Gazeta de Herța

A plecat acolo unde se va odihni de acum încolo în tihnă, căci toată viața i-a fost zbuciumată și mereu plină de griji și de probleme.

Ilie Popescu, originar din satul bucovinean Pătrăuții de Jos, a fost omul fără copilărie. Copilăria i-a mâncat-o străinătatea amară, i-a fost plină de frig și foame, îndurate în stepele Kazahstanului, unde a fost dus cu familia sa, mama Veronica  și opt copii pe lângă ea. Nu voi vorbi azi despre cele îndurate acolo, despre acei ani de grea cumpănă, care i-au marcat întreaga viață atât lui, cât și celorlalți membri ai familiei. La toate întâlnirile, în toate interviurile, unde era vorba de deportările staliniste, vorbea cu mare durere și mari emoții. Au avut, totuși, norocul să se întoarcă, or, zeci, sute de familii de români nu s-au mai întors niciodată, rămânând să zacă în neagra străinătate.

Greu i-a fost, când s-au întors acasă, care, de fapt, nu mai era. Au luat-o de la zero. A trebuit să fie argat, să îndure multe lipsuri, să treacă prin multe greutăți, dar a păstrat în suflet dragostea de carte. Iar dorința de a învăța și a cunoaște, l-a adus la Universitatea din Cernăuți, unde treaptă cu treaptă a urcat calea științei de carte, ajungând doctor în filologie, docent universitar. 

44 de ani din viață i-a dedicat Catedrei de Filologie Română și Clasică, instruind sute de promoții de studenți care au ajuns profesori de limbă maternă, ziariști, traducători sau îmbrățișând alte profesii. 

Ca om de știință a publicat  multe lucrări – peste 400, dar și articole pe diferite teme în zeci de ziare, reviste, broșuri, almanahuri. 

A fost primul autor al unei monografii în limba română, publicată în nordul Bucovinei în anul 2000 –  „Pătrăuții pe Siret, istorie și contemporaneitate”. 

A fost printre cei opt savanți din Ucraina introduși în Enciclopedia savanților lumii. Dintre cei opt, trei sunt români, iar unul dintre ei – savantul bucovinean Ilie Popescu.

De-a lungul vieții a trudit la circa 34 de cărți. 33 au văzut deja lumina tiparului, în diferite perioade ale vieții, cea de a 34-a și de acum ultima, cu părere de rău, se află încă la una din tipografiile din Cernăuți, sper că o vom putea scoate, totuși, de sub tipar. Cărțile ca și articolele publicistice au fost pe diferite teme, atât științifice, cât și literare, a tratat tema deportărilor, a compus aforisme, a descris viața sa cu momente triste, dar și cu puțin umor.

O altă pagină importantă a vieții sale a fost activitatea obștească. După ce s-a aflat printre primii fondatori ai primei Societăți româneşti în numele lui Mihai Eminescu, a fondat apoi și Societatea publică regională „Golgota”, pe care a condus-o peste 20 de ani. O mare parte a publicațiilor sale, dar și a cărților tipărite, mai ales în ultimii ani, s-au referit la tema aceasta dureroasă a deportărilor. 

Din pensia sa modestă a ridicat prin satele noastre românești cruci simbolice, plăci comemorative în memoria tuturor celor care au avut de suferit de pe urma terorii comuniste.

În ultimii aproape zece ani de când am devenit și vicepreședintă a Societății regionale „Golgota”, am participat împreună cu neobositul domn profesor Ilie Popescu la zeci de conferințe, simpozioane, întruniri, manifestări culturale, prezentări de carte. La cei 75 de ani ai săi am scos de sub tipar cartea „Ilie Popescu – omul, savantul, patriotul”.

Ceea ce l-a caracterizat întotdeauna pe savantul Ilie Popescu a fost dragostea sa față de baștină, de satul său natal, Pătrăuții de Jos. Putea să aibă întâlniri oriunde, să-și prezinte cărțile în diferite locuri, să-și marcheze jubileele la Cernăuți sau în altă parte, dar imediat urma un sunet de telefon prin care ne anunța că ar dori să vină la baștină, să organizăm aici ceva, fie uneori cu un public nu prea numeros, dar care veneau întotdeauna cu plăcere la aceste întâlniri. La căminul cultural sau la biblioteca sătească, uneori la școala din localitate, venea oricând cu mare plăcere. De fapt noi, îl invitam la toate manifestările noastre de suflet, la toate sărbătorile, la ceremoniile legate de anumite date importante, Nici nu se putea altfel. Cu mai mulți ani în urmă a devenit primul Cetățean de Onoare al satului său natal.

Era prezent peste tot unde era invitat. Deși în ultimii ani, chinuit mereu de diabetul care-i măcina sănătatea, venea, totuși, pe orice vreme unde era așteptat. Cu bastonul în mână, simplu, modest, puțin trist, dar mereu cu dorința de a face ceva pentru acest neam multpătimit și multîncercat. Ne obișnuisem cu el, ne era pentru toți drag și apropiat. Și ne gândeam că încă vom avea multe de realizat, vom participa la multe ceremonii, ne vom vedea și discuta atât la Cernăuți, cât și la Pătrăuții de Jos. 

Dar, de-odată, toate aceste speranțe și vise s-au spulberat. În seara zilei de 13 octombrie, printr-un sunet venit chiar de pe numărul  lui, m-a sunat nepotul  Costică, fiul fratelui său mai mic, Constantin, și mi-a adus acea veste doar din cinci cuvinte – Ilie Popescu nu mai este… 

Au urmat zeci de telefoane, anunțuri, indicații, pregătiri pentru a-l petrece pe ultimul drum. A fost cu noi întotdeauna. Noi, câțiva intelectuali din satul său drag, și anume doamnele din sfera culturii și cu mine, ajutate uneori de alți câțiva săteni, i-am fost alături în ultimii 20 de ani în permanență. Tot noi i-am organizat și plecarea pe ultimul său drum. Am fost, de fapt, familia lui spirituală. La greu și la bine i-am fost alături. Aducem sincere mulțumiri tuturor oamenilor de bună credință care ne-au ajutat și au susținut mai întâi organizarea ceremoniei de rămas bun acolo, la Cernăuți, unde a locuit și a activat întreaga-i viață. În primul rând doamnei Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, și întreg corpului diplomatic al Consulatului, Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina în numele lui Mihai  Eminescu, în frunte cu dl Vasile Bâcu. Le mulțumim tuturor românilor din Cernăuți și nu numai, care au venit, în dimineața zilei de 15 octombrie, la sediul Societății, să-și ia rămas bun de la acel care a fost neobositul savant și om, Ilie Popescu. De asemenea, le aducem sincere mulțumiri celor câțiva oameni de bună credință, care au însoțit, tot în acea zi, cortegiul funerar până la Pătrăuții de Jos. Aici și-a dorit să revină pentru a nu mai pleca niciodată. Le mulțumim doamnelor Cristina Paladean, șefa Catedrei de  Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, profesoarei Felicia Vrânceanu, de la aceeași catedră, reprezentanților Consulatului General al României la Cernăuți, Dan Constantin și Florin Stan, vicepreședintelui Societății „Mihai Eminescu”, poetului și ziaristului Nicolae Șapcă. 

De asemenea țin să aduc sincere mulțumiri neostenitelor doamne Larisa Chedic și Natalia Balan, ambele lucrătoare din sfera culturii, care în toți acești ani mi-au fost mereu în preajmă, iar acum toate trei ne-am asumat marea responsabilitate de a organiza ceremonia de înmormântare. Recunoștința noastră voluntarilor Dan Ursachi din Vicovul de Sus, și Andrei Schipor din Pătrăuții de Jos pentru că ne-au pus la dispoziție transportul necesar. Ne-au ajutat și sprijinit preoții care au oficiat slujba înmormântării, consilierii bisericești, gospodinele care au pregătit pomul, profesorii și elevii Liceului local în frunte cu doamna directoare, Mihaela Zmoșu. Le mulțumim tuturor sătenilor care au fost prezenți pentru a-l conduce pe ultimul drum pe consăteanul nostru drag, Ilie Popescu.

Un cuvânt aparte merită membrii familiei sale. Fratele Costică, care locuiește tot la Cernăuți, a avut grijă și îl însoțea peste tot în ultima vreme. Fiul acestuia, Constantin, care și-a asumat toate cheltuielile legate de înmormântare, fratele său mai mare, Mircea din satul Ciudei și draga lui soră Aurora, în vârstă de 92 de ani, unica supraviețuitoare din satul nostru al calvarului stalinist.

De asemenea aducem sincere mulțu-miri și toată recunoștința noastră tuturor ziarelor, posturilor de radio și televiziune, rețelelor de socializare care în toate aceste zile au postat condoleanțe, au publicat materiale online, au postat interviuri, fotografii, amintiri, materiale audio și video cu profesorul Ilie Popescu.

…La Pătrăuții de Jos în ziua de 15 octombrie a anului 2023 a lăcrimat cerul. Iar noi, pe acest pământ multpătimit ne-am luat rămas bun de la cel care a fost, dar va dăinui mereu în inimile noastre, va rămâne viu, omul, cetățeanul, patriotul, românul, pătrăuceanul ILIE POPESCU. A revenit pentru totdeauna la baștină, ca să-și doarmă somnul de veci în pământul satului de unde a pornit în lume.  Aici, de acum încolo îl vom pomeni mereu.

Ilie Popescu a trăit 84 de ani. A lăsat pe acest pământ o urmă neștearsă. Cât vom trăi, îl vom pomeni. Acum, cu sufletele pline de durere, ne rugăm să-i fie somnul lin, zborul spre alt tărâm înconjurat de îngeri, să-și găsească liniștea în grădina raiului. Dormi în pace, domnule profesor. Munca și zbuciumul vieții n-au fost în zadar. Ele au rămas înscrise cu litere de neuitare în istoria acestui popor și acestui neam.

Eleonora SCHIPOR, profesoară, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos, vicepreședinta Societății regionale „Golgota”