Gazeta de Herța

Ostașul unei unități cu destinație specială din Bucovina cu pseudonimul „Konan” a devenit legendă în timpul vieții

În luna august a anului trecut, în timpul îndeplinirii unei misiuni în Marea Neagră, el a nimerit peste bordul navei! 4 ore s-a aflat în largul mării, sub nasul inamicului, fără să știe încotro să înoate și când o să vină cineva în ajutor.

Până a nimeri în Batalionul cu destinație specială „Artan” din cadrul  Direcției Principale de Informații, „Konan” a activat în poliție, serviciul de pază, s-a aflat în forțele de rezistență. De specialitate e antrenor de fitness. Odată cu începutul agresiunii ruse, începând cu 26 februarie, s-a înrolat benevol în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei.

– Ați avut până acum experiență în cadrul unor operațiuni maritime sau fluviale, am în vedere o aflare îndelungată pe apă?

– Nu. Anterior nu am avut o asemenea experiență, a fost pentru prima oară în viață. Dar nici n-am stat mult pe gânduri când a trebuit să iau decizia de a participa. Și eu, și camarazii mei eram conștienți de pericol, știam ce și cât costă în această situație. Dar eram și conștienți de faptul că trebuia s-o facem. E vorba de țara noastră, pământul nostru, deci, am acceptat această sarcină  de luptă. Experiență de înot la asemenea distanțe mari nu am avut, în general, rar de tot practic înotul.

– Dar când și în ce împrejurări ați participat la operațiunea grupului cu destinație specială pentru luarea sub control a așa-numitelor sonde ale lui Boiko în Marea Neagră?

– Operațiunea s-a desfășurat în luna august a anului trecut.  Noi am navigat dintr-un loc stabilit cu ajutorul bărcilor cu motor în zona noastră de responsabilitate.

– Cum s-a întâmplat că în timpul operațiunii ați rămas în afara bărcii?

– Era în zorii zilei, când ne întorceam de la misiune.  De odată a apărut un avion inamic. A răsunat comanda specială și ne pregăteam de contactul direct cu dușmanul.  Avionul ne-a atacat, noi trăgeam din mitraliere ca să-l ținem mai departe de noi. Eu eram la marginea bărcii și, la un moment dat, am căzut peste bord.

– Ce a fost mai departe? Or, vara era deja pe sfârșite…

– Apa încă era caldă, a fost  o zi cu arșiță. Eram îmbrăcat în costum termic, aveam și vestă de salvare. Îmi aduc bine aminte că nu-mi era frig, ci, dimpotrivă, foarte cald. Când m-am trezit în largul mării, iar până la țărm erau zeci de kilometri, bineînțeles, am intrat în panică. Eram conștient de faptul că mă aflam față în față cu dușmanul, deoarece avioanele zburau deasupra capului. La început am strigat tare ca să mă eliberez de emoții. Apoi am înțeles că e de prisos, trebuie să-mi pun ca scop supraviețuirea. Am început să înot spre sondă. Acolo a fost o erupție de gaze ce s-au aprins și flacăra se vedea bine. Până la sondă erau circa 20 kilometri. Când am căzut în apă, băieții mei au fixat locul căderii pe navigatorul GPRS. Dușmanul continua să tragă în noi, manevrând mereu. Camarazii mei au procedat corect, plutind în altă direcție. Or, ei erau 20 la număr și jertfa putea fi mult mai mare. Undeva peste o oră, spre locul unde am căzut se apropiau două bărci cu motor. Eu, însă, am înotat cam depărtișor de locul căderii și nu m-au găsit. Au trecut pe lângă mine la o distanță de circa 70 metri. Însă, din cauza valurilor mari și a costumului de culoare neagră, nu am fost observat de ei. Am strigat, am făcut semne cu mâinile, însă fără rezultat.  Când au ajuns la locul căderii mele, din nou a început lupta cu dușmanul. Auzeam zgomotul motoarelor și-mi dădeam seama că ei mă caută.

– Deci, v-a rămas o singură soluție – să contați pe propriile puteri…

– Așa e, trebuia să am speranța în Dumnezeu și în puterile proprii. Am încercat să înot, dând din mâini și picioare. Dar, mi-am dat seama că această metodă îmi seacă puterile. Aveam o singură variantă – să plutesc doar cu ajutorul mâinilor…14 ore fără întrerupere, așa am și procedat. Dar erau curenți puternici ce mă aruncau în diferite părți, doar nu înainte. Dușmani ai mei au devenit nu doar oboseala, deshidratarea, soarele arzător, ci și curenții puternici.

– Vreau să precizez, referitor la păstrarea  forțelor proprii… 14 ore în apă…

– În primul rând, nu trebuia să cad în panică. Deși în primele minute emoțiile erau deosebit de mari. Mi-am stăpânit frica și am început să plutesc spre  punctul de orientare. Psihologic mă ajutau gândurile la familie, camarazii de arme, deci, eram dator să supraviețuiesc. Rămân îndatorat comandantului batalionului „Artan”, camarazilor mei de arme, care nu m-au părăsit și m-au căutat până la urmă.

– Cum, totuși, ați fost găsit?

– Tot timpul am fost sub razele solare. Iar soarele în Odesa arde de tot. Apa sărată, soare arzător… A fost o luptă permanentă pentru viață. Am nimerit în apă în zorii zilei, dar m-au găsit pe la 19.30, când deja se însera. Pe la 19.00 am ajuns la punctul de orientare, am încercat să-l înconjor, dar curenții de apă m-au aruncat de câteva ori la sute de metri. Cât n-aș fi luptat, puterile mă părăseau… De la oboseală ochii mi se închideau singuri, m-am întors pe spate și am adormit imediat.  M-am rugat în gând: „Doamne, Tu ești bun. Fie ce-o fi”. Și așa, după curentul de apă, încet, am înotat înapoi. Am dormit circa 10 -15 minute. Mi-am revenit, am deschis ochii, am privit din nou turnul sondei și am văzut că m-am îndepărtat de ea. Mi-am zis în sinea mea: „Ia să mai încerc odată”, deoarece nu mai aveam puteri. Vesta a început să dea drumul la aer… Pe lângă toate, soarele a început să apună. De sonda ce ardea nu putem să mă apropii, deoarece iradia o temperatură mare. Încă o încercare, plutesc și deodată văd o barcă la orizont. Nu am recunoscut-o, poate era a inamicului. M-am împăcat cu gândul că voi fi prizonier. Am auzit cum se trăgea din avion, nu înțelegeam ce se întâmplă…

S-a clarificat apoi că era un vas internațional, care putea să ne salveze pe noi, dar și pe dușmani. Noi, însă știam că rușii nu respectă nici o regulă. Ei au tras în acea barcă și ea a fost nevoită să părăsească zona. Iar eu am început să plutesc în direcția lor și am văzut barca ce se apropia de mine, am înțeles că am fost observat, pe barcă fâlfâia mândru drapelul nostru. Iubitele noastre două culori. Când mi-am văzut camarazii în barcă, bucuria mea nu avea margini. Imediat mi s-a acordat primul ajutor. Le sunt nespus de recunoscător băieților, deoarece s-au aflat sub focul direct al dușmanului. Am fost depistat de un „bairaktar” pe la ora 4 de zi. Băieții au înțeles că eu înot spre Odesa. Pescărușii zburau deasupra mea, unul chiar s-a așezat pe mine, așa am plutit împreună. Dar cel mai important ce-mi oferea puteri pe toată perioada aflării în apă era dorința de continua lupta  și a alunga dușmanul de pe pământul natal.

Dialog realizat de
Vadim PELEH