Gazeta de Herța

Cunoscută în spațiul românesc prin cărțile de poezie, texte la melodii devenite șlagăre, dar și în calitate de actriță, scriitoarea din Republica Moldova, Radmila Popovici, a venit la Cernăuți cu un manifest poetic, mărturisind cu sufletul pe buze: „ȘI EU SUNT UCRAINA”. Nu e vorba numai de empatie față de poporul ucrainean, de compasiune față de victimele agresiunii ruse, ci și de o nemărginită, sinceră admirație pentru Ucraina luptătoare. S-au făcut simțite aceste sentimente în orice rând de poezie, în orice cuvânt din volumul lansat pe data de 25 martie la Cernăuți, culminând cu întrebarea autoarei către auditoriul ucrainean adunat la Biblioteca regională „M. Ivasiuk”: „După ce mi-ați ascultat poezia, cum credeți, sunt și eu o părticică din Ucraina care luptă și rezistă?”. Întrebarea a răsunat retoric, iar răspunsul s-a pierdut într-o avalanșă de aplauze. Chiar dacă, în fidela traducere ucraineană de Mihai Traistă s-au mai pierdut din nervii emotivi ai versurilor, prin străduința moderatorului Serghei Hacman, vicepreședinte al Fundației „Resurse și Inițiative Sociale”, care a pus la cale această întâlnire la Cernăuți, poezia Radmilei Popovici și-a primit botezul în apa curată a lacrimii.

De fapt, nașul cărții a fost profesorul Sorin Bocancea, rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, autorul ideii editării variantei în limba ucraineană. Oaspetele ieșean a depănat povestea nașterii cărții. Înainte de întâlnirea cu publicul ucrainean, poezia solidarității cu eroii Ucrainei a fost „testată” într-o comuniune de inimi care nu avea nevoie de translator – în mediul profesoarelor și studenților Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene. Printr-o fericită coincidență în aceeași zi, la universitate s-a desfășurat olimpiada republicană la limba și literatura română, astfel facilitându-se prezența mai multor elevi din comunitățile românești. Salutând oaspeții, șefa catedrei, dr. Cristina Paladian și-a exprimat bucuria că sărbătoarea poeziei începută la 21 martie continuă. Orice întâlnire cu oamenii creatori de frumos aduce o rază de bucurie, mai ales pentru studenții români asemenea întâlniri sunt adevărate sărbători ale graiului matern.

Intuiesc că și ecoul numelui de familie Popovici răsună prin aulele universității și poartă autografe pe caldarâmul străzilor din centrul istoric al orașului. Dacă noi uităm, pietrele vorbesc de profesorul Eusebiu Popovici, născut și decedat la Cernăuți (1838-1920). A fost preot, cunoscut istoric bisericesc, membru de onoare al Academiei Române. Timp de 10 ani a îndeplinit funcția de custode al Bibliotecii de stat din Cernăuți, în șase rânduri a fost decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Cernăuțene și de două ori rector al Universității (1880-1881; 1895-1896). Oprindu-ne într-un timp mai apropiat nu pot să nu-l evoc pe Traian Popovici, primar al Cernăuțiului în 1941. În primul an de război, cât a îndeplinit funcția de primar, riscându-și cariera și propria viață, Traian Popovici a salvat de la deportare și exterminare 20 mii de evrei. Născută la Florițoaia Veche, Ungheni, scriitoarea Radmila Popovici, probabil, e din altă ramură. Însă am evocat aceste două personalități ca dovadă că românii din Cernăuți au înaintași care inspiră respect, și ne amintesc de străbunele rădăcini sănătoase.

Ne simțim mai bine printre ucraineni și atunci când avem oaspeți asemenea tandemului Radmila Popovici – Sorin Bocancea, un simbol al frăției Iași-Chișinău-Cernăuți. Și cartea Radmilei, scrisă la Chișinău, tipărită la Editura „Junimea” Iași, tradusă în ucraineană la București, lansată la Cernăuți, este întruchiparea unei temeinice unități de cugete și simțiri. De la îndemnul adresat poetei să-și adune într-o carte poemele, pamfletele, blestemele contra barbariei și dezumanizării, profesorul ieșean a găsit oportun ca aceasta să apară și în ucraineană, să ajungă la luptătorii cărora le-a fost dedicată. După apariția în 2023 în limba română, în 2025, cu sprijinul profesorului Sorin Bocancea, a apărut a doua ediție, electronică, în limba ucraineană la Editura Polis Books. Pe ucrainenii prezenți la întâlnirea de la bibliotecă i-a răscolit mărturisirea poetei despre zbuciumul lăuntric pe drumul spre această carte. A doua zi după agresiunea armată a Rusiei în Ucraina, fiica sa, care împlinea 13 ani, a anunțat-o că nu vrea să sărbătorească ziua de naștere în timp de război. Atunci a bătut-o gândul: La ce bun poeții în vremuri de restriște? Și cuvintele sunt o armă, și cuvintele pot deveni gloanțe de blestem: „Cine seamănă foc/ să culeagă și scrumul/ și smoala și fumul/ fiecare atom/ câte-o viață de om/ s-o plătească în haos/ cu sânge-n adaos/ orice schijă de-oțel/ să-ncolțească în el/ și orice bubuit/ să-i tresară în gât/ orice strigăt sau bocet/ să-i urle în voce/ și toți morții pe rând/ să-i dea buzna în gând”.

„Mă durea fiecare celulă când am scris”, recunoaște acum Radmila, având putere să citească doar câteva versuri din culegere. O doare și când ascultă rândurile citite de prietenii poeziei ei sau cântate, așa cum a apărut pe ecran și au răsunat versurile „Eu sunt Ucraina”, în interpretarea Olesei Șevcenko, soția ambasadorului Ucrainei, care cunoaște limba română, muzica de compozitorul Marian Stârcea. Vine de la o ființă firavă, însă cu putere de tunet fiecare rând durut. Cuvântul poetei, citit sau cântat, este o bombă împotriva „propagandei negre” și un pansament la rana celor loviți nedrept. Lacrimile, tunetul, revolta, durerea din cuvintele ei au prins suflet pe coardele viorii Artistului Emerit al Ucrainei, Nicolae Hacman. În calitatea-i de „fratele mai mare”, artistul a îmbogățit cu profunzime, intensitate de culoare, avalanșă de sentimente manifestarea pusă la cale de fratele mai mic Serghei, și el un model de neastâmpăr și omniprezență pretutindeni unde se adună oamenii luminii. Atmosfera înnobilată de melodiile viorii au deschis sufletele să primească mai ușor duritatea versurilor, mulțumirile venind din partea directorului Bibliotecii Oleksandr Madei, a adjunctului șefului Departamentului pentru Cultură a AMR, Irina Matușeak, președintelui filialei Cernăuți a USU, Volodymyr Antoșciuk. Cei care n-au reușit să-și exprime recunoștința, au beneficiat de momentul sesiunii fotografice. Noi, câțiva reprezentanți ai comunității românilor cernăuțeni, am avut surpriza să observăm galeria oamenilor de cultură, amenajată la intrarea din stradă. Pentru înveșnicirea momentului ne-am oprit la Eminescu, cel mai de seamă pentru noi din suita de valori. Ne-am despărțit cu dorința să nu spunem nicicând ca în versurile Radmilei: „blestematul război crește în noi” și nicăieri în lume niciun copil să nu întrebe de ce a murit Dumnezeu.

Maria TOACĂ