Ne șoptește inima, ne dau de știre pomii scuturați de floare că degrabă intrăm în Cireșar. E pe sfârșite această primăvară, dar, rămâne s-o purtăm în suflet, ca și lumina Învierii, ca tot ce renaște și înflorește în jurul nostru. Indiferent de vârstă, primăvara ne identificăm cu renașterea naturii, cu trilurile ciocârliei, cu tinerețea speranțelor și norocul adus pe aripi de cocori. Toate aceste minuni dumnezeiești le-am văzut și auzit la Căminul Cultural de la Ostrița-Mahala, în a treia duminică de Paști, la sărbătoarea Mironosițelor. Deși fruntașa comunei Mahala, animatoarea vieții culturale, Elena Nandriș, susține că i-a venit spontan ideea de a inaugura un festival pentru promovarea celor care fac primii pași în universul cântecului, pe parcursul derulării spectacolului ne-am convins că o asemenea sărbătoare era necesară și dorită ca o ploaie așteptată de pământul însetat. Mai ales, mare a fost fericirea mamelor copiilor din ansamblul „Urmașii lui Ștefan”, care, împreună cu invitații lor din satele vecine, au deschis prima ediție a Festivalului „Cântare Primăverii”. La fel, poate chiar și mai mare a fost bucuria oaspeților de la Piatra Neamț, trio doamnelor Ioana Roxana Iordache, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Daniela Cuciuc”, cu însoțitoarele Ioana Petruț și Ioana Humă, care i-au admirat prima dată aievea, de aproape, la ei acasă. Deși au mai fost la sărbătorile românilor din comuna Mahala, de vibrante emoții erau copleșiți soții Elena și Dumitru Parasca din Rădăuți, fondatori ai Festivalului Național „Regina Sânzienelor”, cu statut de concurs, la care au fost invitați toți participanții la spectacolul din duminica de 19 mai. Amintim că Elena Nandriș a fost numită ambasadorul Regatului Sânzienelor pentru regiunea Cernăuți, iar ediția din acest an, dedicată leacurilor pentru suflet va avea ca simbol neamul Aniței Nandriș, care, spune Dumitru Parasca, „este un leac de întărire sufletească pentru noi toți”. Gazdele au avut onoarea s-o întâmpine pe doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, atașată cu sufletul și inima de copiii din comunitatea noastră, susținătoare a tinerelor talente nu doar din Mahala. Totuși, atunci când vine la vatra acestui neam de martiri, ochii îi lăcrimează, iar sufletul se bucură pentru rezistența, dragostea și curajul lor de a-și apăra și promova valorile.
Am avut momente de tăcere și lăcrimare, atunci când a fost anunțat minutul de reculegere pentru eroii căzuți pe câmpul de luptă, am trăit împreună cu mesagerii festivalului clipe de supremă bucurie. Având-o de moderatoare pe cantautoarea Carolina Jitaru, neîntrecut maestru în crearea atmosferei de sărbătoare, spectacolul a fost din start sortit succesului, iar participanții au avut parte de încurajare și aplauze fierbinți. Prioritatea a aparținut celor mai mici, care încă nu știu să citească, însă cunosc textul cântecelor, posedă simțul melodiilor, se țin vajnici pe scenă, își poartă cu mândrie costumul popular. De la micuții din grădinița „Lumea copiilor” (surorile Boiciuc, Margarita Grigorciuc), prezenți cu dansul prieteniei și cântece despre dulcea lor copilărie, și până la fetele cu mândrețea capurilor de flori, repertoriul a pus în lumină dragostea de limba maternă, de plaiul natal, de mame, precum și dorința de a trăi sub cer senin, la focul din vetrele natale. Elena Nandriș a avut grijă să etaleze pe scenă grupuri de toate vârstele, cei mai mici, abia împlinind 3 anișori. Festivalul „Cantare Primăverii” a fost inițiat și pentru debutul celor care încă nu au îndrăznit să se expună în fața unui public mai numeros și necunoscut lor. Alături de soliști care au adunat aplauze nu doar pe scena de acasă, cum sunt surorile Elizaveta și Anastasia Șauca, Pavel Cornuța, Eva Gumailo, micuța, dar deja vestita Elmira Nandriș, și-au anunțat cu brio debutul Amelia Nicolaevici, Sofia Leagu, Maria Inesa Axani, grupul de băieți cu Marcu și Nichita, ambii Bujeniță.
Limba română și mama au format coloana vertebrală a repertoriului copiilor de la Căminul Cultural Ostrița-Mahala. Cu un repertoriu sacral s-a prezentat renumitul ansamblu „Perla” al Centrului Bucovinean de Artă, director Iurie Levcic. Deținători de prestigioase trofee pe câteva continente, ansamblul a venit la festival cu cei mai importanți soliști. Dorința lor se explică și prin faptul că opt ani la rând au desfășurat festivalul „Alese perle pentru mama”. Sub privirea de veghe a conducătorilor artistici Iurie Levcic și Ana-Maria Calancea, au cântat soliștii: Anghelina Chibac, Daria Lișman, Ana Gociu, Elizaveta Demciucin, Ilona Amihalachioae, Anatolie Balagura (piesa de glumă „Când mă latră câini-n sat”), Valentina Bicer, Ariana Moraru, Ana Maria Vornic, Anastasia Uncu.
Prin cultură și muzică se întăresc firele de prietenie între românii din satele vecine. Se înfiripează tradiția de a se înnemuri prin cântec așa cum au început legăturile prietenești între „Urmașii lui Ștefan” și „Boianul Bucovinei”, condus de soții Elena și Serghei Poclitar, cu cele două flori ale vieții lor în fruntea colectivului – solistele Anastasia și Sofia. Bat cutezător la poarta de intrare în familia cântăreților copiii ansamblului „Speranța”, condus de prof. Elena Toma (Petriuc), înzestrat cu solistul Cristian Rusti. Toate florile din lume le-a adunat în buchetul acestui festival solista Sabrina Jar, elevă la Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, care își anunță cu îndrăzneală locul printre interpreții cu un frumos viitor. Are un sol al cântecului popular și gimnaziul din Priprutie în persoana unei gingașe voci – Sofia Matei, susținută de directoarea școlii, Angela Ilaș. Generația ajunsă cu cântecele și cu anii la vârsta cea luminată a înțelepciunii au prezentat-o „Țărăncuțele” din Marșinți, adunate de poeta populară Sofia Roșca. Având grupuri de copii de la grădiniță și până la liceu, neîndoielnic, Elena Nandriș putea susține un regal de cântec numai cu ansamblul ei și cu ajutorul „Doamnelor Române”, în primul rând în persoana Carolinei Jitaru, care emană fluizii stării de optimism și fericire. Însă, a dorit ca mai mulți copii să se bucure de sărbătoare, să pună fundamentul unui palat pentru o viitoare împărăție a tinerilor înfrățiți prin valorile artistice. Dă, Doamne, să sălășluiască eterna primăvară în acest palat cu prieteni și sub acoperișul lui românii să reziste zilelor triste de astăzi, așternând punți spre secolele viitoare.







Maria TOACĂ
Fotografii de
Vasile BÂCU






Lasă un comentariu