elevă prin adopție. Desigur, grație soțului Nicolae. Or, dna Eleonora Bizovi pentru noi,  jurnaliștii de la „Zorile Bucovinei”,   e mai mult decât un Învățător, e Mama noastră spirituală – Doamna Limbii Române, cum o numim. Ne-a învățat ce înseamnă patriotism, iubire de Neam, Grai, Valori, ne-a susținut și ne-a îndrumat în cele mai dificile momente ale publicației, fapt pentru care nu încetăm să-i mulțumim.

Putem spune că suntem suflete pereche, doamna Ele-onora Bizovi fiind întruchiparea năzuinţelor şi durerilor neamului românesc din Bucovina înstrăinată. Nu există bucurie, nu există durere, nu există om bun la Boian, despre care nu ne-a scris, şi sperăm că ne va mai scrie. 

Ne închinăm cu pietate familiei Bizovi, acestor mari patrioți care s-au consacrat Şcolii, Cărții, Neamului, care au luptat întotdeauna pentru valorile naţionale şi pentru ideea românismului.

Suflet Nobil,  suflet Blând, suflet Frumos,  Eleonora Bizovi e o Doamnă care şi azi, în pofida vârstei înaintate și problemelor de sănătate, mai face multe lucruri pentru vatra strămoşească, se străduiește să mențină aprinsă flacăra românismului într-un sat din rădăcină românească – moșia vornicului, cronicarului Ion Neculce – care e pe cale de ucrainizare. 

Semănătoare de lumină, cultivatoare de valori, cea mai mare durere a dnei Eleonora Bizovi e limba română. Mai bine zis, înstrăinarea consătenilor de graiul matern, ucrainizarea şcolilor, acum legalizată de statul ucrainean prin art.7 al noii legi a învăţământului. Deşi ajunsă la cea de-a 91-a aniversare de la naştere, nu-i vine uşor să-şi poarte povara anilor, este  tot atât de avântată în lucrări ziditoare decât mulţi tineri. 

Nu ne-ar ajunge câteva zile în şir să-i enumerăm realizările Doamnei Limbii Române, cum obişnuim s-o numim. Ne vom opri doar la cele mai scumpe inimii sale – Muzeul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, creat de Domnia Sa, Monografia „Boianul”, autor al căreia este regretatul dumneaei soţ, patriotul român Vasile Bizovi, carte ce a văzut lumina tiparului după decesul soţului anume graţie distinsei sale soţii, scumpei  prietene a ziarului nostru, temerara româncă din Boian, Eleonora Bizovi, care  a promovat şi continuă neîntrerupt să pună în lumină valorile spirituale ale  neamului românesc, fie că sunt  din Boianul lui Neculce, din nordul înstrăinat al Bucovinei, fie că sunt din Boianul din Canada sau din România. La vârsta sa înaintată, prin toate faptele sale edificatoare, luptă pentru Limbă şi Neam, îndrumându-şi consătenii să nu se  înstrăineze de limba română, de rădăcina neamului.

I-am trecut recent pragul cu soțul Nicolae și sufletul ni s-a umplut de tristețe, căci am găsit-o puțin bolnavă, dar ne  bucurăm nespus că încetul cu încetul își revine. Mai mult, mi-a făcut un dar împărătesc, știind cât de mult mi-am dorit – cartea regretatului scriitor Nicolae Dabija – „Tema pentru acasă”. 

Membru de Onoare al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina, Cetățean de Onoare al Boianului, de altfel, precum și regretatu-i soț Vasile Bizovi, Dna Eleonora BIZOVI ne este foarte scumpă sufletului, dorim s-o avem în mijlocul nostru încă mulți ani cu susținere și povețe, cu istorii interesante despre consăteni, despre românii din Canada. 

Nu ne rămâne decât să-i urăm multă sănătate și să ne rugăm: „Ţine-i, Doamne, zilele! Dă-i, Doamne, putere!”.

Felicia
NICHITA-TOMA, 

„Zorile Bucovinei”, Cernăuți