De la nașterea sa, pe 14 aprilie 2020, se împlinesc 97 de ani.
Acest om de legendă, datorită talentului pe care-l poseda şi a momentelor artistice pe care le punea în scenă, ne-a făcut baştina cunoscută departe peste hotarele ținutului. Fiind fondatorul la 1948 a renumitei Orchestre de muzică populară „Izvoraş”, care spre mare regret a fost desființată în 2018, el a contribuit la desăvârşirea măiestriei artistice a colectivelor etnofolclorice din satul Costiceni.
Toadere Captari s-a născut la 14 aprilie 1923 în familia lui Constantin şi Tatiana Captari. Fiind cel de-al doilea copil în familie, după fratele său Hariton, care, de asemenea, a făcut parte din Orchestra „Izvoraş” (pe vremuri orchestra amatoricească de coarde), cântând la vioară şi contrabas, chiar din fragedă copilărie a avut o dragoste nemărginită faţă de muzică şi dorea mult să însuşească vioara.
Părinţii săi aveau o căruţă cu un cal şi ceva pământ. Când munceau în câmp, Toadere rămânea acasă ca să-i dădăcească pe fraţii mai mici. Se juca cu ei şi le meşterea instrumente muzicale din lemn şi alte materiale pe care le avea la îndemână. Într-o seară, când s-au întors de pe ogor, părinţii au rămas uimiţi, găsindu-l pe Toadere cântând la o vioară, meşterită de el însuşi din strujeni şi păr din coama calului, în loc de strune. În fiecare zi băiatul inventa ceva nou. Din crenguţe de soc le făcea frăţiorilor fluiere, după modelul celor văzute la doi bătrâni lăutari din sat.
Din cauza vremurilor grele, părinţii în acea perioadă nu au avut posibilitate să-i ofere studii muzicale decente. Totuşi, fiind înduioşaţi de marea dragoste a fiului faţă de muzică, Constantin şi Tatiana au sclipuit de pe lângă casă ceva de vânzare şi au pornit cu căruţa la târgul din Darabani. Din banii câştigaţi au vrut să-i cumpere fiului o vioară, însă, din păcate, banii le-au ajuns doar pentru un mic acordeon. Bucuria băiatului a fost extrem de mare, primind chiar şi acest cadou.
În perioada interbelică la Costiceni a fost organizat un taraf muzical de copii, care cântau la diferite instrumente muzicale, printre ei fiind şi Toadere Captari, care îndrăgea mult fluierul.
Acest taraf muzical funcţiona în baza Căminului cultural, care purta nobilul nume de „Împăratul Traian”, situat în încăperea şcolii din Costiceni, care se afla în localul actualei primării.
Formaţiunea muzicală a fost înfiinţată şi îndrumată de cunoscutul muzician şi dirijor din nordul Basarabiei George (Jorj) Muntean, fostul director al şcolii din Costiceni, care era şi coordonatorul corului Căminului cultural.
În acea perioadă cadrele didactice erau bine instruite. Fiecare profesor, pe lângă predarea obiectelor de bază, cunoştea bine agricultura şi muzica (cântau la acordeon, vioară şi erau dirijori iscusiţi). Printre aceştia se evidenţia şi tânărul profesor Epifan Supocoinâi, care a venit la şcoala din Costiceni din satul Şirăuţi de după Lipcani.
Peste puţin timp, fiind îndrumat de acest profesor talentat, Toadere Captari a învăţat să cânte la acordeon. Stăpânind cu măiestrie acest instrument muzical, pe când avea doar 12 ani, Toadere l-a rugat pe tatăl său să vândă cota de pământ, care îi revenea lui din partea familiei, şi să-i cumpere o vioară. Cu această vioară a şi trecut cursul de iniţiere muzicală la o personalitate de înaltă cultură din satul vecin Vancicăuţi, preotul Ionică Chiriac, care, cu plăcere şi dăruire le ajuta să-şi dezvolte talentul copiilor, care ardeau de dorința de a se realiza în viaţă.
Ajutat de către acel preot din satul vecin, dar şi cu propria abnegaţie şi perseverenţă, Toadere Captari a devenit nu numai un virtuos violonist, ci a pus stăpânire şi pe tot felul de instrumente de suflat: fluier, nai, ocarină (pe care le meşterea singur), acordeon şi instrumente de fanfară.
Deja pe la 15 ani Toadere Captari devine membru al orchestrei amatoriceşti de coarde, proaspăt organizată de către acel tânăr învăţător Epifan Supocoinâi. După plecarea acestuia din sat, cu câţiva ani înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Toadere devine conducătorul acestei orchestre, care s-a mai completat şi cu câţiva noi interpreţi. Orchestra cânta pe la nunţi, cumătrii, la vatra jocului în sat, la serbările naţionale româneşti, etc.
În acea perioadă, pe lângă orchestra amatoricească de coarde, la Căminul cultural activa colectivul coral, taraful muzical şi ansamblul de dansuri.
La 7-8 iunie 1938 toate trei formaţiuni, împreună cu corul Căminului cultural „Spiru Haret” din Vancicăuţi, au reprezentat judeţul Hotin la concursul naţional al corurilor de la Bucureşti, festival organizat de Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”. Fundaţia a fost creată în anul 1921 cu menirea de a emancipa cultural în special satele, dar, în general, cultura românească.
Trebuie de remarcat că la acest concurs naţional formaţia corală din Costiceni a obţinut premiul II la interpretare şi premiul I pentru autenticitatea costumelor naţionale, iar corul din Vancicăuţi, care a fost însoţit de preotul Ionică Chiriac, a obţinut premiul I la interpretare. Acolo a participat şi tânărul Toadere Captari.
Anume în această perioadă Toadere Captari şi-a format concepţia sa artistică şi estetică, alegând pentru totdeauna drept crez şi legământ folclorul, creaţia populară. Apropo, tot de către preotul Ionică Chiriac din Vancicăuţi a fost pornit pe calea muzicii şi prietenul lui de viaţă, vestitul compozitor ucrainean şi autorul cântecului „Maricica”, Ştefan Sabadaş, din sătucul Făgădău, un băiat stăruitor, faima despre virtuozitatea căruia de a cânta la acordeon a ajuns chiar şi la familia regală. Fiind invitat la Bucureşti, i s-a propus să se angajeze la curtea regală pentru a-l acompania la acordeon pe tânărul interpret de muzică de estradă Gică Petrescu. Însă, nici Toadere şi nici Ştefan n-au acceptat această propunere.
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial i-a găsit pe Toadere şi fratele său Hariton peste Prut, în oraşul Darabani, unde ei învăţau croitoria. În 1944, Hariton a trecut noaptea Prutul, întorcându-se la părinţi, iar Toadere a rămas să-şi continue învăţătura în România. Peste o zi, mama lor a petrecut pe front patru fiinţe scumpe – soţul Constantin, fiii Hariton, Nicu şi Prohor. După sfârşitul războiului tatăl s-a întors teafăr acasă, iar feciorii au avut mai puţin noroc. Hariton, din cauza rănilor, a primit grupa I de invaliditate, Prohor a fost atins de gloanţe la faţă, iar Nicu – la un picior.
A revenit la baştină şi Toadere, dar războiul a întrerupt activitatea orchestrei, fondate de Supocoinâi. Pentru a-şi asigura existenţa, a practicat cu mult succes şi arta croitoriei pe care a stăpânit-o în România la atelierul de profil din sat. În 1946 s-a căsătorit cu Eugenia, care avea aceeaşi meserie, împreună s-au bucurat de naşterea a doi copii – fiul Gheorghe şi fiica Lilia.
Totuşi, când auzea muzica, lăsa lucrul baltă, fiind fermecat, mai ales, de melodiile populare. La un an după căsătorie, Toadere a decis să se consacre pe deplin muzicii. Timp de zece luni, a frecventat cursurile de muzică la Filarmonica regională din Cernăuţi. În 1947 se angajează în Orchestra Teatrului Muzical-Dramatic din centrul regional.
Deşi timpurile erau grele, oamenii abia îşi reveneau după cumplita foamete, Toadere Captari a decis să reanimeze din nou fosta orchestră din Costiceni. Colectivul „Izvoraşului” s-a înfiripat în anul 1948, fiind compus la început din şapte persoane. S-au reîntors în orchestră şi foştii camarazi din perioada interbelică, dar şi câţiva noi tineri, printre care şi Deomid Savca, fost profesor la Şcoala din Costiceni. Un talentat violonist, fost membru al orchestrei, Serafim Captari, cu regret, a murit pe front…
Vara, de sărbători, la Costiceni, Orchestra „Izvoraş” cânta cu foc, iar oamenii, de la mic la mare se prindeau în horă. Muzicanţii cântau la petreceri în localitatea natală, iar după primul debut, faima acestui colectiv se răspândeşte prin întregul ţinut. Melodiile populare în interpretarea Orchestrei „Izvoraş” au început să se audă din ce în ce mai des la emisiunile Postului de radio Cernăuţi, apoi şi la Televiziunea regională. Împreuna cu membrii orchestrei, Toadere Captari era invitat la diverse festivaluri raionale şi regionale. Cu această orchestră şi-a luat zborul în lumea muzicii interpreta Sofia Rotaru.
În 1953, la Costiceni, a fost dată în exploatare noua clădire a Casei de cultură, conducătorul orchestrei fiind numit în funcţia de director. Paralel cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, Toadere Captari a urmat nişte cursuri pe lângă Şcoala de muzică, studiind cu sârguinţă şi pasiune notele muzicale. Concomitent însuşea şi secretele vioarei, luând în continuare lecţii de la preotul Chiriac din Vancicăuţi. La examenele de absolvire a cursurilor i-a uimit pe pedagogi, cântând la acordeon, fluier, vioară şi nai. Anul 1956 a fost de bun augur, aducându-i numeroase premii la toate concursurile din raion şi regiune.
În acea perioadă la Costiceni se simţea lipsa unei şcoli de muzică. Toadere Captari se înscrie la secţia prin corespondenţă la Liceul muzical din Cernăuţi şi în 1959 obţine diplomă de absolvire a acestei instituţii. Datorită acestui fapt, în 1963, la Costiceni, apare o filială subordonată Școlii de muzică din Noua Suliță, iar în 1979 filiala respectivă obține statutul de Școală de muzică cu clase de vioară, acordeon, pian şi instrumente de fanfară. În același timp, Toadere Captari devine primul director al acestei instituții şi, totodată, profesor la clasa de vioară. Tot pe atunci la Costiceni mai apare încă o orchestră de instrumente populare a elevilor şi o fanfară – ambele la Şcoala de muzică.
În anul 1960 virtuosul instrumentist, împreună cu Orchestra „Izvoraş”, participă la Festivalul republican din oraşul Kiev, cucerind titlul de laureat. Pe atunci din orchestră făceau parte Toadere Captari, Deomid Savca, Andrei Colac, Vladimir Vălcănescu, Vladimir Sârbu, Serghei Captari şi Andrei Raţa.
În amintirile sale despre Toadere Captari, fostul şef al Căminului cultural din Costiceni, domnul Andrei Colac, relatează următoarele:
„Cu Toadere Captari am lucrat împreună din anul 1959 până în 1985. În cei 27 de ani de muncă pe tărâmul culturii am avut posibilitatea să-l cunoscut foarte bine. Împreună am depus un mare efort la dezvoltarea culturii satului Costiceni.
Dumnealui a cunoscut foarte bine croitoria, a fost un muzician şi un meşter iscusit. A iubit foarte mult muzica şi cântecul popular românesc, doinele fluierului, horele vioarei, sârbele ocarinei, trilurile fermecatului nai. Melodiile interpretate de Toadere Captari împreună cu Orchestra de muzică populară „Izvoraş” erau ascultate cu mare drag în orice colţişor al lumii.
Şi astăzi simt în suflet melodiile lui Toadere Captari care sunt interpretate de urmaşii lui. Mă refer la maestrul Vladimir Şeremet, lucrător emerit al culturii din Ucraina. Melodiile Orchestrei „Izvoraş” au rămas în istoria ţinutului nostru, ca o candelă veşnic aprinsă, glorificând numele satului Costiceni”.
În același an Andrei Colac împreună cu Toadere Captari organizează la Casa de cultură corul sătesc, în cadrul căruia activau circa 50 de persoane, ansamblul vocal feminin şi o formaţie de fluiere.
Treptat, oamenii de cultură au reuşit să selecteze o suită de talente. Pretutindeni unde concertau, artiştii amatori din Costiceni se bucurau de înaltă apreciere.
În 1964 Orchestra de muzică populară „Izvoraş” participă la inaugurarea Televiziunii de la Ţeţina (Cernăuţi). Aici a fost prezentat primul concert televizat pentru oraşul Kiev.
Pe parcursul anilor membrii orchestrei au avut o mulţime de turnee în oraşele Kiev, Botoşani, Rădăuţi, Chişinău, Moscova, Reazan, Leipzig şi altele. Toadere Captari a participat chiar şi la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Berlin.
A fost o perioadă când orchestra a întinerit cu noi talente. În acea perioadă printre membrii orchestrei se numărau: Vladimir Vălcănescu, Vasile Vatamanu, Vladimir Govornean, Vladimir Şeremet, Victor Rotari, Pavel Teotul, Leonid Pascari, Serghei Guţu, Grigore Sucevean, Lilia Captari şi Victor Captari.
Pe parcursul activităţii sale, Toadere Captari a instruit mulţi discipoli – Vladimir Sârbu, Ion Sârbu, Pavel Teotul, Victor Captari, Gheorghe Agratina şi alţii.
Firea blajină şi binevoitoare a lui Toadere Captari şi-a găsit recunoştinţa ca un orchestrant de înaltă măiestrie atât în rândurile spectatorilor, prezenţi la concertele sale, cât şi în rândurile zecilor şi sutelor de mii de radioascultători şi telespectatori, care urmăreau cu plăcere evoluările Orchestrei „Izvoraş” din satul Costiceni.
În 1972 Orchestra „Izvoraş” s-a învrednicit de titlul de colectiv popular de amatori, iar Toadere Captari pentru întreaga carieră artistică şi succesele obţinute în munca sa rodnică întru promovarea şi perpetuarea culturii muzicale autohtone a fost distins cu titlul onorific „Lucrător emerit al culturii din RSS Ucraineană”. Un merit aparte la prestigiul orchestrei l-au avut şi solistele Iulia Captari-Bidaşcu şi Valentina Colac.
După cum am menţionat mai sus, talentatul Toadere Captari din tinereţe a fost pasionat de confecţionarea instrumentelor muzicale. Instrumentistul avea o mulţime de prieteni nu numai în ţară, ci şi peste hotarele ei. La rapsodul din Costiceni după instrumentele mult îndrăgite veneau maeştri instrumentişti de elită din Republica Moldova şi România. Printre aceştia se numără şi Dumitru Blajinu, conducătorul Orchestrei „Folclor”, Vasile Iovu, artist emerit al RSS Moldoveneşti – ambii din Chişinău (Republica Moldova), precum şi Gheorghe Zamfir, artist al poporului (România).
Renumit prin această îndeletnicire, în anul 1980 lui Toadere Captari i s-a conferit titlul de „Meşter popular al RSS Moldoveneşti”.
După anul 1985 conducător al Orchestrei „Izvoraş” a devenit domnul Vladimir Şeremet, care a mărit considerabil numărul participanţilor, îmbogăţind totodată repertoriul orchestrei.
Chiar şi atunci când era grav bolnav, părintele orchestrei nu uita de „copilul” său iubit, dându-le îndrumări tinerilor muzicanți.
În 1998, când orchestra şi-a marcat semicentenarul, Toadere Captari nu mai era în viaţă. Cu adânc regret, la vârsta de 72 de ani, lăsând în urmă multe planuri şi vise nerealizate, Toadere Captari a trecut în eternitate.
Virtuosul instrumentist a încetat din viață, după o boală grea, la 25 septembrie 1995, însă amintirea şi bunătatea lui au rămas vii în memoria celor care l-au cunoscut. Sufletul său trăieşte în melodiile orchestrei, care de mai bine de şapte decenii îi duc dorurile mai departe.
În memoria ilustrului instrumentist, la 22 mai 2013, pe clădirea Casei de cultură din Costiceni a fost instalată o placă memorială. Acest eveniment a coincis cu împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea Orchestrei „Izvoraş” şi aniversarea a 90-a a naşterii lui Toadere Captari.
Redactorul rubricii: Sergiu BARBUȚA
Gazeta de Herța 