Gazeta de Herța

Șezătoare cu strai și grai românesc la Horecea Urbană

Înaintea tuturor bucuriilor culese din Pomul de Crăciun la șezătoarea copiilor de la Gimnaziul de pe străvechiul tărâm românesc – suburbia Horecea, îmi apare peretele cu un covor pogorât parcă din Împărăția cerurilor și Icoana Sfintei Născătoare, relicve aduse de la vatra lor natală Târnauca de soții Alina și Constantin Abugules. Ambii sunt profesori. Doamna Alina predă la Gimnaziul „Vektor” de la Horecea limba și literatura română, altoind tinerei generații dragostea de graiul matern, iar soțul dumneaei, Constantin, care este profesor la școala de muzică pentru copii nr. 1 din Cernăuți, vine cu drag s-o ajute, dar și să-și admire feciorașul, pe Maxim, un băiat talentat, cu voce de artist, promițător instrumentist îndrăgostit de trompetă. Ca să le fie copiilor sărbătoarea binecuvântată, soții profesori au adus cel mai mândru covor țesut de bunica lor, Lucica Tutunaru și icoana cu vechime de 120 de ani, de la unchiul Vasile Horbovanu. Bunicii Ion și Lucica Tutunaru au plecat la Domnul în 1990, anul când s-a născut Constantin. Dar au lăsat moștenire o frumoasă zestre, care bucură astăzi sufletele tinere, amintind de lucruri sfinte, ce ne ajută să ne păstrăm sufletul românesc și să ne recunoaștem de neamuri oriunde ne-am afla.

Știu că trebuie să credem fără dovezi în minunile Domnului. Sunt, însă, situații lumești când e necesar să vezi ca să crezi. „Sunt român și-mi pare bine!”, a dat de știre răsunător Maxim Abugules – o voce de voinic în corul colegilor săi gimnaziști. De fapt, printre elevii Gimnaziului nr. 1 din suburbia cernăuțeană Horecea sunt și mulți ucraineni. Însă, la șezătoarea din pragul vacanței Sfintelor Sărbători de iarnă, toți ca unul au fost români. Așa i-am văzut – pe toți români, indiferent de cum vorbesc acasă sau în ce limbă comunică între ei la recreație, la unele lecții… I-am văzut români pentru că ideea și scenariul, precum și crearea unui anturaj specific șezătorii aparțin profesoarei de limba și literatura română, Alina Abugules. Sala, de asemenea, a fost împodobită în stil popular, ca o adevărată casă mare, cu cele mai frumoase covoare, perne brodate, creându-se atmosfera de sărbătoare. Îmbrăcați în haine noi – port popular românesc, elevii au colindat, au sorcovit, au jucat „Căluții”, au răsturnat brazda cu „Plugușorul” așa cum e datina din timpuri străvechi la Horecea și prin satele românești din jurul Cernăuțiului. De programul muzical și alegerea colindelor a avut grijă profesoara de muzică Delia Rusnac. Directoarea Eugenia Facas mi-a spus că până la pandemie și declanșarea războiului sărbătoarea din preajma Crăciunului era mai bogată în numere artistice, se dansa mai mult și colindele răsunau mai vesel. Copiii, însă, n-au nici o vină și nimeni n-are dreptul să-i lipsească de magia acestor zile, când și cei mari așteaptă divine minuni.

Am făcut cale bătută la Horecea încă în anii când nu era nici o casă de-o parte și alta a drumului până la școală. Acum se înalță palat lângă palat, clădirea școlii pomenindu-se cea mai nearătoasă. În schimb, e multă frumusețe și căldură înăuntru, școala devenită gimnaziu fiind unicul loc unde se poartă straiul și răsună graiul românesc. Ca să le facă bucuria de neuitat la intrarea în Sfintele Sărbători, profesoarele responsabile de șezătoare, Alina Abugules și Delia Rusnac, le-au sfătuit pe „gazdele”, Briana Toderean și David Clim, să-i invite pe toți la sarmale, plăcinte, cozonac, dar mai întâi la colindat. Doar nu degeaba, cea mai mândră gospodină a copt plăcinte până-n zori, punându-le la treabă și pe alte fete, că așa-i la șezătoare – nu se stă cu mâinile în sân. În timp ce Ilaria Rusnac sorcovea și se lăuda cu costumul ei de româncuță, Maria Pridie și Daria Rușceac au umplut cu grăunțe covățica, curățind întruna ciocălăi de porumb. Nu departe cineva depăna firele de tort de pe o vârtelniță… O fată și-a pus furca în brâu răsucind subțirel firul din caierul de lână. Intuiesc că, pregătindu-se de sărbătoare, e posibil ca aceste copile să fi auzit prima dată de străvechi meșteșuguri populare. N-am greșit, întrevăzând în repertoriul profesoarei de muzică Delia Rusnac elemente preluate de la mătușa ei Valeria Mihaiesi din Ostrița, pe care o cunosc ca pe o bună păstrătoare de comori folclorice din anii când cânta în corul „Dragoș Vodă”. Cămașa brodată după modelul de acum un secol, purtată de Delia, într-adevăr, era de la „bunica” Valeria, cum o numește ea pe sora bunicii sale de la mamă. Și cei doi „căluți” au fost îmbrăcați și „aranjați” cu ajutorul Valeriei. Presupun că și la alegerea colindelor s-a sfătuit cu „bunica” de la Ostrița, care simte și cunoaște valoarea autenticului. Aproape tot repertoriul, derulat la Festivalul „Florile Dalbe” din 17 decembrie la Cernăuți, l-am auzit la șezătoarea gimnaziștilor de la Horecea. Ca să nu rămână nimeni obijduit „gazdele” (clasa a noua) le-au avut pe rând de oaspeți pe toate clasele, începând cu cei mici din ciclul primar până la cei mari din a opta, conduși de profesoara cu har artistic, Ana-Maria Calancea. Povestea de Crăciun cu magii de la Răsărit a fost depănată de cântărețele Lerului Ana Ghimet, Daria Rușceac, Ilaria Rusnac, de duetul profesorilor Maxim Melnic-Ana-Maria Calancea, de urători ca Gheorghe Rusnac, David Clim, Maxim Abugules. Apoi au năvălit plugarii cu năzdrăvanii „Căluți”, jucați de Maxim Abugules și Ghiță Ghimet. Și la final s-a aprins jăratecul de la gura cuptorului, încingându-se jocul ca în anii cei buni, ca pe timpul când cântau fanfarele de Crăciun și de hram, de se strângeau românii din împrejurimi să-i admire pe horeceni. Dă, Doamne, viață lungă acestei școli, unde trăiește speranța și arde focul tradițiilor de odinioară, cu tot ce-au avut mai frumos românii înrădăcinați pe pământul Bucovinei!

„Să le pară rău celor care trec pe lângă noi și își duc copiii la altă școală!”

Un pic patetic, puţin trist, dar sincer și cu legitimă mândrie – acesta a fost oful de la inima directoarei Eugenia Facas, respirat la finele extraordinarului spectacol al elevilor. Într-adevăr, care școală mai are asemenea măiestrite profesoare de muzică și educație artistică, așa cum le știm pe Delia Rusnac și Ana-Maria Calancea?! Ar avea pentru ce să regrete, mai ales familiile de români de pe aproape, care își duc copiii la școli de mai departe. Nu știu cum în alte zile, însă de sărbători aici încă se respiră românește. Și limba ucraineană este însușită la cel mai înalt nivel, procesul instructiv-educativ desfășurându-se conform legii învățământului în Ucraina. Cu toată înstrăinarea de limba maternă de care batem alarma, sărbătorile dovedesc că ce e românesc nu piere, tradițiile și strămoșii tresar, se răscoală, se răzbună de fiecare dată când vine Crăciunul, când întâmpinăm Nașterea și Învierea lui Iisus, când ne cântă ori ne plânge sufletul…

Maria TOACĂ