Incredibil ce minunate lucruri ni se întâmplă uneori, mai ales când vin de unde nicidecum nu le așteptăm. Au trecut mai bine de două luni de când am primit de la Lucia Pușcașu, artistă renumită în arta plastică și tapiserie, excepționalul album „Gânduri în zbor”, ce cuprinde și lucrări ale vernisajului cu același generic. Ne-am întâlnit la Suceava, în seara duminicii de 16 septembrie la un eveniment, de asemenea, de excepție – proiecția în premieră a filmului „În căutarea Cernăuțiului lui Ciprian”. Nu-mi amintesc dacă mi-a dăruit atunci albumul sau peste două zile, la Biblioteca Bucovinei „Ion Gh. Sbiera”, când pe aceeași undă a valorilor am lansat cartea „Crai nou pe cerul Bucovinei”, un volum în care am adunat împreună cu scriitoarea Doina Cernica urmele lui Ciprian Porumbescu la Suceava și Cernăuți. Dar nu despre noi, cele două autoare, e vorba acum, ci despre lanțul de minuni spre care m-a adus albumul creatoarei obsedate de formele desăvârșite și metaforele înălțării. La rugămintea Luciei Pușcașu, un exemplar trebuia să-l transmit prietenului ei din Cernăuți, artistului plastic Iuri Iakymciuk.
S-a scurs ceva timp până ne-am găsit ambii acasă. Când l-am căutat la telefon prima dată, pictorul se afla la reședința sa de vară, undeva pe malul Nistrului. Apoi, la sunetul său, am răspuns eu de pe alte meleaguri, departe de Cernăuți. În sfârșit, ne-am întâlnit în duminica de 24 noiembrie, la Palatul Național al Românilor. Cum numai a intrat, artistul s-a oprit în fața tablourilor maestrului Radu Bercea, expuse în sala de expoziții. Fascinat de originalitatea lor, a încercat să le determine stilul. M-am interesat care îi sunt preocupările și orientările în arta plastică. Mi-a arătat pe telefon câteva picturi și compoziții stil artefact. Este pasionat de lumea de odinioară. Din lucrările sale respiră duhul timpurilor trecute. Din cioburi de ceramică, ce au o vechime de sute de ani, artistul creează impresionante mozaicuri, ornamente în stil național, unele mai captivante decât altele. Dar și mai mult m-a uimit când mi-a oferit un volum de versuri de Marin Sorescu în limba ucraineană, în traducere proprie. După fireasca întrebare cine l-a ajutat cu subtextele unei poezii profund metaforice, cum este creația lirică a lui Marin Sorescu, am început să vorbim în română. Or, răspunsul a fost că a tradus fără ajutorul nimănui și că din copilărie cunoaște româna.
Iuri s-a născut la Cernăuți, tatăl său Ivan (Ion în copilărie) provenind din fostul județ Hotin, iar mama Olga Aroneț fiind orășeancă get-beget, cu domiciliul în partea veche a orașului, din zona populată odinioară de evrei. „Strada unde au trăit părinții mei și am copilărit se numea „Jidovească”, și nu era nimic jignitor în aceasta. În familia noastră se vorbea româna, ucraineana, mama cunoștea limba vecinilor – germana și idiș. Soacra mea, Calina Selețki s-a născut la Frătăuții Noi, județul Suceava, am rude printre români”, mi-a povestit domnul Iuri Iakymciuk, amintind și de cărți românești din biblioteca de acasă. Mi-a promis că o să aducă din ele la Societatea „Mihai Eminescu”, numai pe cele de Marin Sorescu nu le dă nimănui.
Pasiunea pentru poezia lui Marin Sorescu își are începutul din fragedă tinerețe. În prefață, la volumul de poezii traduse, intitulat după poezia „Scară la cer” –„Драбина в небо”, el își descrie drumul spre creația lui Sorescu. Putem admite că viitorului pictor i-a fost predestinată această pasiune, dacă luăm în considerație preocupările remarcabile ale poetului pentru arta plastică. Se știe că Marin Sorescu a avut expoziții de pictură în țară și străinătate. Așadar, prima carte de versuri ale poetului, care l-a captivat pe Iuri și avea să-i domine preferințele, i-a nimerit în mâini la vârsta de 18 ani într-o mică librărie din Rădăuți. A fost cu mai bine de jumătate de secol în urmă, la momentul când și poetul era la o vârstă tânără, dar se afirmase deja ca unul din cei mai importanți lirici în literatura română. „Citeam și visam, mi se părea că păsări măiestre zburau din versurile sale. Cugetările versificate despre Adam și Eva, despre Eminescu și Shakespeare, divine metafore și antiteze m-au cucerit, pătrunzându-mi în minte și în inimă. În drumurile mele prin România, numaidecât intram în librării, îi căutam cărțile pe oriunde am umblat – Suceava, București, Timișoara. Nu l-am văzut niciodată în carne și oase, din 1996 Marin Sorescu nu mai este, dar îl simt viu printre cărțile mele”, mi-a mărturisit pictorul, precizând că l-a tradus din marea dorință de a-i prelungi viața și în cultura ucraineană. Regretă că n-a inclus în cartea sa și varianta originală a versurilor, ca cititorul bilingv să poată aprecia mai ușor traducerea.
În culegerea „Драбина в небо”, apărută într-un tiraj de 1000 exemplare la Editura „Bukrek”, în 2016 la aniversarea a 80-a de la nașterea poetului, a selectat versuri din zece volume, începând cu „Poeme”, 1965, și până la cele de la urmă – cea mai tristă „Scară la cer” și cea mai cutremurătoare „Plecare”. După această întâlnire am răscolit prin cărțile bibliotecii mele, căutându-l pe Marin Sorescu, înainte de a pătrunde în poezia sa cu înțelegerea și emoțiile lui Iuri Iakymciuk.
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 
Lasă un comentariu