Gazeta de Herța

Am câteva promisiuni neîmplinite față de consăteana mea, Maria Toma din Boian. De fapt, nu i-am promis cu fermitate că-i voi îndeplini cele trei rugăminți importante pentru ea, însă simțul datoriei nu-mi dă pace. Așadar, cititoare împătimită, care se interesează de istoria neamului, doamna Maria m-a sunat încă anul trecut cu rugămintea să-i găsesc cartea lui Cristian Mungiu „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”: „Când mergi la România, poate dai de această carte, te rog să mi-o cumperi”. A doua rugăminte ține de portul popular. Are ea un vis – să dăruiască cea mai frumoasă cămașă brodată a sa. Dar nu oricui, ci cântăreței din Suceava Laura Lavric, pentru că-i place foarte mult cum cântă. „Dacă nu-i de găsit Laura Lavric, poate știi vreo tânără de la noi, care are nevoie de portul popular”, mi-a amintit de câteva ori Maria Toma. Știu că n-a uitat nici de-a treia rugăminte, însă nu-mi mai amintește. N-am uitat nici eu de scrisorile și fotografiile unchiului ei, Mihai Costel, pierdut în focul marii bătălii de la Stalingrad. Preluate de la o mătușă, sora tatălui ei, Vasilca, Maria le păstra ca adevărate comori. Simțind că i se apropie sfârșitul, bătrâna i le-a dat acestei nepoate. Simțea pesemne că numai Maria o să le păstreze. Acum și pe ea o împovărează anii, dar și mai rău o apasă gândul că nu mai are cui le lăsa moștenire. Mi le-a dat mie cu inima ușoară să le citesc și poate să găsesc vreun muzeu sau altceva unde ar putea fi păstrate. „E păcat să se piardă”, repet și eu (a câta oară!), urmărită de ecoul vorbelor acestei femei întristate că e ultima păstrătoare a memoriei unui martir. Deocamdată, o liniștesc pe nepoata eroului de război că scrisorile sunt așa cum mi le-a dat, iar eu – în căutarea unui loc de nădejde pentru ele, poate la muzeul Liceului nr.1 din Boian, când se va reuși să se lărgească spațiul.

Știind că Maria Toma e o cititoare fidelă a „Gazetei de Herța” și asigurând-o că n-am uitat de cele trei datorii neîmplinite, încerc să-i aduc o mică mângâiere, dorindu-i să-i fie ușoară noua numărătoare a anilor. Or, la 11 august a mai adăugat o cifră 1 la cele opt decenii rotunjite anul trecut. Îi doresc și îi dorim sănătate, pași sprinteni prin ogradă și până la capătul grădinii, la un loc sfânt unde sădește flori, pentru că împreună cu soţul Gheorghe (trecut la Domnul) au descoperit presupusul prestol al unei mici biserici din lemn, ctitorită de vornicul Ioan Neculce. Pe acel loc din capătul grădinii lor soţii Toma au înălţat o nouă cruce, pe care au scris după cum i-au sfătuit preotul Boris Ţapu: „S-a înălţat această Sfântă Cruce de ortodocşii Toma Gheorghe şi Maria în anul 1992 pe locul pristolului Bisericii Adormirea Maicii Domnului, zidită de Ioan Neculce prin anii 1672-1745…”.  „La rădăcinile unui nuc bătrân din apropiere am găsit urme de lemn carbonizat, ceea ce ne face să credem că într-adevăr aici s-a aflat o bisericuţă care a ars”, mi-a mărturisit stăpâna gospodăriei.

Dacă ar avea grai bătrânii nuci şi florile ce străbat în fiecare primăvară din inima pământului, ar depăna povestea oamenilor aleşi de providenţă să-şi ducă traiul anume pe această palmă de moşie binecuvântată de Dumnezeu. Mai ales, florile ar avea ce povesti despre sufletul femeii care le sădeşte şi le îngrijeşte cu dragoste maternă, iar pe cele ce apar nesemănate de mână omenească le culege pentru ceaiurile ce-i întăresc trupul şi-i liniştesc sufletul.

Să vă fie sufletul încărcat de bucurii, doamnă Maria!

Maria TOACĂ