Gazeta de Herța

Dumnezeu e pretutindeni și cu toată lumea, însă la acest 1 aprilie am simțit mai profund ca oricând că a fost aproape de români. Dar acum 83 de ani, la 1 aprilie? A fost și atunci, căci românii au pornit să treacă pașnic hotarul ce-i despărțea nu numai de frați, ci și de credința străbună. Au pornit adunați din mai multe sate în curtea Bisericii din Suceveni, după sfânta liturghie, purtând prapore și icoane, cu preoți în frunte, cu copilași în brațe, cu rugăciuni în gând, cu Dumnezeu în suflet. Tristă e Bucovina românească în această zi, tristă – Mănăstirea Putna, poate mai înlăcrimată decât la cel din urmă drum prin Țară al lui Ștefan Vodă, cel Mare și Sfânt. Îngenunchind în rugăciune, am văzut la acest 1 aprilie că suntem un neam cu demnitate, care are repere în Sfânta Biserică cu slujitorii sfintelor noastre altare. Soborul de preoți, adunat de protopopii celor trei centre românești de pe Valea Siretului și Herța – cinstitele fețe bisericești – Ioan Gorda, Vasile Covalciuc și Dumitru Pavel au oficiat un înălțător Tedeum pentru martirii din oasele cărora, ca să nu calce picior omenesc, au crescut falnici brazi. Cu rugăciunile și cântările evlavioase ale soborului preoțesc sutele sau poate miile de români mitraliați la câțiva pași de Patria-mamă au devenit pentru urmași asemenea sfinților canonizați. De mai bine de trei decenii, de când venim mai mulți sau mai puțini la acest loc de jertfă, ei sunt canonizați de veșnica noastră pomenire, ce și-au câștigat-o prin temerarul act de curaj și dragoste de libertate.

De fapt, noi, urmașii unui neam martirizat, purtăm Crucea nealinatelor dureri pe Golgota românească din ținutul Cernăuțiului nu numai la 1 aprilie, dată instituită de Parlamentul României (anul 2011) drept Ziua Națională a Memoriei Românilor victime ale masacrului de la Fântâna Albă și alte zone. Deşi până în timpul de faţă cei mai mulţi din oamenii paşnici, masacraţi în apropierea hotarului trasat prin inima Bucovinei, au rămas în anonimatul istoriei, pentru un tată, o mamă, o soră ei nicicând n-au fost anonimi. Mulţi s-au temut să recunoască ani îndelungaţi că au avut rude apropiate secerate de mitraliera rusească la frontiera cu România. Dar le purtau în gând, le pomeneau în rugăciuni… Acum, când avem libertatea de a-i pomeni, nu mai sunt supraviețuitori ca să mărturisească. Acum ne-a rămas numai datoria de a nu-i uita și a insista pe lângă autorități ca acest loc să fie recunoscut ca Holocaust contra populației românești din teritoriul ocupat de imperiul sovietic stalinist. Faptul că la acest 1 aprilie nu s-a repetat situația din anul trecut și în fața monumentului înălțat în memoria victimelor s-a oficiat slujba de pomenire în limba română, de preoți români, îl datorăm în mare parte Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu și bunăvoinței primarului comunei Camenca, Vasyl Zahariuk. În prealabil, Excelența sa, Irina Loredana Stănculescu a convenit derularea evenimentului cu primarul responsabil de organizare, rugămintea părții române fiind să nu se politizeze o manifestare ce-și are la temelie durerea și lacrimile memoriei, pomenirea unor oameni martirizați asemenea sfinților. Deși a început cu mitingul de doliu, în loc de rugăciune, s-a ținut cont de dorința românilor, din partea reprezentanților autorităților ucrainene răsunând mulțumiri pentru ajutorul umanitar acordat de România și pentru susținerea integrității teritoriale a Ucrainei. De asemenea, organizatorii au asigurat desfășurarea mitingului paralel și în limba română, fapt ignorat anul trecut. Desigur, românii din ținutul nostru n-au nevoie de translator, de asemenea, n-a avut nevoie de data aceasta nici echipa consulară (ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, consulul de carieră Laurențiu Ciocan), în frunte cu doamna Irina Loredana Stănculescu, traducerea fiindu-le asigurată de prof. dr. Felicia Vrânceanu. Însă, ca și în anii trecuți, au fost alături de noi frați din România – demnitari de rang înalt – senatorul românilor de pretutindeni, Mihai Dohotar, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculae Barbă, primarul din Dumbrăveni, Ion Pavel, primarul de la Vicovul de Sus, Vasile Iliuț. Am întâlnit și câțiva tineri din cealaltă parte a hotarului care nu înțelegeau limba ucraineană. Oricum, cuvintele sincere, spuse din inimă, nici n-au nevoie de traducere. Bunăoară doamna Irina Loredana Stănculescu a exprimat condoleanțe familiilor care vin cu puritatea lacrimii să-și pomenească neamuri scumpe și aduc pomeni pentru sufletele lor. Totodată, accentuând comemorarea unui eveniment tragic în spiritul toleranței și mulțumindu-le fețelor bisericești, a exprimat susținerea poporului român pentru suveranitatea Ucrainei. Pentru prima dată a ajuns în pădurea Varniței senatorul Mihai Dohotar, însă din cuvintele sale, exprimate cu sfâșietoare durere, s-a evidențiat că nu-i este străină tragedia monumentalizată în memoria urmașilor. O idee rezonabilă are storojinețeanul Mykola Karliciuk, care a propus să se organizeze o comisie mixtă româno-ucraineană pentru a amenaja acest complex memorial și a-l face accesibil pentru vizitarea pe tot parcursul anului. Au adus pios omagiu Aurica Bojescu, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputatul Consiliului Regional, Ion Muntean, demnitarii din România – Niculae Barbă, Ion Pavel, Vasile Iliuț, precum și reprezentanți ai autorităților ucrainene. Din partea Consulatului General al României, a societăților naționale românești, autorităților ucrainene au fost depuse coroane la monumentul înălțat în memoria victimelor. Au venit cu focul în candelă și cu durerea lor după neamurile masacrate în Lunca Prutului, câțiva români din Mahala – păstrători ai memoriei și tradițiilor, Elena Nandriș, badea Mitruță Zahariciuc, soții Olga și Dumitru Zaidel. Urmându-l pe Vasile Răuț, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, într-un grup unit ne-am oprit cu Tricolorul și o lumânare la crucea unde se presupune că a fost una din gropile comune, în care au fost aruncați mulți muribunzi și se mișca țărâna deasupra lor.

Pe tot parcursul manifestării au stat drepți sub Tricolor copii de la Liceul din Oprișeni și cel din Suceveni, îmbrăcați în autentice costume populare. Ei cunosc de la bunici și părinți istoria adevărată a românilor. Pe un bunic, Ilie Bezușcu, gospodarul care a înălțat bustul lui Ștefan cel Mare lângă casa sa din Oprișeni, l-am văzut foarte mândru de nepoțelul David. De asemenea, și profesoara Diana Iluțan din Suceveni se bucura că printre acești copii se află fiul ei Marius, recunoscut cel mai bun declamator al „Doinei” lui Eminescu în cadrul Festivalului-concurs de recital al poeziei eminesciene.

După imnul înălțat de preoți români apărătorului creștinătății, Sfântului Ștefan Vodă, au slujit un Tedeum și preoți ai BoaU. E bine că au avut răbdare până la urmă să înalțe și ei o rugăciune. Dar, am spus și am scris de multe ori că numai noi, românii, nu putem avea alte drumuri în această zi. Întotdeauna vom începe dimineaţa de 1 aprilie cu drumul spre pădurea Varniţei de lângă Fântâna Albă, acolo unde freamătă brazii crescuţi din oasele românilor, acolo unde istoria nu doarme, unde memoria este mereu trează.

Maria TOACĂ