O duminică a bucuriei la Cernăuți ne-a dăruit Școala Populară de Artă și Civilizație Românească a Centrului Bucovinean de Artă al lui Iurie Levcic. Aș zice că a fost ora de grație a Anei Maria Calancea, însă binecunoscuta interpretă, formată la școala Centrului, a cules până acum atâtea premii și are în palmares nenumărate clipe ce pot fi numite „de grație”! Spectacolul „Glasuri de îngeri către Măicuța Domnului”, axat pe repertoriul și vocea Anei Maria Calancea, ne-a prilejuit întâlnirea cu istoria talentelor crescute în leagănul ansamblului „Perla”, dar și cu cei mai buni prieteni ai maestrului Iurie Levcic, înzestrați cu harul cântecului. Deschizându-se cu un imn Păcii, intonat de îndrăgita interpretă Ala Caștelean, spectacolul s-a rotit în jurul vocii Anei Maria Calancea, cu cântările diafane ale celor mai fragili ca vârstă din componența „Perlei” (Anghelina Chibac, Anastasia Onofreiciuc, Anatolie Balagura, Ana Gociu, Ilona Amihalachioae), cu suitele coregrafice ale autenticului colectiv de dansuri „Mugurel”, condus de Elena Pintescu, și admirabilului „Kolorit” (conducători artistici – coregrafii Vladimir și Lilia Dovghii) de la Centrul Cultural Roșa, cu mărgăritare de cântec ale soliștilor crescuți de Elena Nandriș pe moșia „Urmaşilor lui Stefan” – Elmira Nandriș, Marcu Bujenița și Pavel Cornuța, cu copii de la Gimnaziul „Vector” Horecea Urbană, conduși în universul muzicii de prof. Delia Rusnac. Menționăm că la această școală cu o veche istorie naţională își realizează talentul pedagogic Ana Maria Calancea… Intervenția directoarei gimnaziului Eugenia Facas, cu un mesaj de felicitare, a pus în valoare și calitățile pedagogice ale profesoarei Ana Maria Calancea-Melnic. Iar răspunsul ei îi mărturisește sensibilitatea și modestia. Protagonista spectacolului n-a uitat să menționeze contribuția celor care au ajutat-o de la primii pași și o susțin în continuare – profesoara Elena Purici de la Ostrița, îndrumătorul și modelatorul de talente Iurie Levcic, doamna care stă mai întotdeauna în umbră Natalia Demciucena, directoarea Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu”, tânăra profesoară de muzică și consăteana ei, Delia Rusnac.
În „Grădina cu flori multe” a Centrului, alături de protagonista spectacolului, continuatoare a lui Iurie Levcic, s-au afirmat interpretele Anastasia Cudric, Elena Patraucean, Anastasia Uncu, dar și proaspătul absolvent Dumitru Paulencu din Voloca a devenit prin vocea sa, promovată și ajustată de Iurie Levcic, un solist admirat ca o mare speranță a muzicii ușoare din nordul Bucovinei.
Piesele din repertoriul ansamblului „Perla” sunt adevărate imnuri patriotice, despre care oaspeții din România spun că ar trebui să le învețe de la acești copii și să le cânte întreaga Tară Românească. E mult adevăr în aceste cuvinte, dovadă fiind și diploma de merit a Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu”, înmânată de președintele Vasile Bâcu. La fel, menționăm faptul că spectacolul din 22 septembrie a fost sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Ne mândrim împreună cu Iurie Levcic că tinerii crescuți la școala sa se bucură de impresionantă popularitate departe peste hotarele Cernăuțiului și Ucrainei, dar și mai necesare, mai prețuite și mai scumpe sunt imnurile cântate de „Perla” la noi acasă.
Maria TOACĂ






Lasă un comentariu