Gazeta de Herța

„Ne vom întoarce într-o zi” – auzim din negura vremurilor voci voievodale. Ne-o spun și poeții, într-o formă măiestrit turnată în cuvinte, că ne vom întoarce și-om sta cu toate neamurile la masa istoriei. Vom sta cu cei nenăscuți încă, căci noi cei de astăzi vom fi numai suflete, numai umbre și amintire… Așa s-a întors acasă, la Budineț, nobila doamnă Alma de Volcinschi, activistă a mișcării naționale din Bucovina, membră a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, militantă pentru drepturile femeii. Erau nenăscute încă, pe un drum tare lung de parcurs până astăzi, doamnele care au readus-o în actualitate, acasă la castelul boieresc din Budineț pe Alma, renumita soție a lui Ioan de Volcinschi. Acum, la 8 martie 2025, a fost rememorată nu doar ca femeie în umbra soțului, ci ea însăși celebră, renumită prin tot ce a înfăptuit și a lăsat scris, prin idealurile pentru care a luptat. Readusă în Salonul de Cultură și Reviriment Societal (despre care am relatat în numărul precedent) prin evocarea învăluită în voal de poveste a scriitoarei Mălina Anițoaei, Alma de Volcinschi parcă le-ar spune trăitorilor de astăzi: „Vedeți, n-am plecat de la voi niciodată…”. De fapt, nu e chiar atât de mult de la 7 iunie 1937, data când doamna care a iradiat binefaceri, a avut grijă de școala românească și de o felie de pâine albă pentru copiii țăranilor dornici de a face carte, și-a sfârșit drumul pământesc. Înființând filiala Doamnelor Române, a adunat bani pentru sprijinirea copiilor sărmani de la școlile din Budineț și Cireș, bunăoară, în anul 1905, a donat suma de 357 coroane pentru a le cumpăra îmbrăcăminte, cărți și rechizite școlare. În iarna aceluiași an, cu ajutorul subvențiilor de 400 coroane primite de la Dieta Țării, prin intervenția boierului Ioan de Volcinschi, s-au înființat cursuri de industrie casnică, specializate în țesătorie.  S-ar bucura, se bucură din sferele celeste, doamna Volcinschi, că în castelul familiei sale se află școala gimnazială, în față cu bustul remarcabilului om de cultură și valoare națională, savantul și poetul Grigore Bostan. De-acum pe copii și profesorii lor, pe oaspeți, îi va întâmpina la intrare și chipul tânăr (așa cum l-a văzut pictorul din Chișinău, Radu Negru) al generoasei doamne Volcinschi, ce privește ca un înger protector din portretul dăruit de președinta Societății „Arboroasa”. În răstimpul popasului la castelul ce adăpostește școala din Budineț, participanții la salonul cultural de la Igești s-au convins că aici sunt oameni demni de acest generos cadou. Pe mulți nu-i cunoaștem, nu-i observăm, însă sunt și în timpurile noastre oameni făuritori de istorie – prin străduința lor de a păstra relicvele trecutului, a nu lăsa să se usuce rădăcinile unui bătrân stejar purtător de memorie a locurilor. M-a emoționat până la lacrimi cămăruța de muzeu a școlii, unde ies din tăcere și uitare martorii traiului de odinioară al românilor. Înduioșează rostirea profesoarei Tatiana Bândiu, care cu atâta suflet evocă pagini din trecutul satului, de parcă ne-ar vorbi strămoșii. Insuflă respect devotamentul directoarei Svetlana Alexandriuc de a păstra atmosfera din interior și peisajul din jurul castelului. Urcând treptele vechii scări, răsfoind condica adusă de la biserică special pentru vizita noastră, am respirat aerul binecuvântatelor vremuri, când, pe drumul împărătesc care leagă Cernăuți-Storojineț-Putna, la castelul din Budineț au poposit Mihai Eminescu, Aron Pumnul, frații Hurmuzachi… Aici se adunau boierii unioniști, în jurul lui Iancu Flondor, se făceau planuri pentru permanențele spiritului românesc. Visându-ne la umbra stejarului înverzit, îi mulțumim doamnei Maria Calancea că ne-a luat de însoțitori în această călătorie minunată și îi dorim să-și realizeze cât mai curând gândul de a aduce la Biserica din Budineț lespedea cu numele ctitorilor Volcinschi.

Maria TOACĂ