Gazeta de Herța

(02.01.1947-23.12.2017)

Îl consider, pe drept cuvânt, unul dintre cei mai mari români din nordul Bucovinei, care n-a abdicat nici un moment de la ţelul vieţii sale, acela de a se pune în slujba neamului său şi de a nu-l trăda în niciun moment, niciodată. De a lungul existenţei sale a luptat pentru o viaţă proprie demnă, a cărei flacără vie a fost limba română şi lupta pentru drepturile românilor din nordul Bucovinei, nepierzându-şi niciun moment credinţa şi speranţa în viitorul naţiunii române.

A fost un om de o vastă şi frumoasă cultură. Prin lucrările sale a dat strălucire culturii noastre, universalizând-o. Orizontul lui intelectual i-a permis aceasta. Era mereu la înălţime, cunoscând şi alte numeroase discipline legate de istorie, cultură, de folclor, făcând şi traduceri. A avut o uriaşă capacitate creatoare – personalitate demnă de toată atenţia, luptător pentru menţinerea trează a conştiinţei naţionale şi accentuarea sentimentelor patriotice ale românilor din societatea din care făcea parte. S-a străduit să-i întoarcă în credinţa străbună, să mângâie sufletele cu cuvinte, apelând la Cel de Sus.

A dat o mare importanţă cunoaşterii şi valorificării folclorului, fiind un pasionat cercetător de teren. Timp de mai mulţi ani a cutreierat satele şi cătunele, adunând şi selectând valoroase texte ale folclorului străbun, pe care mai târziu le-a publicat în cărţi, reviste şi almanahuri (printre care: ,,Cântece de cătănie şi război“, ,,Cucule, ce pene porţi?”,  ,,Sculaţi, gazde, nu dormiţi“,  ,,Poveşti şi snoave din Bucovina“, ,,Legende populare din Bucovina“,  ,,Basme bucovinene“,  ,,Folclor românesc din nordul Bucovinei“, ,,Comori folclorice din dulcea Bucovină”,  ,,Poveşti, snoave şi istorioare populare din Bucovina“). A organizat un şir de manifestări de marcă şi a celebrat afirmarea naţională şi confesională a românilor, repere pentru informarea şi educarea noilor generaţii. Te impresionează, până în adâncul sufletului, o mulţime de documente despre tragicul eveniment al deportărilor în masă în Siberia a românilor din Bucovina. Uneori aceste documente au fost obţinute cu mare greu şi mult risc. Avea planuri grandioase. Dar sfârşitul său prea timpuriu le-a pus capăt.

Îmi pare rău că nu mai este. Îl voi păstra în memorie aşa cum l-am ştiut.

Ar fi păcat să nu mărturisesc câteva epizoade legate de prietenia noastră şi de ataşamentul lui faţă de românii din zona noastră, pe care i-a stimat şi i-a îndrăgit. A fost un om prietenos, un român îndrăgostit de cuvinte, cuvinte pline de duh. A fost un român cu inima deschisă, vrednic de lucruri demne. A fost o personalitate de prima mână a culturii şi literaturii. Puţini sunt dintre acei care se pot mândri cu realizări atât de însemnate. Prin pornirile şi lucrările sale, el chema suflarea românească să-şi iubească neamul care este de o profundă viţă nobilă şi are o limbă deosebit de frumoasă. Încerca să lămurească că poporul nostru s-a născut creştin şi trebuie să se conducă după adevărul istoric şi că unitatea noastră e clădită din timpuri deosebit de străvechi, de care amintesc încă istoricii antici şi medievali.

S-a străduit mult. Până la ultima suflare lumea lui a rămas un adânc cuget, o lume clădită de porniri frumoase. Încercaţi să-i răsfoiţi opera. Mai cu seamă cele două romane ,,Revolta”, ,,Doxachi Hurmuzachi” şi renumitul Almanah ,,Ţara Fagilor“. Mi-a fost bun prieten, un adevărat prieten. A făcut multe lucruri bune pentru mine şi n-a uitat nicio clipă de românii din partea noastră.

Îl cunosc de multă vreme. Prima noastră întâlnire a avut loc prin anii ‘80. Ne-am întâlnit la Cernăuţi, unde frecventasem nişte cursuri de perfecţionare. Prietenia noastră a devenit imediată, pe moment. Lucra pe atunci la ziarul „Zorile Bucovinei“. Cu ajutorul lui, mai târziu, am putut să public mai multe articole, din care publicul cititor din nordul Bucovinei a aflat lucruri noi despre românii din Transcarpatia.

În 1988, Dumitru Covalciuc, împreună cu scriitorii Vasile Tărâţeanu, Arcadie Suceveanu, Ilie T. Zegrea şi Vasile Leviţchi, mă ajuta să depun manuscrisul primului meu volum de versuri la  Editura ,,Carpaţi“ din Ujgorod, unde îmi apare volumul de versuri ,,Monolog în zori de zi”, recenzent fiind Vasile Leviţchi, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS.

În acelaşi an, Dumitru Covalciuc, împreună cu alţi prieteni şi primarul oraşului Siret (România), mă ajuta în împlinirea unui vis mai vechi al meu, acela de a ajunge la casa părintească a lui Ion Creangă din Humuleşti şi să îngenunchez la mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Putna; apoi am fost invitat la Cernăuţi pentru a participa la Conferinţa de constituire a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română ,,Mihai Eminescu“ (27 mai 1989). De aici mi s-a născut ideea de a organiza şi la noi o asemenea asociaţie – idee care s-a realizat la 25 octombrie 1989, înfiinţându-se Asociaţia Social-Culturală ,,George Coşbuc“ a Românilor din Transcarpatia.

La 25 decembrie 1989, în Biserica Albă, s-a hotărât să se organizeze o mare manifestare dedicata Anului Eminescu şi comemorării celor 100 de ani de la trecerea poetului în eternitate. Oaspete de onoare a fost invitat Dumitru Covalciuc. Împreună cu el au mai venit câţiva invitaţi, printre care şi un reprezentant al Televiziunii din Cernăuţi. Sosiţi cu o zi mai devreme, i-am oprit la mine, unde, aşezaţi pe covorul din cameră, urmăream cu lacrimi pline de întristare ce se petrecea la Bucureşti şi în alte oraşe din România. A doua zi am trimis, cu peripeţii, Radioului şi Televiziunii Române o telegramă de solidaritate. Nu peste mult timp aceasta a fost difuzată pe cele două posturi mass-media din România.

În 1993, la Biserica Albă, pentru prima dată în istoria satelor româneşti, se organizează o sărbătoare închinată celor 620 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Dumitru Covalciuc ne este, iarăşi, oaspete de onoare. În faţa mulţimii de spectatori adunaţi în incinta Casei de Cultură, ne înmâna un enorm Tricolor, care se păstrează şi azi în muzeul din localitate. Tot în acest an, împreună cu Dumitru Covalciuc, am scos de sub tipar primul număr al revistei ,,De la Nistru pan’ la Tisa”. Din păcate, am reuşit să tipărim doar două numere.

Trebuie să amintesc încă un epizod din strânsa noastră prietenie. În primăvara anului 1994 am organizat cu un grup de elevi o excursie la Cernăuţi, cu scopul de a vizita oraşul unde şi-a purtat paşii în vremurile cele fericite viitorul poet de la Ipoteşti, Mihai Eminescu, unde l-a avut ca dascăl pe unul dintre cei mai mândri bărbaţi din Ardeal, Aron Pumnul, la al cărui mormânt din Cimitirul Central l-am avut pe prietenul nostru, generosul Dumitru Covalciuc. Cu un drum, cum se zice pe la noi, am trecut şi pe la mormântul Aglaiei Drogli, sora Poetului. Reamintesc faptul că Dumitru Covalciuc a fost unicul dintre toţi patrioţii bucovineni, care, ani şi ani, s-a ocupat de îngrijirea nu numai acestor doua morminte, dar şi de ale altor martiri ai neamului care îşi duc aici somnul de veci.

Dumitru Covalciuc m-a invitat mereu la manifestări culturale care aveau loc la Cernăuţi sau în alte locuri.

Dumitru Covalciuc a avut mulţi prieteni. Uşa apartamentului din Cernăuţi, cât şi a casei părinteşti din Oprişeni, a fost mereu deschisă oaspeţilor, invitaţi sau neinvitaţi. Viaţa sa nu a fost uşoară. A pătimit mult. A rezistat şi nu a răspuns provocărilor. A fost nu o dată ameninţat şi chiar dat afară din serviciu, în vremea bolşevicilor. Nu cunosc un altul care să fi trecut prin atâtea câte a trecut Dumitru Covalciuc. La cele spuse până acum în aceste rânduri, s-ar putea adăuga încă şi mai multe.

Noi, cei rămaşi în urmă,  suntem datori să-i purtăm cu cinste memoria celui care s-a jertfit întru binele şi propăşirea neamului românesc.

Sunt sigur că neamul şi istoria neamului nu-l vor uita niciodată.

Dumnezeu să-l odihnească în pace acolo unde îi este orânduit!

Iurie MOIȘ, poet român din Transcarpatia