Gazeta de Herța

Postul este abținerea de la orice lucru rău. Pentru noi, creștinii ortodocși, Postul este primăvara sufletului, fiindcă totdeauna cade primăvara, și dacă primăvara se înnoiește, se împrospătează natura, pentru noi Postul Mare este primăvara sufletului, pentru că ne împrospătăm și noi, ne ferim de orice lucru rău. Și în Postul cel Mare noi mai mult ca oarecând conștientizăm și ne gândim la ceea ce am făcut rău în timpul anului, anume cum judecăm, cum vorbim de rău, cum ne mândrim. Deci, Postul cel Mare este dat nouă pentru înnoirea vieții noastre. Nu numai despre mâncare se are în vedere, ci în primul rând se pune accent pe suflet. Pentru că cu aceasta noi vom pleca spre cer, cu sufletul nostru, iar trupul va rămâne aici pe pământ. Și noi de multe ori hrănim trupul, îl îmbrăcăm frumos, îl hrănim bine, dar avem grijă mai puțin de suflet. Dar Postul cel Mare îi acordă atenție mai mult sufletului. Mai mult să trăim în pace cu toți, să ne rugăm mai mult, să postim mai liniștit, să postim așa cum ne învață pe noi Biserica. Desigur că trebuie să ne abținem și de la mâncărurile de carne, lactate și altele, dar totuși trebuie în primul rând să ne ferim de rău. Pentru că noi degeaba ce mâncăm cartofi sau mâncăruri doar de post, dacă în sufletul nostru este răutate, invidie, este judecată, atunci postul nu are nici un folos pentru suflet.

Pururea pomenitul Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Vladimir, atunci când a fost întrebat de ziariști ce nu se mănâncă în post? El, zâmbind, a răspuns că principalul în post să nu vă mâncați unii pe alții. Orice gând pornește din minte, trece prin inimă, apoi iese prin gură, și noi ce facem în timpul anului… noi foarte mult judecăm, mai ales acum când țara noastră se află într-o situație atât de grea din cauza războiului. Prea mult ne mândrim, vorbim despre alții, dar și ne bucurăm când la alții este rău, sau este o perioadă grea din viață. De aceea și Mitropolitul Vladimir accentua că principalul e să nu ne mâncăm unii pe alții. Să avem pace între noi. Cum putem să avem pace pe pământ, în timp ce în sufletul nostru este răutate. Iar orice lucru rău, orice păcat aduce și o consecință. De aceea și avem boli, neputințe, căci orice boală este rezultatul păcatului.

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spațiul ortodox, astfel încât unii posteau o singură zi (în Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică vineri şi sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. La sfârșitul secolului al III-lea, Postul Paștilor a fost împărţit în două perioade diferite, cu numiri distincte: Postul Păresimilor, care ţinea până la Duminica Floriilor, cu o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o singură săptămână, adică din Duminica Floriilor și până Ia Praznicul Învierii Domnului.

Pentru că ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale, Postului Mare i s-a dat şi denumirea de Păresimi sau Patruzecime, denumire întâlnită pentru prima dată în canonul 5 al Sinodului I Ecumenic. Conform hotărârii statornicite atunci, postul de 40 de zile, se încheie în vineri – înaintea Sâmbetei lui Lazăr. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte. La fel, ultima săptămână, cea a Pătimirilor Domnului, este încadrată într-un regim mai aspru de postire. Deci, pe lângă cele 40 de zile mai există aceste opt zile de post pe care le atribuim Postului Mare, dar care au practici liturgice și rânduieli tipiconale diferite.

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), durata aceasta de 40 de zile a Postului Paştilor are la bază o tradiţie veterotestamentară, întâlnită de mai multe ori atunci când era vorba despre pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17); 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deuteronom 7, 7 şi 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2) etc. Postul Mare a fost rânduit de Biserică în vederea pregătirii catehumenilor (n.r. candidații la botez de odinioară) care urmau să primească botezul de Paști, dar și ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și Învierii Domnului.

Să nu ne stăruim să impresionăm oamenii, ci să ne stăruim să-l impresionăm pe Dumnezeu. Prin viața noastră, prin modul nostru de viață și de rugăciune. Să trăim viața așa încât oamenii să ne întrebe despre Dumnezeu. Văzând viața noastră trăită după învățătura și binecuvântarea bisericii de a ne ruga, de a posti la timp, oamenii singuri ne vor întreba despre Dumnezeu sau vor zice că iată acesta este un om al lui Dumnezeu.

Când postim, nu trebuie să fim triști pentru a arăta oamenilor că postim, ci să ne bucurăm că Hristos pentru noi a Înviat. În tot parcursul anului noi ne aducem aminte și prăznuim acele lucruri care s-au întâmplat cu Mântuitorul în timpul vieții Sale pe pământ, în care S-a născut, S-a Botezat, a propovăduit, a vindecat toată boala și neputința, a fost răstignit și a Înviat, apoi S-a înălțat pentru noi și a noastră Mântuire.

Așadar să punem un început bun în acest post, ca să devenim mai buni, mai milostivi și mai darnici, și așa vom îndeplini poruncile lui Dumnezeu. Amin.

Protoiereu
Igor ANDRONACHI,

parohul Bisericii
din Movila Herței