Gazeta de Herța

La 10 decembrie a.c., la Cimitirul vechi din Cernăuți, a avut loc un parastas organizat de Fundația de binefacere „Familia Mandicevschi” și Societatea ,,Golgota” a românilor din Ucraina în memoria lui Constantin Mandicevschi – 90 de ani de la moarte. În cadrul evenimentului au fost comemorați și alți bărbați ai neamului: 205 ani de la nașterea lui Aron Pumnul, 100 de ani de la moartea lui Dionisie Bejan, 172 de ani de la nașterea lui Zaharia Voronca. Evenimentul a adunat oameni din comunitatea locală: Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Gheorghe Ungureanu, poet cernăuțean, Alexandru Cociurca, vicepreședinte al Societății culturale „Valea Prutului” din ținutul Hotin, care au venit să-și aducă omagiile și să se roage pentru sufletele răposate. Ceremonia a fost oficiată de preotul Cristofor Gabor. Participanții au aprins lumânări și au depus flori la mormântul lui Constantin Mandicevschi, marcând astfel importanța și impactul pe care acesta l-a avut în comunitate în cadrul anilor de activitate 1884-1933. Fundația de binefacere „Familia Mandicevschi” a subliniat rolul semnificativ al fondatorului său în promovarea valorilor culturale românești din Cernăuți. Evenimentul a oferit o ocazie pentru cei prezenți să împărtășească valorile neamului și să recunoască contribuția deosebită a lui Constantin Mandicevschi la dezvoltarea culturii în Bucovina. Parastasul a fost perceput nu doar ca o ceremonie religioasă, ci și ca un moment de unitate și solidaritate între membrii comunității. În cadrul manifestării de astăzi a avut loc și resfințirea monumentelor recent restaurate ale următoarelor personalități: Aglaia Drogli, mormântul familiei Dionise Cav. de Bejan, „Detrunchiatul” – monumentul funerar al lui Zaharia Voronca. Inițiatorii proiectului restaurărilor au fost Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, președinte Vasile Rauț, și Asociația pentru Protecția Patrimoniului, București, condusă de Laurențiu Dragomir, expert-restaurator, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Câteva date din autobiografia lui Constantin Mandicevschi 

Constantin Mandicevschi, vlăstarul unei familii preoțești, cu bogate ramificații, având legături cu centrele ortodoxismului, s-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti (astăzi regiunea Cernăuți). Este fiul parohului bisericii din satul Băhrinești, Vasile Mandicevschi și al soției sale Veronica Popovici, fiica profesorului Institutului Teologic, Cons¬tantin Popovici. Mama sa a fost sora marelui savant cu renume european, Eusebiu Popovici, profesor universitar de istorie bisericească și a arhimandritului Clementei, Constantin Popovici, de asemenea profesor universitar. A fost profesor de istorie și director de liceul din Suceava, inspector școlar, directorul Bibliotecii Universității din Cernăuți, este autorul renumitului cântec „Cântă cucu-n Bucovina”, dar puţini știu că el este autorul acestui Imn al bucovinenilor. Constantin Mandicevschi a absolvit școala veche moldovenească din Cernăuți, în anul 1869, începe cursul la Obergymnasium din Cernăuți, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul. Frecventează apoi Uni-versitățile din Cernăuți și Viena, susținând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba și literatura germană. Constantin își începe activitatea pedagogică între anii 1884-1893, ca profesor la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie și limba germană. În această perioadă face cunoștință cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.

Poetul venea de la Cernăuți, împreună cu sora sa Harieta, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la o serbare, împreună cu Vasile Bumbac, Constantin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici, Ştefan Dracinschi şi Dimitrie Isopescu, toți profesori la gimnaziul sucevean.  În anul 1885, tânărul profesor Constantin Mandicevschi publică în „Anuarul gimnaziului sucevean” lucrarea cu titlul: „Influenţa geografică asupra dezvoltării culturale a Vechiului Orient”. Este o lucrare importantă şi bine gândită din toate punctele de vedere. Nici un aspect al problemei nu a fost neglijat. Autorul dovedește argumentat, că situația geografică hotărăște dezvoltarea culturală a oricărui ținut. 

Din anul 1893 începe perioada de activitate la Cernăuți. În perioada anilor 1893-1896 activează ca profesor la Școala Reală Superioară Ortodoxă, unde, în decurs de 22 de ani, funcționează ca director. Reforma cea mai importantă, care a fost efectuată în anul 1898 de către Constantin Mandicevschi a fost introducerea limbii române ca disciplină obligatorie pentru elevii acestei școli. Organizarea acestei reforme a fost realizată de el în mod exemplar, aducând rezultate excelente. Reforma a fost apreciată de cadrele didactice și de elevi. În anul 1901, prin rezoluția împărătească, în organul superior de control al învățământului în Consiliul Școlar provincial au fost numiți noi membri: consilierul gubernial, viceprimarul orașului Cernăuți, dr. Eduard Reiss, directorul Şcolii Reale Superioare Ortodoxe, Constantin Mandicevschi, şi profesorul universitar Stepan Smal-Stocki.

Despre activitatea lui Constantin Mandicevschi ca director a vorbit foarte clar rectorul  Universităţii din Cernăuți, Ion Nistor: „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat școala sa la nivelul celor mai bune școli din ţară… Datorită unei munci enorme școala posedă o bază tehnico-materială bună, profesorii sunt excelenți, iar elevii din familiile sărace primesc multe burse… Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineața este pe picioare…”. Aceste cuvinte au fost rostite la Conferinţa directorilor bucovineni, care a avut loc între 13-14 februarie 1913, la Cernăuți.

Şi acum revenim la cântecul „Cântă cucu-n Bucovina”,care este mai mult decât o doină, o pagină de istorie a destinului românesc de la începutul secolului al XX-lea, care a fost scris de Constantin Mandicevschi. Versurile sunt originale, iar melodia este un cântec de jale bucovinean adaptat. A fost o „comandă” a ministrului Spiru Haret. Ajutat de prietenul său, Nicolae Iorga, el tindea să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părțile. C. Mandicevschi a fost unul dintre organizatorii, în 1904, ai festivităților de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare la Putna.

O altă etapă în activitatea lui Constantin Mandicevschi s-a desfășurat între anii 1918-1922, când a fost, mai întâi inspector școlar, iar apoi director general al școlilor din Bucovina. Între 16 și 18 mai 1920 a avut loc vizita, în Bucovina, a familiei regale române Ferdinand I și Maria de Hohenzollern. Au fost vizitate mai multe localități bucovinene, începând cu orașul Cernăuți unde, în incinta Palatului Mitropolitan, s-a întâlnit cu liderii minorităților etnice din Bucovina, care l-au asigurat pe regele Ferdinand I de loialitatea lor, iar monarhul a declarat că nu face nicio deosebire între naționalități: pentru el, toți locuitorii tării sunt cetățeni români cu drepturi egale. Familia regală a vizitat Casele naționale ale minorităților bucovinene din Cernăuți, participând, în același timp, la serviciile religioase ale minorităților, având discuții și întâlniri cu membrii fiecărui cult religios aparte. În discuția cu inspectorul-şef școlar, Constantin Mandicevschi, regele Ferdinand I și-a exprimat încrederea în faptul că „naționalitățile din Bucovina se vor putea dezvolta ca şi până acum, în limba maternă”. 

La 15 octombrie 1922 Constantin Mandicevschi este numit director al Bibliotecii Universității din Cernăuți. Puterea sa creatoare s-a manifestat în timpul celor șapte ani, cât a stat în fruntea Bibliotecii, inclusiv lucrările care i-au fost impuse prin funcția sa: memoriile și rapoartele oficiale, ar forma un tot întreg, adunate și publicate într-o revistă de specialitate, ar fi contribuții foarte instructive la discutarea problemelor de organizare a bibliotecilor din ţară şi istoricul lor. Organizarea instituției, al cărei șef devenise Constantin Mandicevschi, trebuia să se schimbe esențial din cauza înființării depozitului legal, când Guvernul şi Parlamentul oferiră Bibliotecii, prin legea din 27 noiembrie 1922, un dar nespus de valoros, dispunând ca fiecare imprimat, ieșit din teascurile tipografiilor tarii întregite, să-i fie transmis în două exemplare, spre păstrare accesibilă. Din această dispozițiune legală rezultă un spor anual de 10.000 volume, impunând totodată introducerea unor reforme fundamentale la toate serviciile, pentru a putea primi, descoperi şi cataloga corect cărțile, revistele, ziarele şi broșurile intrate în bibliotecă. Prin aceasta s-a rezolvat însă numai catalogarea cărților romanești din epocă. 

O altă categorie a scrisului na-țional, şi anume, a cărților apărute înaintea războiului şi în cursul lui, având lacune destul de mari, avea nevoie să fie completată. Noul director încearcă diferite căi, ca să ajungă la o înlăturare a acestei lipse. Se adresează la Ministerul Instrucțiunii, solicitând şi obținând o dotație specială în acest scop; cere ajutorul Academiei Române şi al Casei Şcoalelor, ceea ce i se acordă într-un mod cât se poate de larg, lansează cu rezultate frumoase, un apel public, cumpără tot ce se poate găsi pe la anticariate şi persoane particulare şi reușește să adune o colecție respectabilă de literatură antebelică românească. Îl preocupă însă şi o altă grijă de mare însemnătate. Biblioteca funcționa în cea mai mare parte după regulamentul vechi, datând încă din epocile tereziană şi josefină, al cărui dispozițiuni erau o parte învechite, o parte nepotrivite pentru organizarea bibliotecilor universitare românești. Constantin Mandicevschi se străduieşte ca regulamentul Bibliotecii universitare din Cluj să fie extins şi asupra Bibliotecii Universității din Cernăuți, și alcătuiește apoi, în colaborare cu funcționarii superiori, Constantin și Claudia Mandicevschi, un regulament nou, precum şi instrucțiuni mai moderne pentru diverse servicii. O mare parte din aceste proiecte au fost puse în aplicare, o altă parte a rămas pentru viitor. Biblioteca avea o colecție prețioasă de date şi considerațiuni, privind toate aspectele chestiunilor cu privire la biblioteci. El a mai elaborat două memorii voluminoase, aducând propuneri pentru amplificarea unor ramuri de servicii comune tuturor bibliotecilor din ţară şi propuneri de colaborare internațională dintre toate bibliotecile din țările civilizate. Cel dintâi a fost înaintat biroului Congresului bibliotecilor, convocat în 1924 la București. Constantin Mandicevschi a contribuit la înființarea Asociației Bibliotecarilor din ţară. Asociația era organul competent pentru rezolvarea tuturor problemelor de specialitate, de existenţa cărora vor trebui să țină cont factorii conducători. Domnul Mandicevschi a fost ales vicepreședinte al Asociației. 

La 1 octombrie 1930, după șapte ani de activitate neobosită, în vârstă de 71 ani, eruditul director se retrage din postul său, dedicându-se preocupărilor științifice. 

La Biblioteca universitară cernăuţeană, în colecția de manuscrise, se păstrează trei caiete scrise de dânsul. Ele au și fost citite la Congresul Bibliotecarilor din Țară. Cea dintâi lucrare: „Înzestrarea bibliotecii cu cărți românești din anul 1924, numai după doi ani de ființare a depozitului legal”, prezintă situația cu privire la stocul cărților romanești. Indicațiile bibliografiilor curente sunt comparate cu colecțiile disponibile, se stabilește diferența lor și se dau date precise, culese din catalogul şi statisticele oficiale. Se propun şi recomandări de îndreptare, care vizau toate bibliotecile mai mari românești. A doua lucrare scrisă este „Traficul cu dublete”. Este vorba de un regulament care, ținând cont de necesitățile tuturor bibliotecilor românești, propune înființarea unui birou central pentru evidenţa dubletelor existente. Ultima lucrare întitulată „Proiect de chestionar pentru un semantism al bibliotecilor” arată ce fel de date din istoricul, organizarea şi statistica fiecărei biblioteci ar putea să intereseze publicul cercetător sau cititor. Un manuscris de 40 pagini, „Biblioteca universitară din Cernăuți. Comunicări ale directorului Mandicevschi”, este nu altceva decât istoricul Bibliotecii, de la naționalizarea ei încoace şi cuprinde date statistice, foarte exacte şi bogate, extrase din dispozițiile regulamentare, descrierea amănunțită a diferitelor faze de dezvoltare istorică, rezumate din rapoartele anuale, toate acestea formând elementele acestei monografii, constituind o documentație interesantă pentru epoca dintre anii 1918-1930. Un rezumat din această lucrare a apărut în revista „Zentralblatt für Bibliothekswesen 48”, Leipzig 1931. Ultimii ani ai vieţii, Constantin Mandicevschi a muncit la adunarea datelor, cât se poate de complete, asupra operelor muzicale ale fratelui său mai mare Eusebiu, care în firea sa de artist adevărat, n-a avut grijă să noteze migălos locul în care se găsesc manuscrisele şi publicațiile compozițiilor sale. 

Institutul de Istorie şi Limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuți l-a ales, în anul 1932, pe Constantin Mandicevschi profesor de onoare pentru participarea timp de zeci de ani la lucrările Muzeului Regional din Cernăuţi.

Constantin Mandicevschi s-a stins din viață la 14 decembrie 1933 și este înmormântat în Cimitirul vechi din Cernăuți.

Drd. Vladimir ACATRINI, 

directorul Fundaţiei de binefacere „Familia  Mandicevschi”