Gazeta de Herța

Cei mai mulți dintre noi, adunați la Palatul Național, la lansarea volumului 2 al studiului cultural  „Călătorii identitare. Românii megieși” (Editura „Universul Academic”) îl cunoaștem numai de vreo doi ani pe autor, din toamna lui 2021, când doctorul în drept, avocatul Mihai Nicolae, directorul Institutului „Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate, ne-a adus la Cernăuți prima sa  carte dedicată românilor din jurul României. Însă președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu”, gazda evenimentului și moderatorul întâlnirii, poetul Vasile Bâcu, îl știe de multă vreme, tocmai „de două decenii fără un an”, prima lor întâlnire fiind una predestinată la perpetuarea legăturilor de îmbogățire spirituală reciprocă, poate și datorită întâmplării fericite că a avut loc în ziua Sfintelor Paști, la Herța. Posibil, această întâlnire, la Herța, l-a determinat pe autor să aleagă din teritoriul actualei regiuni Cernăuți populat de români, în prima parte a cărții despre românii de pretutindeni, mai întâi Ținutul Herța, cu români care până la 1940 nu s-au aflat sub stăpâniri străine, implicit având și o imunitate mai puțin încercată în fața vicisitudinilor istoriei. În prima parte autorul a investigat comunități românești „urgisite”, cum le numește el, din teritorii aproape uitate și cu probleme mult mai grave decât ale noastre, cum sunt cele din sudul Basarabiei, românitatea răsăriteană de la est de Bug, din Transnistria, Bulgaria, Voivodina. Nu zic că suntem pe deplin satisfăcuți de condiția noastră de etnie minoritară, însă în comparație cu românii din Timocul sârbesc, cu cei din Bulgaria, și chiar din sudul Basarabiei, care abia acum au obținut dreptul la limba română, ne aflăm într-o situație mai favorabilă, poate și datorită faptului că suntem mai aproape de România, că ne vizitează mai des susținători, așa cum sunt și oaspeții noștri – profesorul Mihai Nicolae și coordonatorul ediției noului său volum, dr. Irina Airinei Vasile, președintele Asociației interetnice „Anima fore”. Și nu e vorba numai de proiecte, de programe de ajutorare din partea Statului Român, ci de simple relații dintre oameni de pe o parte și alta a frontierei, care deseori sunt mai eficiente și de lungă durată. Bunăoară, Vasile Bâcu a amintit că prima întâlnire cu profesorul Mihai Nicolae i-a favorizat organizarea a două expoziții în care a prezentat Ținutul Herța – la Muzeul Țăranului Român din București și în Parlamentul României. Prin tot ce realizează în materia dreptului omului, îndeosebi privind investigarea proceselor ce au loc în comunitățile românești din vecinătatea României, avocatul Mihai Nicolae ne oferă un model de servire valorilor naționale și unității culturale a neamului. Spiritul său de sacrificiu își găsește expresia în fapte, cea mai elocventă dovadă fiind revenirea sa în Țară după mai mulți ani trăiți în America, într-o perioadă când mulți intelectuali căutau să evadeze în Occident. Colegul său de profesie, avocatul Eugen Patraș, care i-a organizat prima întâlnire în 2021 la Cernăuți, a evidențiat că întoarcerea lui Mihai Nicolae acasă e o mărturie a dragostei de Țară, dar și pentru conaționalii înstrăinați, cărțile sale oferind cea mai convingătoare dovadă. Or, pe lângă cele două volume lansate la Cernăuți a mai publicat „ISTORII PARALELE” (editor) și „Românitatea răsăriteană. Biserici rupestre din Basarabia” (coautor), precum și o serie de articole despre comunitățile românești din afara granițelor României. E o muncă de mari proporții, cele două cărți ale călătoriilor identitare fiind nu doar trăite, scrise cu inima, ci și „cu picioarele”, potrivit consacratei, deja înaripatei, expresii a poetului Vasile Bâcu.

Deoarece la ora lansării doar câțiva au primit partea a doua în format electronic, s-a discutat mai mult despre problemele comunităților istorice, cu mai puține referiri la conținutul cărții. Mai multe detalii le-am aflat de la însoțitoarea autorului, în calitate de coordonator al ediției, dr. Irina Airinei Vasile. Menționăm că doamna are rădăcini bucovinene. Mama sa s-a născut la Căcica Sucevei, iar tatăl, care a profesat ziaristica, a pornit de la Lespezi, mai sus de Pașcani. În virtutea funcției de președinte al Asociației interetnice „Anima fore” („Sufletul cetății”) dumneaei este bine inițiată în materia de protecție a drepturilor minorităților naționale în România și ne-a oferit informații impresionante privind condiția ucrainenilor. Iată doar câteva din cele reținute: din 51 mii de ucraineni, cât s-au declarat în România, 49 mii vorbesc limba ucraineană, limbă care se studiază aprofundat la trei universități – Suceava, Cluj și București. În administrațiile publice locale funcții de conducere dețin 100 de persoane de etnie ucraineană, inclusiv în poliție și jandarmerie. Comunitatea ucrainenilor, asemenea celorlalte minorități naționale, are un loc asigurat în Parlamentul României. Acestea sunt doar câteva exemple, după declanșarea războiului în Ucraina numărul ucrainenilor din România mărindu-se, implicit lărgindu-se și aria drepturilor lor. S-a mărit spațiul audiovizualului pentru emisiunile în limba ucraineană, în unele biserici slujbele se oficiază și în ucraineană. Cu durere a vorbit doamna Irina despre încercările prin care trecem în timpul de față și jertfa de sânge în războiul de apărare a Ucrainei din partea românilor. Anunțând minutul de reculegere, Vasile Bâcu, a precizat că până la acest moment au căzut cu moarte de erou 1.100 de bărbați din regiunea noastră. La 21 aprilie când am păstrat un minut de reculegere în timpul unei manifestări culturale numărul luptătorilor aduși acasă în sicriu era de 1040. În fiecare zi vin vești negre de pe front și jalea e tot mai mare. E trist că ne părăsesc și cei mai buni dintre noi, români care au stat ca un zid de apărare în fața deznaționalizării. Revenind la întâlnirea de acum doi ani, ne întristăm profund când ne uităm la imaginile acelor momente. Au plecat dintre noi doi membri ai Academiei Române. Degrabă se împlinesc doi ani de la stingerea poetului Vasile Tărâțeanu, de câteva zile o deplângem pe profesoara dr. Alexandrina Cernov, fondatoarea Editurii „Alexandru cel Bun” și reanimatoarea revistei „Glasul Bucovinei”. La lansarea primului volum al megieșilor și-au împărtășit părerile regretații fruntași ai comunității, prof. dr. Ilie Popescu, criticul literar Ștefan Broască. Îi pierdem pe cei mai buni, dar ne-au rămas cărțile lor, care, asemenea volumelor profesorului Mihai Nicolae ne apără, pentru că găsim în ele adevăruri și, după cum ne spun și sfintele scripturi, adevărul ne face mai puternici și înalță zid de apărare. Ne mângâie, ne picură puțină miere din teii eminescieni în marea de amar și cântecul, la această întâlnire venind cu o destăinuire de jale a codrului, Natalia Camelia Proțiuc.

Duios răsună și cuvântul megieși, despre care Vasile Răuț, spune că e mai apropiat sufletului decât cuvântul „vecin”. Vecinul poate să te fure, să-ți taie hatul, dar megieșul e ca un frate. În unison cu conținutul cărții, ce cuprinde în principal „o nefericită istorie a tuturor megieșilor României”, a intervenit Nicolae Bodnariuc, directorul Liceului din Oprișeni și al Muzeului „Maximilian Hacman”, unic în nordul Bucovinei ca ilustrare a urmelor noastre stră-străvechi pe acest pământ. Noul volum al călătorului identitar Mihai Nicolae necesită o lectură atentă, cu creionul în mână, și trebuie ținut la vedere, căci, fiind bine documentat, oferă date exhaustive despre comunitățile românești din Maramureșul din dreapta Tisei, Cernăuți, Basarabia, Timoc, Ungaria și servește și ca o enciclopedie. Ne-a fost plăcut să aflăm că autorul s-a folosit de cărți ale autorilor cernăuțeni, pe care îi găsim în trimiterile din Bibliografie. Cu o provocare pentru noi cercetări i s-a adresat jurnalistul Vasile Carlașciuc.

Lumea e mare când cuprindem cu ochii conținutul celor două volume ale călătorului prin românitate. Lumea e mică, zicem noi, când ne pătrundem de aceleași suferințe.

Maria TOACĂ