Impresii și imagini de la cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional Pascal „Lumina Învierii – Bucurie și Speranță”
Festivalul Pascal Internațional, organizat de Asociația „Boianul Bucovinei” si Casa de cultură Boian – o splendoare de spectacol, care a durat aproape 5 ore, cu invitati din trei țări vecine – Ucraina, România si Republica Moldova, susținut de cei mai talentați artiști din comuna Boian, de la Casa de Cultura din Ostrita-Mahala, din comuna Vancicăuti, de la Liceul din Mămăliga, satul meu de bastină, poate au fost și din alte locălităti, dar pe acești copii minunati am reușit să-i admir eu si despre ei voi vorbi in emisiunile mele la Radio Ucraina Internațional.
Felicitări pentru familia Serghei și Elena Poclitar si tuturor boincenilor care v-au sustinut (în special Primarului Aurel Babii si echipei sale), dar si tuturor profesorilor, părinților pentru reușita acestei manifestări!
Hristos a înviat! Cu adevărat a Înviat
Carolina JITARU, jurnalistă la Radio Ucraina Internațional, interpretă
Festivalul Internațional Pascal „Lumina Învierii-Bucurie și Speranță” în Boian, Ucraina organizat de familia Poclitar, un eveniment deosebit prin care se promovează valorile și tradițiile românești din cele trei țări: Ucraina, România și Republica Moldova.
Mulțumim pentru invitație și emoțiile trăite în cadrul acestui festival!
Felicitări organizatorilor și tuturor participanților-copii talentați și excepționali care au transmis mesaje privind Învierea lui Hristos și dorința de a trăi în pace.
De asemeni un sincer mulțumesc Alexandrinei Pogor și Janetei Cătărău pentru compoziția „Două mame” – un mesaj cu sens profund.
Victor DIDIC, primarul satului Pererita, Republica Moldova
Fotografii de Vasile BÂCU








Descoperă-ți talentul și fii parte dintr-o comunitate vibrantă! Abonează-te acum la Gazeta de Herta și ai șansa să-ți vezi ideile strălucind pe paginile noastre. Scrie articole noi, adu în prim-plan poveștile tale și fii recunoscut în comunitatea noastră dedicată jurnalismului românesc.
Articolele dvs. vor fi citite de mii de oameni, iar cele mai bune vor străluci pe paginile noastre tipărite. Faceți parte din comunitatea noastră și aduceți contribuția dvs. la istoria Gazetei de Herta. Abonează-te acum și lasă-ți gândurile să zboare pe hârtie!
Abonându-te, vei avea acces la o platformă unde creativitatea ta nu are limite! Fie că ești pasionat de actualitate, cultură, sau pur și simplu vrei să-ți împărtășești experiențele cu lumea, Gazeta de Herta îți oferă o șansă unică.






Lasă un comentariu