Gazeta de Herța

N-au stat, nici nu stau degeaba românii bucovineni în inima Basarabiei

A început de sâmbătă, dar să fi fost luni sau chiar marți, tot duminică am numi-o și așa ne va rămâne în suflet sărbătoarea Salonului Muzical al Armoniilor Cernăuțene de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Nici nu pot spune dacă am adus noi, două cernăuțence, sărbătoarea la Chișinău sau prietenii din capitala Moldovei ne-au dăruit nouă o zi de neuitat. Cert e că ne-am adunat toți cei care iubesc Bucovina lui Eminescu și ne-am simţit cu toții fii ai Țării Fagilor – regăsiți în poezia din nordul Bucovinei, cântată de Carolina Jitaru, în colindul și Crenguța de Brad ale purtătoarei de comori populare Maria Iliuț, alături de maestrul Ioan Paulencu, în aura cuvintelor de la inima poeților noștri dragi, Arcadie Suceveanu și Mihai Morăraș, în miezul înțelepciunii de la scriitorul și savantul Dumitru Apetri, în dorul de baștină al muzicologului Ștefan Andronic, dar și în îmbrățișarea atâtor altor prieteni. Toate aceste minuni cu arome de brad carpatin le-a pus la cale artista Diana Văluță, muzicolog, lector universitar, profesor de canto la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar înaintea acestor titluri – un suflet cu mare dragoste de valorile noastre comune. Am pornit cu Eminescu de acasă, am ajuns la Eminescu acasă. 

Lauda despre hărnicia bucovinenilor vine de la Artista Poporului din Republica Moldova, Maria Iliuț, care, deși poartă faima Chișinăului prin lume, tot e a noastră bucovineancă de la poale de Carpați – la port, la vorbă, la cântec și, mai ales, în mândria-i de a ținea fruntea sus. Invitate, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, ca partenere din partea Societății „Doamnele Române” la salonul muzical „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină”, emoțiile sporeau în intensitate pe măsura apropierii evenimentului ce-l datorăm, înaintea altor susținători, duioasei interprete de romanțe Diana Văluță, laureată și deținătoare a trofeului Festivalului „Crizantema de aur” de la Târgoviște. De fapt, la ediția Festivalului din toamna acestui an, la care Carolina Jitaru a fost invitată să-și lanseze CD-ul „Cred în fericire”, iar Diana Văluță a fost membră a juriului, a și prins aripi ideea de a broda o sărbătoare a Bucovinei la Chișinău – cu lansare a cărții „Veșnic adăpost al ființei noastre”, ce-l aduce peste tot pe Eminescu născut ca poet la Cernăuți, și a CD-ului ce apropie de suflete cele mai frumoase creații lirice ale poeților din nordul Bucovinei. Spuneam că ne răscoleau emoții înainte de drum, deși știm că avem și o aripă protectoare viguroasă – pe bucovinenii noștri cu rădăcini mai de demult în capitala Moldovei. La drept vorbind, în ziua întâlnirii noastre toți au fost pentru câteva ore bucovineni, evocând momente și întâmplări din viață ce-i leagă de românii din Cernăuți. Bunăoară, scriitorul Vasile Căpățină, editorul colecției volumelor de versuri „Ideal”, a amintit de poeții noștri, incluși în aceste cărți selecte, compozitorul Ilie Văluță a cântat o piesă dedicată eroilor Ucrainei, poetul Traian Vasilcău a recunoscut că și-a consfințit creația cu „Teama de înstrăinare” a lui Vasile Tărâțeanu. Și cum să nu-l includem în familia cernăuțenilor pe textierul și interpretul Saveliu Cojocaru, căci chiar versurile sale, pe muzica compozitorului Dinu Matvievici, au dat acest generic atât de norocos CD-ului – „Cred în fericire”! Despre compozitorul Dinu Matvievici nici nu pot să vorbesc în contextul dedicat prietenilor de dincolo de vamă, pentru că, născut la Mămăliga, el, maestrul care a scos în lume cântăreața „Glossei” lui Eminescu și a poeților răsăriți din dorurile eminesciene, este cu trup și suflet legat de baștina sa. 

Așadar, am avut înaintea noastră oameni care fac cinste Bucovinei la Chișinău, vorba Mariei Iliuț: „Nimeni din noi n-a stat degeaba aici, fiecare am adus un strop de Bucovină în inima Basarabiei”. Însă drumurile bucovinenilor spre inima basarabenilor au fost deschise și mai înainte. Cred că nu uită sora Basarabie că în 1918 românii din Cernăuți primii i-au întins frățește mâna, apropiindu-i ziua unirii.

Eu, din anii studenției la Chișinău, păstrez în memorie o Moldovă, spre deosebire de Bucovina, mai mult plângătoare, decât luptătoare. Așa îmi apare și acum în vise, când mă mistuie dorul de prieteni, de idealurile tinereții. Poate din cauză că n-au munți, doar coline molcome dominate de podgorii, poate că n-au codri de fag de tăria oțelului, basarabenii trăiesc mai împăcați cu destinul, sunt mai lirici, romantici și visători. Le-a dat Dumnezeu să ducă o cruce atât de grea, atâtea încercări și nedreptăți din veac în veac, dar i-a înzestrat și cu mai mult talent și cu un har mai mare al dăruirii. Câtă suferință, câtă durere a suportat și ce mare răbdare a avut acest neam până a ajuns să se bucure că limba îi este română, după basarabeni bucurându-ne și noi!

Au fost și momente când și-au confruntat destinul, s-au înălțat deasupra timpurilor, în primăvara anului 1918, primind sprijin frățesc de la românii bucovineni. 

Și acum bucovinenii noștri, distinși oameni de cultură, sunt fruntea Chișinăului. O mare cinste ne-a făcut cu prezența și cuvintele de apreciere poetul Arcadie Suceveanu, care ani în șir a condus Uniunea Scriitorilor RM. Am văzut astă vară cum a fost primit regește la baștina sa Suceveni, unde este mereu așteptat. Îi amintesc și eu poetului că la Suceveni, în dimineața zilei de 6 iunie, încă strălucea roua pe flori și se auzea din veacuri trecute duduind moara care nu contenește să macine faina omeniei, când a intrat pe poarta baștinei, însoțit de prieteni, printre care și notabilul om al literelor Dumitru Apetri. De atunci melancolic se aude cum: „Cucurigu-a-a!”, trâmbiță-n soare cocoșii, vestind noi întâlniri. La fel de așteptat și legănat în dragostea consătenilor de la Voloca este maestrul operei Ioan Paulencu, iremediabil îndrăgostit de folclorul bucovinean, ce-l adună fărâmă cu fărâmă în șiraguri de mărgăritare, pentru deșteptarea națională a celor tineri. Pentru creșterea românească a tinerei generații a trăit și a creat în inima Moldovei renumitul muzician, dirijorul Ștefan Andronic, pe care am avut fericirea să-l întâlnesc la sărbătoarea noastră. Pe toți i-a adunat într-o bătaie de inimă cel mai iremediabil romantic, poetul Mihai Morăraș, fără de care n-ar avea strălucire lacrimile Bucovinei în Moldova. Prietenul nostru a sosit cu inimoasa sa soție Catinca, sora Viorica de la Iași și fiul Lucian, ce-și are casa și familia la Sinăuții Bucovinei. 

Ajunsă acasă, spun și eu ca buna și frumoasa noastră Maria Iliuț: „Pentru mine azi e Crăciunul”. Adică, sâmbătă și duminică (9-10 decembrie) mi s-au deschis porțile tradiției românești – cu poezia lui Arcadie Suceveanu, cântată de Carolina, cu versurile revărsate de vocea lui Ioan Paulencu, cu flori și îmbrățișări de la Mihai Morăraș, cu crizanteme de la Ștefan Andronic, cu trandafiri aurii de la Mihai Matvievici (fiul soților Adela și Dinu), cu gingașa îmbrățișare a unei fetițe ce nu uită că are neamuri la Fundoaia Herței… 

Și la „OVIDIUS” am adus o respirație din sufletul Cernăuțiului

Prietena mea, iar de curând și a Carolinei, Zina Izbaș, a ținut să facem un popas lirico-muzical-sentimental și la Biblioteca „OVIDIUS”, unde de la un timp își desfășoară activitatea creatoare. Am observat o apropiere de la prima vedere a colegei mele și cu tânăra Carolina, simțindu-se acea trăsătură unică pe care numai oamenii radioului o au. Știm că Zina Izbaș și-a consacrat toată energia creatoare radioului Moldovei, dar și Carolina Jitaru are deja o bună parte de activitate profesională dedicată emisiunilor în limba română la radio Ucraina Internațional. Așadar, și la „OVIDIUS” ne-am simțit, nu mai puțin decât cu o zi înainte la Biblioteca Națională, în apele noastre și tot într-o unică familie bucovineană. Mai ales eu, fiind întâmpinată de colegul Valeriu Vasilică, am plutit pe valul nostalgiilor. Și Carolina a avut parte de surprize, întâlnind o doamnă născută la Mămăliga ei natală, pe Didina Scutelnic. După recitalul nostru „de la Eminescu citire” și cântarea Carolinei din crezul fericirii de a transmite vibrația poeziei românești din nordul Bucovinei, am stat la un pahar de vorbă despre neamuri și cunoscuți din Mămăliga. Și doamna Eleonora Pascal cu fiica ei Chira-Corina, ambele profesoare de română, și-au amintit că au rude la Cernăuți. Doamna Alexandra Radu, gospodina care ne-a servit cu plăcinte, a avut plăcerea să ne povestească despre numele ei de la părinți – Vacarciuc, care tot prin părțile noastre își are rădăcinile. Am lăsat la „OVIDIUS” cărțile mele, ecoul cântecelor Carolinei, o fărâmă din miracolul eminescian al Bucovinei. Am luat cu noi mult mai mult – căldura îmbrățișărilor prietenești, dăruirea sinceră a Zinei Izbaș de a ne face de dimineață ziua sărbătoare, sfânta tăcere a mii de cărți care ne-au ascultat și înțeles toate dorurile.

Chișinău – orașul unde întotdeauna ne așteaptă vechi și noi prieteni

Din toate cele vechi pe lume, nimic mai bun decât un prieten vechi, pe lângă un vin și un cântec din vechime. În cele două zile trăite la Chișinău am avut parte de fericirea întâlnirii cu prieteni vechi și buni colegi de facultate, ajunși vestiți în Țara Moldovei, așa cum sunt scriitoarea Claudia Partole, telejurnalista și producătoarea emisiunilor televiziunii naționale, Nina Bolboceanu, cunoscuții oameni de cultură și jurnaliști Valeriu Vasilică, Zina Izbaș, colegii mei jurnaliști, afirmați astăzi și în alte domenii, poeta Tamara Gorincioi, istoricul teatral Ludmila Cerguță, traducătorul și animatorul turismului, Anton Cucu. Dar și mai impresionante au fost surprizele. Am observat că înaintea tuturor, în spațioasa sală a salonului muzical de la Biblioteca Națională, au intrat o tânără mamă cu o fetiță. Au stat tăcute până la finalul manifestării. Totuși, aveau ceva să-mi spună, însoțind cuvintele cu un mic cadou, pe care o să-l văd mai bine acasă. Pe tânăra Larisa și fetița ei Daniela le-au adus la întâlnirea noastră cuvântul „Bucovina” și dragostea pentru neamurile din cealaltă parte a Țării Moldovei istorice, astăzi despărțite de vama de la Mămăliga. „Bunica noastră, Virginia Groza din Fundoaia, a fost o vestită meșteriță populară”, mi-a spus cu mândrie Larisa.

Încă mai de demult se poate considera adoptat de bucovineni scriitorul, eseistul, poetul autor de texte pentru cântece, Traian Vasilcău. După cum a mărturisit, binecuvântarea și botezul în universul poeziei le-a primit de la doi bucovineni – regretații noștri Vasile Tărâțeanu și Ion Vatamanu. Emoționant l-au purtat amintirile cu 27 ani în urmă, când a invitat-o pe Carolina Jitaru, studentă la acel moment, la Festivalul „Maluri de Prut”, în memoria lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Ascultându-l, mă gândeam: parcă nici nu stau aproape trei decenii între cele două maluri de Prut, care ne unesc tristețea despărțirii.

Când viața doare, ieșim la distracție

Ce fericire pentru Carolina Jitaru să-i aibă de rude, iar de la un timp și pentru mine să-i am de prieteni, pe soții Dinu și Adela Matvievici din Chișinău, ambii oameni de cultură, îndrăgostiţi de artele frumoase! În timp ce compozitorul Dinu Matvievici vrăjea în studioul său, doamna Adela, care vine din lumea cineaștilor și este împătimită de teatru, ne-a făcut un dar împărătesc, invitându-ne la „Carnavalul” lui Ion Luca Caragiale. E o formidabilă reprezentație a Teatrului național „Mihai Eminescu”, regizorul Alexa Visarion fiind distins cu premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală. Am trăit două ore de râs și plâns caragialian. Adică, după cum actorii au purtat până la final laitmotivul, am ieșit la distracție, căci… „mama ei de viață!”. „Râsul-plânsu și nimica/ E tripticu, şiretlicu/ Vieții triste de paiață/ Rezistăm sau facem față?”. Rezistăm și cu Ion Luca Caragiale, privindu-ne în oglinda ce ne-o pune în față celebrul observator al cursurilor noastre. Oricum, mai bine moarte decât dezonoare, zic și eu, împreună cu actorii „Carnavalului”.

Maria TOACĂ