Dacă vrei să-ți dai seama de trecerea vertiginoasă a timpului e destul să răsfoiești imaginar paginile istoriei propriei familii. Așa am constatat că la 24 mai s-au împlinit 25 de ani din ziua când ne-a părăsit pentru totdeauna acel care a fost Mihai LUPU din Mihoreni, soț, tată a cinci fiice, bunic. Avea doar 64 de ani, proaspăt pensionar, cu planuri de a se dedica în sfârșit familiei, cu toate că și-a consacrat ei întreaga viață.
S-a născut în anul 1931, în Ținutul Herța, însă la nouă ani se trezește în altă țară. „Viața la ruși” a studiat-o practic timp de trei ani în armata sovietică a anilor 50, undeva în Kronștadt. Din tinerețe a devenit mecanizator, fiind unul dintre cei mai buni în gospodăria agricolă locală, periodic i se încredințau cele mai noi modele, cunoștea tehnica, se pricepea la toată mașinăria. Pentru mine tatăl-socru a rămas un gospodar de elită, mai ales pentru faptul că în afară de munca sârguincioasă a iubit cartea, vorba înțeleaptă, statul la sfat, citea cu atenție presa noastră locală, abona chiar și revista pe atunci unională unde se publicau în limba rusă materiale despre mecanizarea de la țară.
Îmi aduc aminte că odată am venit în ospeție și l-am găsit citind „Gazeta de Herța”:
- Ai văzut ce scrie aici?..
Știam că își manifestă indignarea de ceva, dar nu prea aveam chef de vorbă și i-am răspuns cu o notă ușoară de plictiseală că nu am citit ziarul. Răspunsul meu l-a șocat:
- Cum așa, lucrezi la ziar și nu citești ziarul?..
În intonația lui am citit o notă minimă nivelului meu profesional. Mai mult nu mi-am permis să glumesc așa.
În afară de calitățile sale descrise mai sus avea o minte ageră și demnitate de om gospodar. Nu permitea să i se diminueze munca. În familie circulă și acum istoria cum el din mersul tractorului în brazdă urmărea cum un agrimensor măsura terenul și a calculat imediat cât a arat în acea zi. Nu pentru antrenarea minții, ci pentru ca să poată verifica mai apoi dacă i s-au trecut la activ toate hectarele prelucrate.
Îi plăcea mult să glumească, era chiar autoironic:
- Din cauza atâtor haine femeiești în cuier pălăria mea mereu nu are loc…
„Ambiția” și-a potolit-o mai târziu, când, rând pe rând, s-a ales la masă cu cinci gineri, unde, bineînțeles, el era capul.
A ieșit la pensie cu un vis, rămas din păcate neîmplinit nu din cauza lui. În pofida tuturor greutăților materiale, cheltuielilor permanente necesare familiei, agonisea bănuți pe cartea de economii. Ca să-și cumpere un mijloc de transport și să umble în ospeție la gineri… Statul, însă, și-a bătut joc din munca multor oameni, care au rămas atunci și fără bruma de bani agonisită în sudoarea frunții… Oamenii știutori demult au demonstrat că anume acești bani au fost una din sursele de îmbogățire a actualilor oligarhi. Să sperăm că la Cel de Sus își vor găsi compensația, iar acei care au făcut-o vor purta păcatul din generație în generație.
…E iarăși luna mai, luna când a fost petrecut în ultimul drum cu un sfert de secol în urmă, iar peste două săptămâni pe lume a venit cel de-al 11-lea nepot. Soția Maria, mămuța noastră, cum o numesc toți, îi ține locul și amintirea. La cei 86 de ani împliniți se descurcă cu strănepoții, fiind cea mai citită și informată în familie. Cu ajutorul ochelarilor străbate zilnic pagini de carte, coli de ziare, televizorul o „plouă” non-stop cu noutăți de tot felul și se miră cum de cei mai tineri pot trăi fără aceste antrenamente ale minții. Ba chiar se „amestecă” uneori în și în relațiile internaționale. Am găsit-o odată întristată de faptul că la televizor s-a difuzat vestea că „femeea ceea nu mai dă bani la români”, ca să aflu că e vorba de abreviatura FMI…
Și, totuși, deși s-auperindat deja 25 de ani, Cineva ne lipsește…
Vasile BÂCU
Gazeta de Herța 