Gazeta de Herța

Mi-am luat rămas bun de la anul vechi și m-am apropiat de intrarea în noul an cu povestea trăită la Darabani, numit cel mai nordic oraș al României. Pretutindeni în spaţiul românesc la cumpăna dintre ani înfloresc datinile și Lerul stă în capul mesei. Însă e extraordinar de măreț, atunci când din toate colțurile lumii românești Florile Dalbe se strâng într-un imens buchet și vocile colindătorilor se contopesc într-o unică simțire românească. Cred că astfel a simţit oricine a fost acolo în ziua de 28 decembrie, a văzut parada cetelor de urători, evoluările colectivelor folclorice și a luat cu sine acasă imagini pitorești ce readuc din depărtări de veacuri duhul străbunilor daci. Al șaptelea an la Darabani se adună stelele cele mai strălucitoare din constelația sărbătorilor de iarnă și cu fiecare ediție Festivalul își lărgește aria zonelor folclorice, precum și numărul invitaților. Anul acesta, bunăoară, parada au început-o circa 800 de participanți, numărul lor fiind estimat, probabil, și după colacii oferiți de primărie fiecărui colectiv. Sărbătoarea de la Darabani, ca în colindul celor trei păstori, strânge grămăjoară neamul, împletind în magica cunună tot ce păstrează mai scump sufletul românului, chiar dacă ne despart frontiere. Or, de fiecare dată la altarul datinilor sărbătorite la Darabani își aduc ofranda români din Basarabia și regiunea Cernăuți. Pentru tot ce am văzut și am luat cu mine acasă de la actuala ediție recunoștința mi se îndreaptă către „Vocea neamului” și „Urmașii lui Ștefan” din Mahala, călăuziți de Elena Nandriș, și într-un glas cu ei zic astăzi fraților de dincolo: „MULȚUMIM CĂ NE-AȚI PRIMIT!”.

Dar, odată cu recunoștința față de prietenii din Mahala, sufletul a fremătat de mândrie și față de celelalte cete de colindători și urători sosiți din partea ținutului Cernăuți. Unul mai frumos decât altul, la sărbătoarea marilor iubiri de datini de la Darabani s-au perindat pe scenă mesagerii tradițiilor străbune din Boian, Ropcea, Oprișeni, Horbova, membri ai corului „Dragoș Vodă”. Până le-a venit chemarea pe marea arenă a festivalului, micii și marii artiști, condrumeți ai magilor și păstorilor aducători de daruri cerești, au împărtășit bucuria Nașterii Mântuitorului, admirându-se unii pe alții. În timpul așteptării, de cea mai mare popularitate s-au bucurat Moș Crăciun (Dumitru Zaidel, șeful Căminului Cultural de la Ostrița-Mahala) cu nepoțica sa Crăciunița (Anastasia Sauca), căci numai colindătorii din Mahala au venit însoțiți de principalele personaje ce mențin necontenit farmecul sărbătorilor. În jurul lor mereu se roteau copiii, așteptând să le vină rândul la o fotografie în împărăția Crăciunului.

Am simțit în bucuria sărbătorii și o lacrimă, prelinsă pe tabloul vesel al cântărilor și dansului renumitului ansamblu „Alunelul” de la Horbova. „Am venit de data aceasta la Festivalul de la Darabani cu inima frântă de durere. Am amânat și spectacolul de acasă, că prea proaspete ne sunt lacrimile pierderii lui Viorel Șvabu, om de mare omenie și talent, răsărit din mijlocul românilor noștri”, mi-a spus doamna Maria Buzduga, fondatoarea unei importante școli coregrafice și a Teatrului popular „Miorița” de la Horbova. Deși păreau veseli, cum li se cuvine urătorilor dornici de a vesti un an mai bun, în realitate și zâmbetul tinerilor călăuziți de doamna Maria Buzduga, era umbrit de tristețe. Chiar în acea zi horbovenii și-au luat rămas bun de la un bun gospodar, ce le-a fost ca un părinte. Satul a pierdut un gospodar de frunte, Teatrul popular „Mioriţa” a rămas fără un talent autentic, iar comunitatea românească din întreaga regiune mai săracă cu un bun român. Admirabilul mini-spectacol al „Alunelului” de la Horbova mi s-a părut și ca o cântare-recviem la despărțirea de un om care a iubit, a păstrat, a înmulțit averea sufletească a neamului.

Toată lumea, de la mic la mare, care a fost la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă de la Darabani, încă mult timp se va visa în hora celor mai pașnici și veseli urși din lume, dansând cu faimoasa ceată a Urșilor de la Comănești. De la începutul paradei colindătorilor și urătorilor și până la ultimele acorduri ale pitoreștilor evoluări, URȘII de la Comănești au menținut duhul de basm al străvechilor ritualuri, amintindu-ne în fapt de noapte că suntem așteptați acasă. Mai ales, un drum nu ușor aveam de străbătut cei din partea Cernăuțiului. Dar ce noroc pentru „Urmașii lui Ștefan” și însoțitorii lor că au fost incluși la finalul programului! Reținuți până la urmă în feeria Lerului, am avut prilejul să admirăm, împreună cu localnicii, cele mai pitorești momente ale minunilor de la Darabani.

Maria TOACĂ