În încăpere mirosea a lapte matern, răsuna gângăvit de bebeluş, din trei-cinci minute tânăra mămică se repezea la loja amenajată ca loc de joacă pentru copii, de unde o chemau fetiţele, numai bune de atenţia permanentă a părinţilor. Mi s-au părut destul de liniştite pentru vârsta lor – Alisa, puţin trecută de patru ani, şi Sofia de doi ani şi jumătate. Nici micuțul Vlăduţ, cât am stat de vorbă cu gazda, n-a scos un scâncet, numai zâmbea larg şi, la cele şapte luni ale sale, se ţinea băţos pe picioruşe, sforţându-se să facă primii paşi. În pragul nopţii, când această feerică mişcare se opreşte, când toate glasurile sunt în tăcere (adică vine moş Ene pe la genele celor mici), mămica Dana se refugiază în universul creaţiei. Scrie cu litere caligrafic rotunjite pe foi de caiet şcolăresc, şi la tastatura calculatorului. E conştientă că încă n-a pătruns în toate tainele creaţiei literare, că e o începătoare, dar compune texte pentru cântece, consacrate unor evenimente de familie, zile de naștere sau alte festivităţi, despre dragostea de mamă, tată, ținutul natal, bucurându-se de primele succese.
Stând cu copiii, îşi bătea capul cum ar putea adăuga ceva la câştigul soţului fără a ieşi din casă. I-a venit această idee, căci încă din anii când a lucrat la Şcoala Medie din Cupca, împreună cu buna directoare de atunci, Rodica Timiș, scria poezioare pentru copii, alcătuia scenarii în versuri pentru festivităţile şcolare, având-o de sfătuitoare pe profesoara Eleonora Schipor. Fire sinceră, Dana (Șașkina după căsătorie) nu ascunde că s-a lansat cu numele tatălui în acest domeniu al creaţiei, pentru a-şi croi drumul pe un tărâm puţin cunoscut ei până nu demult. Primele texte le-a trimis la „judecata” tatălui, binecunoscutul în mediul românesc scriitor, poet, publicist, dramaturg, actor, jurnalist și pictor Mihai Prepeliţă, autor a peste 80 de cărți, care locuiește acum la București. De rând cu observațiile critice, tatăl i-a dat şi nişte sfaturi înțelepte, care au însufleţit-o să persevereze pe drumul ales. În timpul convorbirii noastre, Dana de câteva ori a repetat, cu vădite note de mândrie, că-i curge sânge românesc prin vene. A crescut la Corceşti, la bunica Eudochia, la care venea des (mai ales în vacanță) și după ce a început să umble la şcoala din Mihalcea, unde mama ei preda matematica.
Mama Danei, Dorina, după absolvirea Institutului Pedagogic din Kamianeţ-Podilsk, purtată de vise romantice, a perseverat să-şi găsească ocupaţie conform studiilor într-un oraş mare. A tot căutat, până a ajuns la Chişinău, unde l-a întâlnit pe alesul inimii. Nu le-a fost dat, însă, să fie mult timp împreună… Dorina s-a întors la baştină, bucuria dragostei fiindu-i fiica Dana, pe care a crescut-o în spirit românesc, i-a cultivat valorile tatălui copilei. Cu multă recunoștință Dana își aduce aminte de bunica Eudochia, lângă care a crescut din faşă. Până a merge la şcoala cu predarea în limba ucraineană, fetiţa bunicii vorbea numai românește, dar n-a rămas în urma colegilor, ba chiar i-a întrecut pe toți. A absolvit școala cu mențiune, învrednicindu-se de medalia binemeritată.
Sângele românesc ce-i curge Danei prin vene pornește mai întâi de la bunica Eudochia Onofrian, originară din comuna Frătăuții Noi a judeţului Suceava. În timpul unei vizite la o mătuşă din Corceşti (atunci încă nu era frontiera ce a împărțit Bucovina în sud și nord) și-a întâlnit ursitul, pe Gheorghe Paraşciuc. Bărbatul n-a lăsat-o să stea mult pe gânduri. Era unul din cei mai bogați oameni în sat, cu 20 de vaci, doi cai, boi şi oi, 12 hectare de pământ. După moartea primei neveste avea nevoie de gospodină în casă. Înainte de a o aduce la altar a cerut să-i arate mâinile. Văzând că are bătături în palme, i-a spus că e bună de gospodină în casa sa. Averea lor a ţinut până la 1946, când noua putere a făcut „dreptate”, lipsindu-i pe gospodari de toate bunurile, iar pe cei mai bogaţi, ca duşmani ai poporului, i-au deportat în Siberia şi Kazahstan. „Au venit noaptea să-l ridice şi pe bunicul, dar când au văzut că zace la pat, nu că li s-a făcut milă de el, l-au lăsat să moară acasă. Aşa şi a spus unul din „striboci”, să fie lăsat în pace, că totuna n-are multe zile”, povesteşte Dana din cele auzite de la bunică-sa, rămasă văduvă la 1948 cu trei copii. Zilele bunicului s-au sfârșit din cauza unei pneumonii. Noul regim se comporta crunt cu gospodarii de frunte. Odată, iarna, în timp ce făcea corvadă în folosul unui șef din Hliboca, trecând cu căruța pe râul Siret, s-a rupt gheața și a căzut în apă. Rămânând văduvă, Eudochia, de rând cu greutățile materiale, era măcinată de dorul neamurilor de dincolo de sârma ghimpată. Deși scurt, drumul spre familia din Suceava i-a fost închis multă vreme.
Dana visa la o profesie interesantă, dar nu-şi dorea să devină învăţătoare. Nu-i plăcea că mama ei se preocupă mai mult de copii străini, de caiete şi pregătirea pentru lecţii, în loc să-și petreacă timpul liber cu propria-i fiică. La absolvirea şcolii s-a dus la filologie, fiind mai sigură că acolo va reuşi, îi plăcea mult să citească, scria poezii. Gândul, însă, nu-i era la lucrul în școală, ci mai degrabă la un ziar. A studiat suplimentar și un curs de jurnalistică. Dar nu-i întotdeauna cum ți-i vrerea. După Universitatea din Cernăuți (magistru cu mențiune, specialitatea limba ucraineană pentru scoli românești), a ajuns la Școala Medie din Cupca. Chiar de la început era atât de atrasă în diverse activităţi cu copiii, încât nu simţea nevoia de a se căsători. N-avea nici timp, nici puteri pentru o altă viaţă. Umbla pe jos de la Corceşti la Cupca, iarna străbătea uneori prin troiene până la genunchi. Din primele salarii îşi cumpărase o bicicletă. Mai mult, însă, obosea cu ea, când trebuia să urce un deal mare. Încă nu apăruse manuale la obiectul ce-l preda – ucrainologie (o disciplină nouă). În echipă cu alţi autori, Dana a lucrat la elaborarea a două manuale pentru clasele a 8-a şi a 9-a.
Se apropia de a 30-a aniversare, când şi-a zis că e timpul pentru o viaţă nouă. A venit la oraş, s-a angajat că manager la centrul privat „Sănătatea” şi după ce s-a văzut cu serviciu, s-a gândit să-şi caute un mire. Nu era timp de pierdut, trebuia să se întâmple repede această minune. Dar cum şi unde? A mers pe cea mai simplă cale: a dat anunţ într-un ziar de publicitate. După rebutarea a doi candidaţi, a sunat-o al treilea. Iată unul din modelele dragostei la prima vedere, trăite de Dana Prepeliță: „Aveam o urgenţă la serviciu, când m-a sunat Vasea. Ne-am dat întâlnire în parc, eu preîntâmpinându-l că am chip să stau de vorbă numai cinci minute. Am stat jumătate de oră, despărţindu-ne cu dorinţa de a ne întâlni şi seara. Peste o săptămână ne-am căsătorit”. Acum îşi trăiesc bucuria de a avea şi un Făt-Frumos pe lângă cele două domniţe. Când au apărut fetiţele, Dana s-a bucurat că va avea cine îmbrăca costumele ei naţionale, aduse de bunica Eudochia din România, cămăşile brodate, cătrincioara, pieptăraşul în care o purta mamă-sa la sărbătorile naţionale ale românilor din Cernăuţi. Urmărind cum bunica le scrie neamurilor din România, a învăţat alfabetul latin (la școală învăța numai în ucraineană), iar din manualele din clasele primare, aduse de Eudochia, nepoata a memorizat primele poezii românești. Nu uită cum învăța pe de rost, stând pe iarbă, cu văcuța de funie, poezia lui Mateevici „Limba noastră”. Nu i-a fost veselă copilăria ce a coincis cu perioada de mare criză economică în primii ani de independenţă a Ucrainei, dar s-a bucurat de dragostea maternă și căldura sufletului bunicii. Din amintirile luminoase ale copilăriei i-a rămas odihna de două ori câte o săptămână la mare la Constanţa, cu elevii din şcolile româneşti, iar în anii studenţiei a participat la un schimb de experienţă între universităţile din Cernăuţi şi Suceava, îndeplinind şi misiunea de traducător. Acum încearcă să traducă unele cântece, caută să lege relaţii cu compozitori și artiști, să le atragă interesul cu creaţii inspirate, să-şi lărgească colaborarea cu interpretul şi compozitorul Gheorghe Posteucă, maestrul Nicolae Hacman, tânăra interpretă Irina Crețun (Timiș) din Cernăuți, Viaceslav Priima din Kiev. Are deja 15 cântece cu frumoase melodii interpretate de ei, care pot fi ascultate pe pagina de Facebook și YouTube, cu numele Дана Препеліца(ukr). Cine dorește un text individual pentru cei dragi, poate să i se adreseze direct pe Facebook. Dana nu stă locului, e în căutare, copleşită de idei şi dorinţa de a scrie texte pentru interpreți populari (în română și ucraineană). E optimistă. Nu se plânge că-i este greu cu trei copii mici. Şi chiar nu-i este, fetiţele fiind deprinse de-acum să se îmbrace singure când ies cu toţii la plimbare. Aşteaptă întâlnirile cu tatăl ei. Până la această mare nevoie cu covidul, Mihai Prepeliță venea o dată pe an la baştină, la Bahrineşti, la zilele eminesciene la Cernăuţi, Dana regăsindu-se alături de el în oaza românismului, dar și fetiţele îi săreau în brațe, bucuroase de a-l trage de alba-i barbă. Acum, cine ştie când se vor vedea, mulţumindu-se, ca toată lumea, cu întâlnirile on-line.
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 