-
Continuare →: „BOIANUL BUCOVINEI” A ADUNAT ÎN ZBOR DE SIMȚIRE ROMÂNEASCĂ CÂNTĂREȚII PRIMĂVERIIGata, s-a zis cu „zilele Babei și nopțile vegherii”. De fapt, Baba Dochia nici n-a îndrăznit să-și scuture cojoacele la acest început de Mărțișor. Cred că de pe vârfuri de munte, pe unde a urcat-o legendele, admiră și ea cântările de laudă primăverii, înălțate de copiii noștri – mai întâi…
-
Continuare →: „Doina Primăverii”-2024 din Horbova ne-a demonstrat încă o dată că pacea e valoarea cea mai de preț pentru sufletul omuluiPentru a patra oară artiștii amatori din Horbova și-au invitat în ospeție spectatorii la Festivalul „Doina Primăverii”, organizat de la prima ediție în memoria celui care a fost unul din promotorii vieții culturale a Horbovei, Dumitru Scalco, conducătorul Orchestrei-model „Valea Prutului”. De la bun început sala s-a ridicat în picioare,…
-
Continuare →: Cum Se Fură Banii de pe Cartele: Top Cinci Greșeli Comise de Victime și Cum Ne Putem ProtejaÎn era digitală, în care tehnologia domină tot mai mult, frauda financiară devine tot mai sofisticată și mai prezentă. Unul dintre modurile în care infractorii își pot umple buzunarele este prin furtul de bani de pe cartelele bancare. În timp ce mulți utilizatori sunt conștienți de riscurile asociate cu utilizarea…
-
Continuare →: Revoluția Educației: Cum Tehnologia Transformă Procesul de ÎnvățareDe la Băncile Școlii la Realitatea Virtuală: Cum Inovațiile Tehnologice Redefinesc Educația Într-o lume în continuă schimbare și evoluție, domeniul educației se confruntă cu o adevărată revoluție alimentată de tehnologie. De la clasă la distanță la realitatea virtuală și inteligența artificială, tehnologia transformă fundamental modul în care învățăm și predăm.…
-
Continuare →: SCRIEREA ARTICOLELOR – PORTALUL TĂU CĂTRE ETERNITATEA CREATIVĂÎntr-o eră în care informația devine tot mai accesibilă și exprimarea creativă devine o formă de a-ți etala gândurile și ideile, scrierea articolelor devine o poartă către o lume vastă a posibilităților. Acest act nu numai că aduce beneficii personale, ci și contribuie la dezvoltarea comunității și la formarea unei…
-
Continuare →: LA PROBOTEȘTI, PRIMĂVARA A APRINS CANDELA PENTRU POETUL VASILE TĂRÂȚEANUDin „Spovedania” sa știm că i-a fost teamă de înstrăinare, dar poate și mai mult de uitare. Poetul Vasile Tărâțeanu, la plecarea-i în veșnicie, a luat cu sine marile dureri, însă ne-a lăsat și nouă din neliniștile sale. Ca un testament răsună ecoul chemării să nu ne înstrăinăm de limba…
-
Continuare →: Mărțișoare talentatela Liceul din MogoșeștiSuntem români și știm bine să păstrăm cu sfințenie obiceiurile și tradițiile românești. Știm să cinstim neamul și să transmitem mai departe tezaurul strămoșesc generației viitoare. Sărbătoarea de 1 martie este una din tradițiile frumoase, ce se păstrează cu sfințenie în școala noastră. Cu această deosebită ocazie, am fost oaspeții…
-
Continuare →: ÎNMIRESMAT CU AROME DE LEGENDĂ NE-A SOSIT MĂRȚIȘORULPrimele surprize au începutde la Consulatul General al Românieila Cernăuți Pe la sfârșitul acestui Martie va trebui să căutăm un pom bogat înflorit ca să prindem pe o rămurea primul Mărțișor, primit în prima zi de primăvară de la Excelența sa Irina Loredana Stănculescu. Doar ne promite străvechea datină de…
-
Continuare →: Instituțiile medicale din Herța și Crasna beneficiază de ajutoare umanitare din partea „Fondului Popular”Zilele trecute, reprezentanții „Fondului Popular”, coordonați de către dl Maxim Burbak, au adus ajutoare umanitare pentru spitalele din Herța și Crasna. Grație partenerilor români a devenit posibilă asigurarea cu medicamente și alte materiale auxiliare atât pentru militarii care sunt tratați în cadrul spitalelor din regiune, cât și pentru pacienții civili.…
-
Continuare →: Suburbia cernăuțeană Roșa activează pentru a apropia ziua VictorieiÎn spate au rămas deja doi ani dificili de război sângeros pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. În acest timp, statul nostru a câștigat multe victorii, dar a suferit și eșecuri. Inamicul a capturat aproape douăzeci la sută din teritoriile ucrainene și distruge tot ce-i apare în cale. Pe…



