Mănăstirea de maici din localitatea Stălinești, ce poartă hramul Sfântului Cuvios Atanasie Atonitul, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul spiritual.

În ziua de prăznuire, sâmbătă, 18 iulie 2020, obștea monahală, credincioși din localitate și din împrejurimi, dar și pelerini din întregul ținut, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită cu acest prilej de un sobor de preoți, în curtea așezământului monahal.

Sfântul Atanasie Atonitul (c.920 – c.1003)  a fost un călugăr care a întemeiat comunitatea monastică de la Muntele Athos, comunitate ce a devenit mai apoi cel mai mare centru al monahismului ortodox.

De menționat că Mănăstirea de maici din satul Stălinești a fost înființată ca schit al Mănăstirii din Boian – Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, în anul 2009. În prezent, obștea așezământului monahal este condusă de egumena Atanasia.

Sergiu BARBUȚA

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!