-
Continuare →: ÎNFRĂȚIRI ÎN DRAGOSTEA DE FRUMOSIncredibil ce minunate lucruri ni se întâmplă uneori, mai ales când vin de unde nicidecum nu le așteptăm. Au trecut mai bine de două luni de când am primit de la Lucia Pușcașu, artistă renumită în arta plastică și tapiserie, excepționalul album „Gânduri în zbor”, ce cuprinde și lucrări ale…
-
Continuare →: E MULTĂ SUFERINȚĂ PE LUME, DAR SUNT ȘI OAMENI NEINDIFERENȚILA DUREREA STRĂINĂ…E un fel de a spune, însă, de fapt nu există „durere străină”, mai ales atunci când ne întâlnim cu suferința unui copil. Priviți în ochii băiețelului din imaginile alăturate. Ochii lui sunt triști chiar și când zâmbește, și când îi sclipește o rază de bucurie de la un mic…
-
Continuare →: Acțiuni de binefacere în preajma Sărbătorilor de iarnăElevii, părinții și profesorii – întreaga familie a Liceului nr.6 „Alexandru cel Bun” din orașul Cernăuți, au hotărât să împărtășească magia Sărbătorilor de iarnă și căldura sufletească cu cei din jur. De aceea s-au implicat cu dăruire într-o acțiune de binefacere. Cu banii adunați în urma „Târgului de toamnă”, ce…
-
Continuare →: SUB AURA ISTORIEI, ÎN ÎMBRĂȚIȘĂRI LIRICE LA SUCEAVAÎn spiritul înrădăcinatei tradiții, Cenaclul transfrontalier „Mașina cu poeți” a adunat în duminica de 17 noiembrie la Suceava suflete înfrățite întru dragostea de cuvântul artistic. Scriitori afirmați în diverse genuri literare, poeți și împătimiți de poezie şi-au împărtășit din creația inspirată de emoții autumnale. Sub bagheta căpeteniilor de cenacluri –…
-
Continuare →: SPARTACHIADA ELEVILOR A POPOSIT LA MOGOȘEȘTILa 13 noiembrie, Liceul din Bairachi (Mogoșești) a găzduit competițiile la tenis de masă între echipele instituțiilor de învățământ ale CT Herța, desfășurate sub egida Școlii sportive „Olimp. Au participat reprezentanții a trei licee și două gimnazii. Campioni au devenit tinerii sportivi din Hreațca, antrenați de profesorul de educație fizică…
-
Continuare →: Proiecte importante pentru Liceul din Băhrinești și comuna Ostrița: Echipamente moderne, mobilier și materiale didactice pentru „Asistență în domeniul educațieiLiceul din Băhrinești a beneficiat recent de o donație esențială de materiale didactice, mobilier și echipamente oferite de Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid). Această inițiativă face parte dintr-un proiect de sprijinire a educației în comunitățile românești din afara granițelor, având scopul…
-
Continuare →: BIJUTERII DIN AURUL VALORILOR ROMÂNEȘTIAnunțând pentru duminica de 10 noiembrie spectacolul „Toamna aurie”, Elena Nandriș, responsabilă de cultură, tineret și relații internaționale în comuna Mahala și conducătoare a colectivelor artistice de la Căminul cultural Ostrița-Mahala, a precizat că nu e vorba de un festival, ci de un bilanț al activității de pe parcursul anului…
-
Continuare →: MAI DULCE-I GRAIUL MATERN SUB ACOPERIȘUL ROMÂNIEIPe cărările neamului, a treia zi a aflării în regiunea Cernăuți, ES Victor Micula a făcut o vizită la Şcoala gimnazială din Cireș, comuna Ciudei, unde a văzut cum se realizează lucrări deosebit de frumoase nu doar în baza proiectelor finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ci și cu…




