Gazeta de Herța

Credeam că știu despre toate minunile adunate de gospodarul din Boian,Vasile Botă, în mândra casă a familiei sale, cu aură românească și relicve de muzeu. Însă de fiecare dată când se ivește prilej de a-i trece pragul descopăr câte ceva nou, necunoscut mai înainte. Așa s-a întâmplat mai dăunăzi când, aflând că am venit cu ai mei la țarina părintească, a insistat să intrăm și pe la el. Tabloul cu Ștefan cel Mare pictat pe un perete și renovat după reparațiile din anul trecut îl mai văzusem, și cel cu părinții săi, de asemenea, îmi era cunoscut. Ce n-am văzut până acum în casa soților Silvica și Vasile Botă este o ladă, proaspăt pictată cu flori de romănițe. Mi s-a părut nouă-nouță, doar inima tricoloră de pe capacul lăzii îmi amintea de cele văzute în sălile de muzeu de la Ostrița-Mahala, Iordănești, Crasna, la boinceanca Silvica Leah (Fedoreac), trăitoare la Sadagura… „Nu te uita că e proaspăt pictată, și lada mea e tare veche, de pe vremea când era bunica Sanda din neamul Morgoci fată mare. Mi-a dat-o nu demult nepoata Maria de la sora mea mai mare, Anița, Dumnezeu s-o ierte. Din ornamentele de odinioară nu s-a păstrat decât inima în trei culori. De aceea l-am rugat s-o înnoiască pe un pictor din Costiceni, care mi l-a desenat și pe Ștefan cel Mare”, începu Vasile să-mi depene povestea. Lada bunicii, plină cu zestre, a fost transmisă Mariuței (mama lui Vasile), care la rândul ei a scos-o la loc de cinste la nunta fiicei Anița.

Vasile Botă era un băiat de zece ani, când s-a măritat soră-sa Anița. Două perechi de cai, înhămați la două căruțe încărcate cu vârf, duceau zestrea miresei la casa mirelui Gheorghe Țurcan. Vasilică stătea țanțoș pe ladă, el fiind mai marele pe toată bogăția surorii sale. Cumpărătorul, viitorul cumnat, a negociat lada cu tot ce era acolo. „Mi-a dat o băsmăluță înnodată la un capăt. Am găsit cinci ruble în ciotul cela. Erau bani mulți atunci, pe la sfârșitul anilor 50”, își amintește fratele Aniței. De aceea îi și este atât de scumpă lada cu inimă tricoloră. Era perioada când boincenii au fost înscriși moldoveni în buletine, însă în piept le bătea inima română, o dovadă fiind lăzile cu zestrea mireselor.

La fel de scumpă ca valoare sentimentală, dar și artistică, îi este o farfurie de ceramică, pictată, ce-i împodobește colecția de pe pereți. A pus-o lângă icoana Maicii Domnului, pentru că e de la nașa sa de botez, Paraschiva din Arboreni. „Mama a păstrat-o ca ochii din cap, era lucrul cel mai de preț în casa noastră. Mi-a dat-o când a văzut că adun vaze și farfurii de ceramică. Mi-a spus să am grijă să nu se spargă, că mi-a dăruit-o nașa la botez, plină cu făină și câteva ouă”, le povestește Vasile nepoților, viitorii moștenitori ai relicvelor familiei. De câte ori le spune povestea lăzii și a farfuriei se roagă, în gând, Domnului să nu dispară inima română din casa sa.

Maria TOACĂ