Gazeta de Herța

Ca să avem unde ne plânge durerile ne-a dat Dumnezeu Sfânta cetate a ortodoxiei, Mănăstirea Putna, numită de Eminescu Ierusalimul neamului românesc. Sub atâtea împărații păgâne, românii au rezistat mai mult cu puterea credinţei, decât a armelor. Numai rugăciunile, numai lacrimile ne-au rămas ca scut și rezistență în fața nenorocirilor provocate de război. Îndoliat au luminat zorii dimineții de 28 septembrie la Mănăstirea Putna. Cu binecuvântarea ÎPS Calinic, la inițiativa membrului prezidiului Societății „Mihai Eminescu”, Mihai Grosu, regizor la Centrul media al eparhiei Episcopiei Sucevei și Rădăuților, susținut de Societățile „Golgota” a românilor din Ucraina și „Valea Prutului”, de Centrul media BucPress, un sobor de preoți din sudul și nordul Bucovinei, în frunte cu starețul Melchisedec Velnic, a oficiat slujba de pomenire a românilor căzuți în luptele de apărare a Ucrainei. Pe aleea eroilor români din regiunea Cernăuți am întâlnit mame care își plâng copiii, tinere soții rămase fără sprijin bărbătesc, copilași orfani de tată. Natalia Muraru din comuna Ostrița a venit cu mezina Nastea, dar acasă mai are doi copii, care vor spune cuvântul tată numai în lacrimi. Mare e durerea mamelor din Dranița și Horbova, care au venit la Putna cu rugăciuni pentru fiii lor – Ilie Hagiu, Ion Fartușneac, Ion Zaiț, dar și atâtor altora, care își înăbușă durerea în tăcere. Rugăciunile preoților, ale tinerilor care au îmbrăcat portul popular românesc pentru a se închina memoriei eroilor căzuți în bătaia armelor, copii de la Ropcea, de la Vicov și alte comune îndurerate, sunt o blândă mângâiere pentru cumplita suferință a neamului îndoliat.

Și Mănăstirea Putna a plâns cu lacrimile mamelor îndoliate. „Pentru frații noștri uciși în război”, a suspinat părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic la începutul slujbei de pomenire. Obștea monahală de la Putna, bastion al credinței ortodoxe, întotdeauna a fost lângă durerile românilor înstrăinați, pentru că, spune blândul și înțeleptul stareț Melchisedec, încă din 1775 românii de pe aceste meleaguri poartă Crucea Bucovinei. Iar Mănăstirea Putna este tărâmul sfânt, unde Domnitorul Moldovei, Ștefan Vodă, ne apără și din mormânt. Pomenindu-i pe toți, mai mult de 130 de tineri, căzuți în focul războiului declanșat de Federația Rusă, părintele stareț a lăcrimat cu cuvintele că, indiferent de-au mers la front cu voie ori fără voie, toți merită să fie pomeniți, căci și Sfintele Scripturi ne învață că datoria celor vii este să-i pomenească pe cei plecați dincolo de-al lumii hotar. După emoționanta slujbă oficiată de starețul Melchisedec, împreună cu slujitori ai altarelor din nordul Bucovinei (protopopul de Storojineț, părintele Vasile Covalciuc, parohul Bisericii Înălțarea Domnului de la Horecea, Pavel Paulencu, preotul din Tarnauca), arhimandritul Melchisedec a rostit un cuvânt de mângâiere pentru mamele și soțiile îndurerate, invocând miracolul Învierii lui Hristos, care ne revarsă nădejde și bucurie, împreună cu siguranța că acolo unde sălășluiește Mântuitorul Hristos se așează pacea. Pentru un pic de alinare, la propunerea organizatorilor pe aleea centrală au fost aduse portretele românilor căzuți pe front. Au plâns și trandafirii Mănăstirii împreună cu mamele în veșminte negre. Cu flacăra lumânărilor și lacrima cuvântului a alinat suferința familiilor care și-au pierdut pe cei mai dragi Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, diplomatul român care din primele zile ale războiului a fost alături de durerile Ucrainei. Din partea comunității românești din regiunea Cer­năuți au mulțumit obștii monahale, conduse de cucernicul Melchisedec, protopopul Vasile Covalciuc și președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Nicolae Șapcă, mărturisind că rugăciunea, ca și durerea, n-are hotar. Avem cu toții pentru ce mulțumi Mănăstirii Putna: pentru păstrarea și înmulțirea valorilor românești, pentru susținerea de care ne bucurăm în iubirea noastră față de limba română, pentru păstrarea memoriei martirilor masacrați la Fântâna Albă, Lunca Prutului, prin Siberii, dar și alinarea suferințelor ce se abat asupra noastră în propria casă. Lacrimile și vesmintele negre ale mamelor, copiilor, tinerelor neveste, îngenunchiate în rugăciune la Putna, vor ținea viu focul în candelele de la mormântul Domnitorului Ștefan cel Mare și de la icoana Sfintei Fecioare Maria, care și-a văzut Fiul răstignit pe Cruce.

Maria TOACĂ

Fotografii de

Tatiana GOLCIUC

 (Preluare din

pagina  FB)