Am ajuns iarăși în vremea frumoasă a colindelor. Dar, deși ne aflăm în această perioadă deosebită a anului, totuși trăim într-o lume zbuciumată unde uităm să zâmbim, să ajutăm și să fim mai buni cu cei din jur. Lumea de azi a luat-o într-o direcție greșită și doar noi o putem schimba, începând fiecare de la sine.

Trebuie să avem voință să ne schimbăm, să putem zâmbi celor din jur, să putem oferi un sfat sau o vorbă bună fără a cere ceva în schimb, să putem ierta, chiar dacă am avut dreptate, să răspundem cu bunătate la tot răul din jur. Să fim cu sufletele rânduite doar de gânduri bune. Să ne aducem aminte de Dumnezeu prin rugăciunile noastre, ca în caz că uităm de Dumnezeu, să-și aducă aminte El de noi. 

Să găsim vreme pentru Dumnezeu, să căutăm prilejuri să vorbim cu Dumnezeu ca să vorbească și El cu noi. Tot ce noi avem, este de la Dumnezeu. În bunătatea lui Dumnezeu sunt cuprinse multe… Totul ne dă Dumnezeu, El niciodată nu se grăbește, El totdeauna ajunge la timp. Niciodată nu spune NU, ci doar NU ACUM, dar atunci când va fi momentul potrivit. De aceea, să nu-I spunem lui Dumnezeu doar lucrurile pământești: „Doamne, îmi lipsește asta și încă altele”. Să-i spunem lui Dumnezeu: „Vreau să mă mântuiesc, vreau să Fii în viața și în sufletul meu, îți mulțumesc pentru tot ce îmi dai”.

Să folosim toate prilejurile de a primi binecuvântările lui Dumnezeu de la sfintele slujbe, să folosim prilejurile de a fi la sfintele slujbe, în „cerul cel de pe pământ”. Dumnezeu ştie cine suntem, Dumnezeu ştie ce suntem, dar să căutăm să trăim o viaţă pentru mărirea lui Dumnezeu.

Hai să fim mai buni în această lume, doar așa o putem schimba!

Preot Igor ANDRONACHI

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!