Gazeta de Herța

E un fel de a spune, însă, de fapt nu există „durere străină”, mai ales atunci când ne întâlnim cu suferința unui copil. Priviți în ochii băiețelului din imaginile alăturate. Ochii lui sunt triști chiar și când zâmbește, și când îi sclipește o rază de bucurie de la un mic cadou. Este Nikita Smolkin din Cernăuți. La numai patru anișori ai săi, copilul, diagnosticat cu leucemie, suportă un tratament dur. De vreun an și jumătate își trăiește copilăria mai mult într-un salon de spital, supravegheat și mângâiat de dragostea mamei sale. E scăldat și în lacrimile mamei, însă copilul nu le vede. Cunosc această durere de suflet, când zâmbești la patul bolnavului, iar lacrimilor le dai frâu liber după ușa salonului de suferință. Când e acasă, iar mama trebuie să iasă în oraș la cumpărături sau gătește la bucătărie, micuțul își găsește leagăn în brațele frățiorului Kiril, cu 9 ani mai mare. Asta e familia lor. Tatăl lui Nikita i-a părăsit din momentul abaterii nenorocirii asupra copilului. Rămasă singură, Iana e și mamă și tată pentru feciorașii ei. Se confruntă cu mari greutăți și din cauza că nu poate să iasă undeva la un serviciu, fiind nevoită să-i poarte de grijă întruna fiului atacat de boală.

Am aflat de necazul acestei mame de la jurnalista Carolina Jitaru, care cunoaște de mai multă vreme starea dificilă a familiei, și a propus să-i acordăm un ajutor din donația primită de societatea noastră, „Doamnele Române”, de la Societatea Scriitorilor fără Frontiere și, personal, din partea președintelui respectivei societăți, Elena Mândru. Zilele acestea, Carolina l-a vizitat pe Nikita acasă, întâlnirea răscolindu-i emoții și lacrimi.

Știm că, unindu-și sentimentele umanitare în cadrul proiectului „Și nouă ne pasă”,

membrii Societăţii Scriitorilor fără Frontiere adună donații în primul rând pentru copiii orfani de război. Dar, după cum precizează doamna Elena Mândru în anunțul umanitar în ultimul număr din acest an al revistei „Moldova Literară”: „…și pentru cei cu nevoi majore, mai ales de sănătate…”. În acest număr de la sfârșit de an, cu un conținut atât de bogat și diversificat în genuri literare, și-au găsit spațiu și relatările mele – povești de viață ale beneficiarilor donațiilor de la Iași, precum și informații despre cum și cui le repartizăm, cum, pe aripile frăției, ducem binele mai departe. Îi suntem recunoscătoare doamnei Elena Mândru pentru generoasa susținere și fericirea de a fi împreună în acțiunile de ajutorare a aproapelui. Ținând în centrul atenției copii români, orfani de război, am considerat că și Iana, a cărei mamă este româncă din Tereblecea, împreună cu cei doi fii ai ei, au mare nevoie de ajutor, familia aflându-se într-un crâncen război cu boala. De fapt, în activitatea noastră caritabilă ne conducem de crezul că durerea nu are naționalitate și nu cunoaște frontiere.

Vin sărbătorile Crăciunului, e vremea când tot creștinul își amintește că Dumnezeu l-a făcut și i-a dat viață pe pământ pentru a fi mai bun. Și ce e Crăciunul? Poate și un prilej fericit de a ne aduce aminte că trăim puțin și trist oricâți ani am avea, dacă uităm prea des de durerea celor din jurul nostru, dacă ținem numai la cei foarte apropiați și nu ne pasă de oameni mai îndepărtați.

Maria TOACĂ