-
Continuare →: „Limba noastră cea română”Sâmbătă, 31 august 2024 Din program: 11.00 – depuneri de flori la monumentul Luceafărului din centrul oraşului Cernăuţi; 12.00 – ședință solemnă consacrată jubileului de 35 de ani de la reînființarea Societății, întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, expoziţii de carte, apărută în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024; …
-
Continuare →: Zile de neuitat la „Poiana Pinului”Impresii Perioada 30 iulie – 6 august a.c. a fost una specială pentru o echipă a Asociației Dezvoltării Culturii și Tradițiilor Românești „Boianul Bucovinei”. Pe parcursul unei săptămâni, în cadrul proiectului ARC-2024, și-a deschis ușile Centrul de Agrement „Poiana Pinului” din municipiul Buzău, România, susținut de Departamentul pentru Românii de…
-
Continuare →: CA ÎNCUNUNARE A SFINTEI TREIMI ȘI SCUT DE ÎNTĂRIRE ÎN CREDINȚĂ ROMÂNEASCĂ, S-A SFINȚIT O CRUCE LA VOLOCACe este viața omului? Umbră și vis, cum am auzit nu o dată în cântările de preamărire Domnului de la părintele Ioan Gorda, parohul Bisericii Sf. Nicolae din Voloca, protopop de Hliboca. Dar, ne spune păstorul românilor de pe plaiurile cosmine, e și duh sfânt în sufletul omului, atunci când…
-
Continuare →: Un festival al vieții, păcii și speranțeiNe-am întors recent de la Buzău, România, unde am participat la un prestigios Festival, având și un titlu pe cât de frumos, pe atât de semnificativ – Arta Vieții. Festivalul amintit a fost organizat de Asociația creștină ASCIOR, care are și o Filială la Cernăuți, deschisă în 2017, dar și…
-
Continuare →: LA MORMÂNTUL LUI IANCU FLONDOR, CA LA ÎMPĂRTĂȘANIA SUFLETULUI CU REAMINTIREA TRECUTULUICa o lumină a Învierii, revine Iancu Flondor în mijlocul neamului de români din nordul Bucovinei, omagiat la Storojineț și la această zi de naștere, 3 august, ca un învingător în istorie. „Nimic nu l-a oprit, nimic nu l-a intimidat, nu s-a târguit, n-a condiționat Unirea… înlătura neînțelegerile, strângea rândurile”,…
-
Continuare →: „HAIDEŢI SĂ TRĂIM CA FRAŢII, SĂ SE BUCURE CARPAŢII!”După ce a mai scăzut din fierbinţeală luna lui Cuptor, am sunat-o din nou pe Maria Moraru din Molniţa, amintindu-i că mi-a promis să vină la Cernăuţi. Vroiam să continuăm dialogul început cu aproape trei decenii în urmă cu soţul ei Ion Matvievici. Am reţinut de la acea întâlnire că…
-
Continuare →: ÎNVĂȚĂMINTE CREȘTINE DE LA SĂRBĂTOAREA MĂNĂSTIRII VORONEȚ: „ÎMPOTRIVIȚI-VĂ RĂULUI, ȘI EL VA PLECA DE LA VOI!”Un prilej fericit de a ne încărca sufletele cu bucurii liturgice ne-a adus duminica de 28 iulie, prin invitația stareței Mănăstirii Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon, la Sfânta Liturghie de mulțumire lui Dumnezeu pentru cei șapte ani de stareție, precum și la praznicul în memoria vrednicei de pomenire Stavrofora Irina…
-
Continuare →: Horbovenii au evoluat cu succes la Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” din RomâniaÎn perioada 8-21 iulie, Ansamblul popular de dansuri „Alunelul” de la Casa de Cultură Horbova, cu solistul vocalist Serghei Rușciac, au participat la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” în orașul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, România. „Alunelul” a susținut trei concerte pe scena din fața…
-
Continuare →: Sărbătorirea unei realizări deosebite la sfântul lăcaș de închinare Domnului la GodineștiDuminica trecută, a IV-a după Rusaslii, la Biserica din Godinești s-au adunat oaspeți dragi: fețe bisericești, enoriași locali și din satele vecine, pentru a participa la sfințirea unei frumoase realizări a comunității locale în frunte cu părintele paroh Vasile Tuliuliuc. E vorba de încheierea lucrărilor de reparație a sfântului lăcaș…
-
Continuare →: Ajutat de Bunul Dumnezeu și oamenii buniCu domnul profesor universitar Petru Posteucă, personalitate cunoscută la Chișinău, Republica Moldova, unde a ocupat posturi importante în structurile guvernamentale, dar și în mediul academic din Milano, Italia, unde timp de 16 ani a condus Catedră de matematică superioară la Universitatea de Studii Economice, am făcut cunoștință cu câțiva ani…


