Gazeta de Herța

Ce este viața omului? Umbră și vis, cum am auzit nu o dată în cântările de preamărire Domnului de la părintele Ioan Gorda, parohul Bisericii Sf. Nicolae din Voloca, protopop de Hliboca. Dar, ne spune păstorul românilor de pe plaiurile cosmine, e și duh sfânt în sufletul omului, atunci când suntem puși pe fapte creștinești, durabile în timp. Cu cât sunt mai cumplite timpurile, cu cât mai grele încercări se abat asupra oamenilor, cu atât mai sus ne înalță duhul. Pe voloceni și megieșii lor, în duminica de 4 august divina chemare i-a urcat pe înălțimea de la Holăriște. Poate i se spune și altfel, dar așa am aflat că se numește înalta colină, unde a fost ridicată o măreață Cruce, de la cel mai vârstnic locuitor, Ionică Semeniuc, care le știe pe toate din trecutul îndepărtat al comunei. Până ca volocenii să urce drumul la acest loc, de-acum sfânt pentru ei, cu câțiva ani înainte a încolțit ideea de a înălța o cruce acolo unde zac oseminte ale stră-strămoșilor lor, năpăstuiți de epidemia holerei. De-a lungul a circa două secole acest loc era ocolit cu înfrigurare, transmițându-se din gură-n gură că prin anii 1845-1846 ținuturile noastre au fost bântuite de holeră. Mureau oamenii în chinuri groaznice, fără ajutorare. Cei sănătoși își căutau adăpost și salvare în Codrii Cosminului, în sat rămânând numai suferinzii și cioclii care nu aveau dreptul să înmormânteze morții în cimitir, ci îi scoteau mai departe de lume. Boala secera cu nemiluita, încărcați în care trase de boi, câte doi-trei din casele atacate, răposații erau îngropați mai la vale de dealul Holăriște, poate fără slujba preoțească. „Au fost și ei creștini, sunt și ei ai noștri”, i-a răspuns părintele Ioan Gorda bunului gospodar Vasile Stratoi, cunoscut mai bine cu numele „Pădurarul”, când acest creștin i-a mărturisit gândul său la înălțarea unei cruci pe pământul ce acoperă oasele urgisiților strămoși. E o străluminare de mai Sus, și-a zis părintele Ioan, descoperind că ambii au avut aceeași vrere. Dumnealui și-a împărtășit ideea enoriașilor, care din pornirea inimilor lor au început să adune bani pentru materiale. Or, au fost necesare mijloace substanțiale pentru amenajarea terenului, pavaj, bănci. Vasile „Pădurarul” a găsit lemn de stejar pentru Crucea cu o înălțime de 14 metri. Stejarul ca să reziste la ploi și vânt, a fost „îmbrăcat” cu foi de tablă fină, ce strălucesc pe orice vreme, oricât de mohorât ar fi cerul. Doar au mai fost cruci mici de lemn aici, însă numai două s-au păstrat din timpurile trecute. Noaptea Crucea luminează, așa ca și Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Când se aprind luminile seara, semnul Crucii se profilează pe cer. Mai bine de un an au lucrat fiii satului, susținuți de preot, de primarul comunei Valentin Glopina, ajutați de puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci. Părintele Ioan a vrut să le pregătească foi de laudă celor mai devotați lucrători fără de arginți, dar ei au refuzat, sperând să le fie lauda în ceruri. La slujba de sfințire a Crucii preotul le-a mulțumit și a rostit o suită de nume – Ion, Valentin, Ilie, Vasile, Viorel, Gheorghe… După sfințirea Crucii, soborul preoțesc a oficiat slujba parastasului pentru mucenicii răpuși de strașnica epidemie. S-au rugat și pentru cei ce stau acum în tranșee, pentru pacea pământului și sfârșitul acestui război, strașnic ca și holera răpitoare de tinere vieți. Onoruri și mulțumiri pentru credința și sufletul lor românesc le-au adus oamenilor locului păstoriți de vrednicul Ioan Gorda, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu și ministrul plenipotențiar Dan Constantin. Puțin mai târziu, doamna Irina Loredana Stănculescu avea să evoce, cu ochii înlăcrimați, momentul primei întâlniri cu preotul Ioan Gorda, când a preluat conducerea Consulatului la Cernăuți. N-a uitat cuvintele sfinției sale: „Să faceți lumină în întunericul Bucovinei”. Voloca, satul care a dat până acum comunității românești 11 preoți, și a înălțat pe colinele sale trei Cruci, într-adevăr, e un tărâm de purificatoare lumină. Crescut la vatra natală Voloca, preotul Pavel Paulencu, parohul Bisericii Înălțarea Domnului de la Horecea, a propus locul pentru cea de-a patra Cruce. Iar oaspetele de la Dorohoi, prof. dr. Vasile Adăscăliței, un cunoscător prin excelență al istoriei neamului, a rostit un mesaj inspirat, numind creștinescul eveniment – „o încununare a Sfintei Treimi”. Menționând unicitatea Troiței prin amplasarea locului, construcție, dar mai ales semnificația simbolică, a relevat: „E prima troiță înălțată de români în memoria celor răpuși de epidemie, frumos gând, minunată idee, fericită realizare… Eu aș numi-o Crucea Mântuirii”. Rămâne ca părintele Ioan și enoriașii săi să decidă dacă primesc propunerea distinsului profesor.

Generozitatea inimii, belșugul dăruirii, oaspeții le-au simțit la masa tinerilor gospodari Violeta și Mihai Garabagiu, unde au continuat mărturisirile de dragoste și credință față de valorile creștine și culturale ale neamului, venite de la inima preoților Marian Golovaci, Pavel Paulencu, a stimaților noștri diplomați Irina Loredana Stănculescu și Nicolae Dan Constantin, a jurnaliștilor Felicia Nichita Toma și Vitalie Zâgrea, toate vibrând în recitalul fascinant al avocatului Felix Șuhan din Botoșani, un iremediabil împătimit de poezia lui Adrian Păunescu, dar și în tăcerea însoțitorului său, un harnic gospodar, inginerul Gheorghe Ciobănașu. În ograda gazdelor noastre alergau doi băieței, feciorașii Violetei și ai lui Mihai Garabagiu. Vor crește și, mergând spre dealul Crucii, ei își vor aminti această zi, 4 august 2024, când binecuvântarea Domnului s-a revărsat generos peste sat, peste tot ce iubesc și prețuiesc părinții lor.

Maria TOACĂ