Gazeta de Herța

Vine, e tot mai aproape Mărțișorul, sărbătoarea noastră românească. Dar înaintea gingașului Mărțișor ne vine de la strămoșii daci zeul tinereții și al iubirii, Dragobetele, numit și feciorul babei Dochia. Atâta cât suntem și cât ne lasă inima să sărbătorim în aceste zile triste pentru noi, ne căutăm adăpost și alinare în tot ce avem bun în suflet, în pasiunile pentru lucruri frumoase. Nu trăim numai cu necazurile prezentului cauzate de ororile agresiunii dușmanului, ne vine greu să amânăm pentru zile mai bune tot ce năzuiam să facem înainte de starea de război. O rază de lumină și optimism străbate din tot ce avem scump în tezaurul național, moștenit de la străbuni și păstrat cu sfințenie. Adunându-ne la Palatul Național sub optimista cântare, preluată de la poetul Adrian Păunescu „Și totuși există iubire…”, vocea măiastră a Carolinei Jitaru a revărsat năvalnicul torent al dragostei supreme pentru tot ce prețuim și iubim. E și iubire, e și blestem în aceste zile, însă, măcar pentru câteva ore ne-am dorit să trăim povestea binelui și armoniei sufletești. Și ea, generoasa poveste, a debutat cu „Vocea neamului” din Mahala, ansamblul Elenei Nandriș, din tinere neveste, mame ale „Urmașilor lui Ștefan”, acompaniate la acordeon de muzicantul Andrei Bujeniță și la vioară de tânărul Alexandru Nandriș. E ca o vestitoare a primăverii această înaripare de voci, un dar al „Doamnelor Române” adus la altarul Dragobetelui. Ansamblul a luat ființă sub egida filialei din Mahala a Societății „Doamnele Române”. Astfel, noi, ca organizatoare, am întregit sărbătoarea cu cântecul, iar Societatea pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu”, avându-i în frunte pe poeții Vasile Bâcu, Nicolae Șapcă, Gheorghe Ungureanu, și-a acordat lira în universul liric al poeziei de dragoste. Nu putea trece Dragobetele nostru dacic peste comoara cea mai scumpă a neamului – limba maternă, Vasile Bâcu referindu-se la o recentă conferință online cu Kievul, după care a rămas impresionat de realizările minorității maghiare în privința înființării unui institut cu predarea în trei limbi – maghiară, ucraineană și engleză. În acest context a amintit că, în timpul vieții profesorului Grigore Bostan, regretatul șef al Catedrei de Filologie Română și Clasică, a existat și la Cernăuți o inițiativă similară, rămasă, cu părere de rău, la categoria viselor. Dacă n-am reușit în acest domeniu, măcar să ne ținem de tradițiile noastre, să nu ne luăm după cele străine și să rămânem români până la capăt, a ținut să accentueze poetul Vasile Bâcu, atenuându-și seriozitatea cu stilu-i glumeț-binevoitor al epigramelor dedicate eroului sărbătorii, unui Dragobete întrupat în bărbații zilelor noastre.

Cum reușim să fim români – până la capăt sau măcar pe jumătate – ne-au dovedit împătimiții de poezie, poeți consacrați, premiați, cântați, cum se manifestă de la o vreme Nicolae Șapcă sau care păstrează discreția, cum îl știm pe Gheorghe Ungureanu. Oricum, toți trăitorii în sublimul cuvântului artistic, ființe romantice care visează și vorbesc în versuri, au fost ascultați cu drag – Gheorghe Bodnariuc, Vasile Carlașciuc, Sofia Roșca, pentru care fericirea e un mare lux, Dumitru Zaidel, Tatiana Golciuc, Natalia Proțiuc, care a dat glas duios și versurilor eminesciene „Ochiul tău iubit”. Cristina Tărâțeanu a găsit câteva versuri de dragoste în apanajul de poezie patriotică a tatălui ei, mult regretatul poet Vasile Tărâțeanu. Profesorul Dorin Misichevici ne-a bucurat cu un pasaj din proză nu mai prejos de prestanța poeților. N-a lipsit dintre cei plecați pentru totdeauna, decanul slovelor dintr-un Arminden cu heruvimi, Mircea Lutic, cântat de Carolina Jitaru. Am văzut și cum plâng bărbații, atunci când Carolina a citit poemul lui Vasile Bâcu – „Din salonul de reanimare”… Am văzut și cum ar putea cânta bărbații, atunci când Carolina a revărsat răscolitor melodia „Sărutul tău”, iar autorul versurilor, sonetistul Nicolae Șapcă îngâna visător cuvintele. La final am avut surpriza de a vedea aievea curajul unui Dragobete contemporan, care a cutezat să se privească în „Oglinda clipelor” și să cânte versurile lui Grigore Vieru alături de consacrata Carolina, astfel sărbătoarea lansând, împreună cu „Vocea neamului”, și un duet nou-nouț. Le zicem într-un ceas bun amândurora. Și, dă Doamne, să se împlinească dorința exprimată de Nicolae Șapcă, unul din fondatorii și membrii vestitului cor „Fiii Arboroasei”, care își vede cântăreții arboroseni într-o îmbrățișare de cântec cu doamnele „Vocii neamului”. Mai ales, crede iordăneșteanul Nicolae Șapcă, s-ar potrivi să cânte împreună „De la Cernăuți la vale”. Începând cu acest popular cântec, debutul lor a fost încoronat de un repertoriu original, ce include piese culese de la bătrânii satului, care numai la Mahala răsunau odinioară, ca, bunăoară, piesa „La cișmele, pe-nserat”. Ca solistă s-a evidențiat Mariana Grigorciuc, un exemplu viu al rezultatului muncii conducătoarei artistice Elena Nandriș cu tinerele talente. Surprinzător de plăcută a fost prezența Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, împreună cu o delegație din România care, în drum din capitala Ucrainei, s-a oprit și pe la Cernăuți. Oaspeții, promotori activi ai proiectelor de ajutorare a Ucrainei, printre care generalul de brigadă Marius Patrichi, politicianul Gheorghe Scutaru, au fost întâmpinați de „Vocea neamului” cu melodii ce ne reprezintă ca români din Bucovina.

Maria TOACĂ