Gazeta de Herța

Nicicând până acum n-am fost atât de dimineață la Mahala. Astăzi, însă, odată cu revărsatul zorilor m-a chemat drumul spre Urmașii lui Ștefan cel Mare de pe moșia Voievodului, unde Sfântul Gheorghe este cinstit cu mare evlavie și dragoste creștinească. În toate bisericile din nordul Bucovinei, care țin de stilul vechi, la 6 mai preoții au săvârșit sfânta liturghie și clopotele au bătut în cinstea Sfântului Mare Mucenic purtător de biruință Gheorghe. Însă la Mahala sărbătoarea are mai multe semnificații. La intrarea în Săptămâna Luminată, în unison cu oda bucuriei „Hristos a înviat!”, răsună cântări și pentru cinstitele fețe bisericești, slujitorii celor două altare – parohul Bisericii Pogorârea Sf. Duh de la Coteni, pr. Gheorghe Buzencu, și parohul Bisericii Sfânta Treime din centrul comunei, părintele Gheorghe Moroz. Ambii părinți spirituali sunt la fel de prețuiți, dar în această zi copiii, îndrumați de conducătoarea lor artistică Elena Nandriș, s-au oprit mai întâi la poarta Bisericii din Coteni. Alegerea le este îndreptățită nu doar de faptul că e mai aproape căminul lor cultural de acest sfânt lăcaș, ci și pentru că părintele Gheorghe Buzencu și-a sărbătorit jubileul de 55 de ani. L-a fericit Dumnezeu chiar în Duminica Sfintelor Paști să se bucure de împlinirea frumoasei vârste, iar de ziua Sfântului ocrotitor să pășească pe un covor de flori spre altarul, la care slujește de 23 de ani cu mare credință și cu dragoste duhovnicească față de enoriașii săi, mai ales față de cei mici, care l-au felicitat cu mișcătoare sinceritate și căldură. Părinții au avut grijă să-i primenească în haine noi, întrutotul asemănătoare străvechiului port popular. Așa e datina din vechime, ca de Paști cei tineri – de la mic la mare – să îmbrace haine noi, obicei de la care pornește vorba amintită de Elena Nandriș: „Crăciunul – sătulul, Paștele – fudulul”. În cazul ținutei vestimentare de sărbătorile pascale, „fudulul” răsună pentru măhăleni ca un cuvânt bun, cu rădăcini în timpurile de odinioară, când fetele, în Postul Mare, își coseau cămăși cu flori și se mândreau cu lucrul lor la hora satului. Acum copilele mai mari din ansamblul „Urmașii lui Ștefan” și-au „meșterit” capul de flori, iar cele mai mărunțele și-au îmbogățit coronițele, toate venind la sărbătoarea preotului Gheorghe Buzencu, gătite ca crăiesele din poveste, cu brațele pline de albi trandafiri.

Harul lui Iisus și mila lui Dumnezeu le-au înnobilat vocile, când au dat aripi îngerești de cântec adevărului „Hristos a Înviat!”, urmat de îndemnul gândului voios „Și noi vom învia!”. Primind urările în versuri solemne și trandafirii din mâinile copiilor, preotul le-a mulțumit cu cuvintele că toți sunt finii săi, dumnealui fiind „nașul-părinte” pentru câteva generații, pe care le-a botezat și cununat în cei 23 ani de devotată slujire. Bucuria sărbătorii îi este umbrită doar de lipsa unor tineri, răvășiți prin lume, sau luați pe front să apere țara. Preotul a mărturisit cu durere că vede locul unde se rugau ei la icoane și le simte lipsa. Aceleași sentimente de tristețe au fost exprimate și în cuvântul de mulțumire al preotului Gheorghe Moroz, la care copiii s-au grăbit să ajungă cu ale lor cântări de preamărire pentru Sfântul protector Marele Mucenic Gheorghe, dar și de pioasă recunoștință față de părintele Gheorghe Moroz. Pe petalele dalbilor trandafiri, oferiți sărbătoritului de la inima și sufletul tinerilor cântăreți, au înflorit cuvintele îndrumătoarei lor Elena Nandriș, care a exprimat recunoștința ce i-o poartă întreaga comunitate, familia părintelui Gheorghe Moroz, urmașii săi, fiind pentru măhăleni un model de conduită și de viețuire în vechea lege a locului. E legea sacră a continuității modului de viață al măhălenilor, cu rușine și respect față de oameni, cu frică și dragoste de Dumnezeu. Având părinți duhovnicești cu numele purtătorului de biruință, Sfântul Gheorghe, care, după cum stă scris pe steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, este „CEL Mare grabnic apărător și fierbinte ajutător și celor întristați bucurie nespusă”, românii din Mahala trăiesc clipe de intensă evlavie, credința dându-le puteri să reziste și acestor cumplite încercări, așa cum au ținut piept, cu fruntea sus, furtunilor din tragicul lor trecut.