Sărbătorirea unei realizări deosebite la sfântul lăcaș de închinare Domnului la Godinești

Duminica trecută, a IV-a după Rusaslii, la Biserica din Godinești s-au adunat oaspeți dragi: fețe bisericești, enoriași locali și din satele vecine, pentru a participa la sfințirea unei frumoase realizări a comunității locale în frunte cu părintele paroh Vasile Tuliuliuc. E vorba de încheierea lucrărilor de reparație a sfântului lăcaș și edificarea unui altar de vară – lucrare foarte actuală, având în vedere verile pline de arșiță din ultimii ani.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu P.S.  Siluan, episcop de Herța și P.S. Cleopa, episcop de Noua Suliță, protoiereul-mitrofor Pavel Dumitru, protopopul Ținutului Herța, părintele  Ioan Cărăușu, duhovnicul preoților herțeni.

Bunul Dumnezeu a binecuvântat acea zi cu răcoarea și ploița multașteptată, care ne-a oferit tuturor celor prezenți ocazia de a spera și crede în vremuri mai bune.

Nu putem să nu ne bucurăm  pentru enoriașii din Godinești și păstorul lor duhovnicesc, protoiereul mitrofor Vasile Tuliuliuc, menționat cu înalte distincții din partea Mitropoliei Bucovinei și Cernăuților – diplomă de merit și cea de a doua Cruce cu pietre scumpe. Vrednic sunteți, Părinte!

De asemenea, nu pot să nu-mi exprim sincera recunoștință dlui Viorel Botlung, starostele satului Godinești, pentru amabilitatea de a ne invita la evenimentul de înălțare duhovniceasvă al godineștenilor – urmași ai răzeșilor vrednici și smeriți în fața Bunului Dumnezeu.

Vasile BÂCU

Foto Dan Ceucă 

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!