Gazeta de Herța

Vorbesc în locul lor urmașii, moștenitorii unui neam sortit să sufere veacuri în șir stăpâniri străine. În cimitirul din Mahala au fost înălțate rugăciuni și s-au cântat imnuri de veșnică pomenire pentru martirii măcelăriți în Lunca Prutului. Un neam, care și-a adus acasă fiii omorâți pe malul Prutului pentru dorul de Țară și libertate, este nemuritor. Duminica trecută, pe Aleea Eroilor din Mahala, am mai înviat cu o liturghie, ne-am mai îndreptat verticalitatea cu o pomenire. Alături de duhovnicii comunității, preoții Bisericii „Sfânta Treime”, Gheorghe și Nicolae Moroz, și corul bisericesc, de sufletul vieții spirituale a consătenilor, Elena Nandriș, de reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, susținuți și de prietenii din Dorohoi, uniți în jurul prof. dr. Vasile Adăscăliței, au ținut aprinsă lumânarea, aducând un pios omagiu, conducerea Societății „Golgota”, în frunte cu președintele Vasile Rauț, poetul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu”, și Societatea „Doamnele Române”. În cununa neuitării s-au împletit florile de la vecinii „Boianului Unit”.

Înlănțuire de tragedii, un șir neîntrerupt de martiri, după cum spunea Eminescu, este istoria poporului nostru. Însă, când comemorăm date tragice, ca masacrele de la Lunca și Fântâna Albă, mi se pare că nicăieri în spațiu românesc nu există pământ mai scăldat în lacrimi de sânge și nicicând, într-un alt timp de până la 1940, românii din nordul Bucovinei și Basarabia n-au trecut prin atâtea cataclisme distrugătoare. Pe acei care vor să cunoască tăria de cremene a românilor, drumurile îi duc la Mahala, unde fiecare casă poartă o istorie a suferințelor. Aici stau ca sfintele odoare din biserici crucile celor peste o sută de martiri deshumați din Lunca Prutului și înmormântați creștinește în cimitirul satului, aici veghează neadormita memorie a neamului Anița Nandriș cu ai ei „20 de ani în Siberia”, aici mai supraviețuiește o firavă femeie, împletind ziua întreagă cu mâini tremurânde ciorapi de lână ca să nu înghețe lumea, cum i-a tremurat de ger copilăria în Siberia. M-am bucurat întâlnindu-le, la slujba de pomenire pe Aleea Martirilor în cimitirul din Mahala, pe împletitoarea de ciorapi Domnica Gostiuc, care în curând va împlini 90 de ani, și fiica sa Vera. Stăteau lângă crucile sub care ele cred că au fost înmormântați trei oameni scumpi inimilor lor. Vera, născută în Siberia, îi cunoaște numai din povestirile mamei sale, care își jelește și azi tatăl și cei doi frați mai mari, omorâți în măcelul de la Lunca. Purtându-și povara a nouăzeci de ani, din care mai mult de douăzeci i-a muncit în Siberia, Domnica a plâns cât a durat slujba, lacrimile curgându-i nu atât de durere, cât de mulțumire Domnului că a înzestrat-o cu zile, a ajutat-o să ajungă și la această slujbă de pomenire. Doar numai ea a rămas din generația năpăstuiților scoși în groaznica noapte de 13-14 iunie din casă și numai în lacrima ei se oglindesc chipurile celor pomeniți din neam în neam.

Acum o nouă generație vine la crucile eroilor și la momentele de pomenire. Neschimbată rămâne numai Elena Nandriș, încât nu doar oaspeții comunei, ci chiar și consătenii au impresia că fosta lor primăriță e de-o seamă cu istoria satului. Și cum să nu fie, dacă și-a asumat misiunea de a ține nestins rugul memoriei! De ani și ani în jurul ei se adună toată suflarea tinerei generații, de-i sărbătoare a bucuriei sau momente de profundă tristețe, cum sunt în fiecare an cele din prima duminică a lunii februarie. Din neam în neam îi pomenesc în biserică și la crucile din cimitir pastorii duhovnicești ai satului.

Și de data aceasta Tedeumul a fost oficiat de preoții Gheorghe și Nicolae Moroz, slujitorii Bisericii „Sfânta Treime” din centrul comunei. Corul bisericesc, condus de preoteasa Maria, a cântat pricesne de înălțare și iertare a consătenilor victimizați în Lunca Prutului. Părintele Gheorghe a citit îndelungul pomelnic cu nume atât de dragi măhălenilor – Florea, Vasile, Traian, Nicolae, Dumitru, Ion, Gheorghe, Ion, rugându-se pentru așezarea lor în Grădina Raiului. Mulțumindu-le enoriașilor, preotul a amintit de mormintele de sub Codrii Cosminului, unde zac eroi din primul război mondial, dintre care și mulți români din Mahala.

Cu pietate și recunoștința Patriei, din partea României a depus la crucea simbolică un Tricolor din flori vii, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin. Domnul ministru a evocat ziua geroasă, cu ninsoare abundentă de acum patru ani, 2021, când a fost prima dată la acest loc sfânt pentru românii din Mahala. Atunci, împărtășind lacrima memoriei împreună cu urmașii martirilor, condamnând fărădelegile regimului totalitar, nu putea să-și imagineze ce timpuri groaznice se vor abate asupra Ucrainei. Locuitorii comunei Mahala le-au simțit din primele zile ale războiului, primind cel mai mare număr de refugiați din estul Ucrainei. Imunitatea în fața greutăților li s-a transmis și de la rudele aduse în cimitir din gropile comune de la Lunca. Dar suferințele nu le-au înăsprit sufletele, nu le-au înrădăcinat ura în inimi. Sunt asemenea ghioceilor ce străbat prin straturi de zăpadă, purtând crucea încercărilor ca un dar de la Dumnezeu, așa cum le-a intuit firea în tandrețea lirică a versului, poetul Vasile Bâcu, care a citit o poezie începută încă în 2017, probabil tot înainte sau după un eveniment comemorativ la Mahala. Or, datele negre din istoria măhălenilor sunt aprofundate de doliu nu numai pentru oamenii satului, ci și în inimile tuturor românilor bucovineni. Zilele de pomenire a martirilor la Mahala cheamă și adună într-o rugăciune comună compatrioți cu memoria trează. Înfruntând trecerea prin vamă, au venit și anul acesta cu flori tricolore de la Dorohoi prietenii Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța, întruniți în asociația condusă de prof. dr. Vasile Adăscăliței, domnul profesor fiind însoțit de oameni înfrățiți cu românii din Mahala – Vali Hudești, Constantin Gologan, Ion Dumbravă, Florin Bejenaru. De mai aproape li s-a alăturat tânărul Silvestru Grădinaru, originar din județul Suceava, dar căsătorit la Horbova Herței. Mi-a spus că a aflat despre eveniment din anunțul postat pe Facebook de Elena Nandriș. Din cea mai apropiată așezare românească a venit un grup de tineri, membri ai Societății „Boianul Unit”, în frunte cu Victor Toma, cărora, asemenea semenilor din Mahala, înaintașii le-au încredințat viitorul.

Respectând ritualul religios, tinerele, unite de Elena Nandriș în ansamblul ce-și propune drept nume „Vocea neamului”, au cerut învoirea preoților să cânte din melodiile de jale în memoria martirilor comemorați. A pus umărul la organizare și Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina. Președintele Vasile Rauț, anunțând despre dificultățile ce zădărnicesc, din cauza legii marțiale, pelerinajul la locul masacrului, a amintit că și în cimitirul din Cernăuți, în perimetrul complexului memorial al militarilor și martirilor români, sunt înmormântați 24 de compatrioți din Mahala. Aceștia sunt cei care, vânați în noaptea de 6-7 februarie, au fost arestați, aruncați în închisoarea nr. 1 din Cernăuți și împușcați cu câteva zile înainte de începerea războiului. Cu credința că rugăciunile sunt primite oriunde, președintele Vasile Rauț a relevat că anul acesta „Golgota”, dacă nu va ajunge la Lunca, va aprinde o lumânare la crucile celor exterminați fără judecată în închisoarea din Cernăuți. Totodată a evidențiat că va începe din primăvară lucrări de amenajare și restaurare a crucilor de acolo, datorită ajutorului primit de la doi generoși români din Țară.

Lucrările bune se fac cu oameni buni, mână de la mână, dor lângă dor, așa cum s-a pregătit și masa de pomenire în localul Căminului Cultural de la Ostrița-Mahala, la gura cuptorului cu oale de sarmale. Când i-am spus Elenei Nandriș că prea mult s-a străduit (ca să evit „s-a cheltuit), răspunsul a fost că așa e primit la măhăleni-ostriceni să-și pomenească morții. A vrut să fie și de sufletul celor plecați în timp de pace – pentru tatăl ei Traian, pentru bunul sfătuitor, doctorul Gheorghe Nandriș, pentru neamurile tuturor celor care au ajutat-o.

Ca întotdeauna, când ne aflăm printre măhăleni în momentele de doliu şi pomenire, am gustat din lacrimi, dar și din apa de leac, din pâinea albă şi sarmalele fierbinţi, să nu le fie morților foame, să nu le fie sete sau poftă de o zeamă…

Pentru prima dată am avut pe lângă tradiționala colivă și un „desert” neobișnuit, cum numai la oameni miruiți cu har ceresc se servește. Tinerele gospodine și-au etalat și calitățile artistice, dând glas unei suite de cântece culese din lacrimile celor ce le-au lăsat poruncă să nu îngenuncheze decât în fața icoanelor și a lui Dumnezeu.

Maria TOACĂ