File din istoria sfântului locaș la împlinirea celor 190 de ani de la ctitorire
Zilele trecute, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Costiceni a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru toți preoții și ctitorii care au slujit în acest sfânt locaș de-a lungul veacurilor. Evenimentul, organizat la inițiativa Societății culturale „Valea Prutului” în colaborare cu Parohia Costiceni, a scos la lumină o continuitate spirituală impresionantă, începută în urmă cu aproape 250 de ani, odată cu atestarea primului preot, părintele Ioan, în anul 1774 (recensământul fiscal al Moldovei).
Slujba, oficiată cu profundă evlavie de noul preot paroh Mihai Moisei, a avut loc lângă mormântul preotului Nicolae Pisica, de la a cărui moarte s-au împlinit în acest an 95 de ani. Părintele Pisica, care a păstorit biserica între anii 1921 și 1928, a lăsat o moștenire valoroasă comunității, aducând cinci clopote noi de la București în anul 1924, clopote ce răsună și astăzi, păstrând vie memoria timpurilor de altădată. Clopotele anterioare, folosite până la Primul Război Mondial, au fost rechiziționate de autoritățile țariste pentru necesități militare.
La slujbă au fost pomeniți nu mai puțin de 18 preoți care, prin slujirea lor neobosită, au întărit comunitatea creștin-ortodoxă din Costiceni. Între aceștia s-a numărat și părintele Ioan, primul preot atestat documentar, dar și Nicolae Litinschi, sub păstorirea căruia s-a finalizat construcția bisericii din piatră, acum 145 de ani.
De asemenea, cei prezenți au ținut în mâini portretele ultimilor patru preoți care au trecut la cele veșnice: Nicolae Pisica, Petre Zama, Pavel Saveliev și Dumitru Mândrescu, marcând respectul și recunoștința pentru slujirea lor îndelungată și neobosită comunității.
Totodată, această comemorare a coincis cu o altă aniversare importantă pentru comunitate: împlinirea a 145 de ani de la finalizarea construcției bisericii din piatră, realizată sub păstorirea preotului Nicolae Litinschi.
Acest moment important în istoria satului a fost consemnat în detaliu în volumul „Biserica Sfântul Ierarh Nicolae – 140 de ani de istorie”, publicat în 2019 de jurnalistul Sergiu Barbuța, președintele Societății culturale „Valea Prutului”.
La finalul slujbei, părintele Mihai Moisei a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți, subliniind importanța păstrării memoriei preoților care au întărit comunitatea creștină de-a lungul timpului.
„Să ne fie vie amintirea acestor preoți jertfitori, iar rugăciunile noastre să le fie odihnă veșnică în împărăția cerurilor”, a încheiat părintele Moisei.
***
Primele documente care fac referire la lăcașul sfânt din Costiceni datează din anul 1770. În acea perioadă, satul Costiceni, situat aproape de malul râului Prut, avea o biserică de lemn. Acest sfânt locaș avea o arhivă bogată. În anul 1809, în biserică s-au introdus registre de venituri și cheltuieli, iar în 1808 au fost create registre pentru nașteri și botezuri. Din 1813 s-au păstrat înregistrări privind spovedania și împărtășania, iar din 1835 au fost introduse registre pentru căsătorii (registre metricale). Această arhivă s-a păstrat integral până în prezent, fiind unică în fostul raion Noua Suliță. Cu toate acestea, arhiva necesită o protecție adecvată pentru a-și menține calitatea și integritatea.
Fiind situată în apropierea râului Prut, vechea biserică de lemn a fost frecvent inundată, deteriorându-se semnificativ. În anul 1858 comunitatea din Costiceni pune temelia bisericii actuale din piatră. Construcția acesteia a demarat în 1874.
Inițial, terenul ales pentru construcție era situat pe locul actualei școli, însă, fiind expus inundațiilor, în 1875 s-a schimbat cu un alt teren mai înalt (0,41 hectare în total), la o distanță de aproximativ 300 metri de vechiul lăcaș de lemn. Întregul sat a contribuit la lucrările de construcție, iar pietrele de zid, potrivit bătrânilor, au fost aduse din satul Belăuți (fostul raion Hotin).
Construcția a fost finalizată în 1879, iar sfințirea lăcașului a avut loc la 22 mai, de sărbătoarea Aducerii Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei în orașul Bari. Străzile satului Costiceni au fost pline de localnici și de oaspeți veniți din satele învecinate pentru a participa la acest eveniment.
Pentru eforturile depuse, în iulie 1880, Sfântul Sinod a acordat diplome de vrednicie ctitorilor, ajutătorilor și binefăcătorilor parohiei, printre care: preotului Nicolae Litinschi, enoriașilor Ion Precup, Constantin Rața, Ion Rața, Vasile Captari, Gheorghe Nicorici, Gavril Vasilaș, precum și proprietarilor de moșii Victor Sonsedschi și Anna Jihovski.
Preoții care au slujit la Costiceni:
1. Părintele Ioan – primul preot menționat în documente oficiale
2. Constantin Valcănescu
3. Gheorghe Marcincu
4. Gheorghe Hasanescu
5. Elisei Ignatovici
6. Filip Gânscă
7. Ștefan Pascalov
8. Ștefan Caisân
9. Nicolae Litinschi – sub păstorirea sa s-a finalizat biserica din piatră
10. Spiridon Teleiman
11. Vasile Pranițchi
12. Eusebie Popovici
13. Mihail Poleanschi
14. Nicolae Pisica
15. Petre Zama
16. Ioan Chiriac
17. Pavel Saveliev
18. Dimitrie Mândrescu
19. Aurel Pițul
Text extras din cartea: „Biserica Sfântul Ierarh Nicolae – 140 de ani de istorie” Societatea culturală „Valea Prutului”
Descoperă-ți talentul și fii parte dintr-o comunitate vibrantă! Abonează-te acum la Gazeta de Herta și ai șansa să-ți vezi ideile strălucind pe paginile noastre. Scrie articole noi, adu în prim-plan poveștile tale și fii recunoscut în comunitatea noastră dedicată jurnalismului românesc.
Articolele dvs. vor fi citite de mii de oameni, iar cele mai bune vor străluci pe paginile noastre tipărite. Faceți parte din comunitatea noastră și aduceți contribuția dvs. la istoria Gazetei de Herta. Abonează-te acum și lasă-ți gândurile să zboare pe hârtie!
Abonându-te, vei avea acces la o platformă unde creativitatea ta nu are limite! Fie că ești pasionat de actualitate, cultură, sau pur și simplu vrei să-ți împărtășești experiențele cu lumea, Gazeta de Herta îți oferă o șansă unică.






Lasă un comentariu