RENAȘTERE DUHOVNICEASCĂ LA BISERICA „ÎNĂLȚAREA DOMNULUI”DE LA HORECEA URBANĂ

O mare sărbătoare duhovnicească a adunat în duminica de 20 octombrie suflarea românească din Cernăuți, dar și creștini ortodocși de alte etnii, la Biserica „Înălțarea Domnului”, păstorită de parohul Pavel Paulencu, ce ține de Horecea Urbană. După intense lucrări de renovare – picturi interioare (executate în stil realist de o echipă în frunte cu preotul Vasile Molodeanov), schimbarea podelei, instalarea pardoselii cu încălzire, clopotele au chemat oamenii de bună credință la slujba de sfințire a lucrării mâinilor măiestre care au readus chipurile sfinților în interiorul lăcașului de închinare. De asemenea, soborul de preoți, în frunte cu ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuțiului și Bucovinei, a înălțat rugăciuni de mulțumire tuturor celor care, călăuziți de Duhul Sfânt, au contribuit la renovarea acestui bastion al credinței „bune și străbune”, cum a relevat în cuvântul preoțesc părintele Vasile Covalciuc, protopopul de Storojineț. Înaintea tuturor recunoștința parohului și enoriașilor săi se îndreaptă către România, înnobilarea Bisericii înfăptuindu-se în baza a două proiecte finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. De menționat că acest sfânt lăcaș, a cărui piatră de temelie a fost pusă în 1934, a fost înălțat cu contribuția Mitropoliei Bucovinei și donațiile proprii din partea mult încercatului și pătimitului Mitropolit Visarion Puiu. Cucernicul ierarh, prigonit de regimul comunist, pleda pentru o biserică a binefacerilor și a jertfit sume considerabile pentru construcția și restaurarea bisericilor în Bucovina, precum și pentru Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți, inaugurat tot în perioada Mitropolitului Visarion. Din istoricul Bisericii ne mai este cunoscut că a fost construită pe terenul pus la dispoziție de gospodarul horecean Petre Ungureanu şi soţia sa Domnica, cât şi cuscrii acestora, soţii Melniciuc. Pe jumătatea de hectar, donată de acești buni creștini s-a turnat temelia viitoarei biserici. În interior, la tencuială și picturi au lucrat meşteri din Argeş. Clopotele, din care a rămas numai unul, după dezastrul din perioada sovietică, de asemenea, au fost aduse din Argeș. Catapeteasma a fost tăiată în lemn de stejar de cunoscutul meșter bucovinean Grigorie Dumitrașu. Inscripția din biserică ne aduce la cunoștință că acest lăcaș sfânt a fost construit cu fonduri de la Mitropolie și sfințit în prezența Mitropolitului Bucovinei, Hotinului și a Maramureșului Visarion, precum și a numeroși preoți și enoriași în ziua de 21 noiembrie 1938.

După 86 de ani, urmașii românilor care au fost martori la acea slujbă de sfințire s-au bucurat de înnoirea și readucerea în Biserică a protectorilor și sfinților neamului – Ștefan cel Mare, Ion cel Nou de la Suceava, Daniil Sihastrul. Impresionant e că, așa ca acum 86 de ani, lăcașul a căpătat înfățișare nouă prin grija Țării-mamă – România. Făcând o mică abatere de la evenimentul din duminica de 20 octombrie, amintesc că românii din suburbia Horecea au mai beneficiat de ajutorul Patriei istorice, după refacerea celei mai vechi biserici de lemn din perioada medievală din cimitirul comunității. Sfințirea bisericuței reclădite întocmai după modelul celei distruse a avut loc exact cu douăzeci de ani în urmă, în 2004. Atunci horecenii au primit de la guvernul României o donație de icoane de veritabilă valoare artistică, estimată la 15 mii de euro. De data aceasta au fost necesare sume mult mai mari, punând umărul la lucrări și enoriașii, doi dintre ei învrednicindu-se de înalte distincții bisericești, o diplomă de mențiune fiind înmânată părintelui Pavel. Cuvinte de mulțumire au fost adresate misiunii României la Cernăuți, pentru care de două ori a răsunat cântarea. „Vrednic este!”. Consulul General Irina Loredana Stănculescu a fost distinsă cu ordinul Sfânta Ecaterina, iar ministrul plenipotențiar Dan Nicolae Constantin – cu ordinul Sfântul Ierarh Teodosie, arhiepiscop de Cernigov. Mulțumiri pentru sprijin și sfaturi bune la orice întrebare a primit și referentul principal al consulatului, dr. Florin Stan. În lipsa Excelenței sale Irina Loredana Stănculescu, preluând ambele distincții consulul Dan Constantin a mulțumit părintelui Pavel și tuturor celor care au contribuit la minunata lucrare, soborului de preoți și enoriașilor pentru menținerea credinței. Amintind de Mitropolitul Visarion Puiu, diplomatul român și-a exprimat bucuria că vorbim aceeași limbă și împărtășim aceeași credință. În timpul slujbei am văzut mulți copilași și mame cu prunci în brațe, semn bun că avem viitor. Or, nu se pierde neamul la care copiii și biserica sunt împreună. Preoții au oficiat serviciul divin în română și ucraineană, Mitropolitul Meletie pomenindu-l în ambele limbi pe ctitorul principal al Bisericii – vlădica Visarion Puiu. La intrare a fost pictat portretul Sfinției Sale, alături de al regelui Carol II.

Cântările corului bisericesc, de asemenea, au răsunat în română și ucraineană, mărturie a armonioasei înțelegeri între creștinii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, indiferent de naționalitate. Faptul că părintele Pavel are în parohia sa și mulți ucraineni e dovada cea mai convingătoare că se poate conviețui în bună înțelegere acolo unde există credință curată. Doar acest sfânt bastion este de la prima piatră de temelie ca o adevărată catedrală a mântuirii neamului, acea verticală duhovnicească numită de Eminescu „Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”. Doamne ferește de omul care rămâne fără de mamă. Simbolic mi s-a părut cântecul tânărului solist miruit cu miraculos har divin, Dumitru Paulencu, fiul preotului Pavel, care a doinit jalea copilului orfan.

La agapa oferită cu prilejul memorabilului eveniment de renaștere duhovnicească au răsunat cuvinte de meritată apreciere pentru preotul Pavel din partea primarilor comunelor românești – Valentin Glopina (Voloca) și Anatol Pițul (Ciudei), a fruntașilor comunității noastre – Vasile Rauț și Vasile Bâ­cu, iar echipa jurnaliștilor a vorbit cu vocea lui Vasile Carlașciuc, enoriaș al acestei biserici. Trăim timpuri de restriște, pierdem din cele mai scumpe valori, bisericile noastre rămânând unicul adăpost al ființei naționale, unde ne găsim apărarea și mântuirea.

Maria TOACĂ

Fotografii de Vasile BÂCU

Descoperă-ți talentul și fii parte dintr-o comunitate vibrantă! Abonează-te acum la Gazeta de Herta și ai șansa să-ți vezi ideile strălucind pe paginile noastre. Scrie articole noi, adu în prim-plan poveștile tale și fii recunoscut în comunitatea noastră dedicată jurnalismului românesc.

Abonându-te, vei avea acces la o platformă unde creativitatea ta nu are limite! Fie că ești pasionat de actualitate, cultură, sau pur și simplu vrei să-ți împărtășești experiențele cu lumea, Gazeta de Herta îți oferă o șansă unică.

Articolele dvs. vor fi citite de mii de oameni, iar cele mai bune vor străluci pe paginile noastre tipărite. Faceți parte din comunitatea noastră și aduceți contribuția dvs. la istoria Gazetei de Herta. Abonează-te acum și lasă-ți gândurile să zboare pe hârtie!

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!