Cât de minunate sunt căile Domnului și toate atât de frumos alcătuite! Mă bucur când am motiv să rostesc și eu aceste cuvinte, des auzite de la o regretată prietenă din anii studenției. Îmi tresar în inimă ecoul lor, observând cum lucrează miraculos Dumnezeu prin unii oameni, cum se intersectează drumurile celor care se aseamănă în cugete și simțiri! Să nu credeți că bărbatul din imaginea alăturată acestei creionări pozează pentru ziar sau pentru a fi postat pe rețele de socializare. Cel ce citește cu atâta atenție din al doilea volum „Iraclie și Ciprian Porumbescu” de Leca Morariu nici nu știe cum se navighează pe Internet. Pentru Vasile Botă din Boian, căci despre el e vorba, cuvântul scris pe hârtie este sfânt. Obișnuit cu ziare ce apar pe format de hârtie, e nespus de bucuros că poate să aboneze „Gazeta de Herța”, având o mângâiere pentru suflet. Agronom de profesie, iar de mai mult timp și cu statut de fermier, nu și-a câștigat nicicând pâinea din munca intelectuală, dar întotdeauna a fost înconjurat de cărți, poate chiar mai mult decât un profesor școlar.
În ziua inaugurării bustului lui Iraclie Porumbescu (2 iunie 2019), adus prin eforturile sale în fața Bisericii din centrul Boianului, a primit de la doamna farmacistă Maria Olar din Suceava, președinta Fundației Culturale „Leca Morariu”, volumul I al impunătoarei monografii a lui Leca Morariu, ”Iraclie și Ciprian Porumbescu”. Tot atunci, generoasa doamnă a anunțat că e în curs de apariție volumul doi. De câte ori ne întâlneam, Vasile Botă se interesa dacă n-a apărut al doilea volum și cum ar face să-l cumpere. Ținea să accentueze că nu așteaptă să-l primească în dar, știind câtă cheltuială necesită editarea unei cărți. A dat Dumnezeu să mă întâlnesc cu doamna Maria Olar în luminoasa duminică de Florii, la sărbătorirea hramului Mănăstirii Voroneț și să primesc în acel loc sfânt ofranda Fundației conduse de dumneaei pentru mai multe persoane din nordul Bucovinei. Ajungând acasă, m-am grăbit să-l bucur mai întâi pe Vasile Botă, știind că el aștepta cel mai mult această carte, dar și o merita după cât s-a zbuciumat să înalțe pe cont propriu bustul preotului și scriitorului Iraclie Porumbescu în curtea bisericii unde părintele vestitului compozitor Ciprian Porumbescu a slujit, apărând credința ortodoxă de pericolul uniei și salvându-i pe săteni de catolicizare și de slavizare.
Dar să revin la doamna care ține vie memoria lui Leca Morariu. Puteau să dispară fără de urmă sau în cel mai bun caz să-și doarmă veșnicia sub straturi de praf manuscrisele acestui excepțional cărturar, numit de istoricul literar Liviu Papuc „un fenomen cultural al epocii”. Odată cu manuscrisele sale se pierdeau, nu mai ajungeau la generațiile de astăzi atâtea istorii interesante despre trecutul nostru cultural, despre cei care ne-au făurit acel trecut pe care ne mai ținem ca români. I-a fost dat și lui Leca Morariu, când nu mai era în viață, să apară o ființă care osârduiește să nu-i fie uitat numele și tot ce a creat acest ram din arborele renumitei dinastii bucovinene a Morărenilor, profesor universitar și șef de catedră în cadrul Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți, editor de reviste, director al Teatrului Național din capitala Bucovinei, dar și un împătimit de muzică (a achiziționat și a cântat la violoncelul lui Ciprian Porumbescu). Ultimii ani din viață Leca Morariu și i-a consacrat amplei monografii – „Iraclie și Ciprian Porumbescu”, scrise pe baza elementelor biografice, pe cele povestite de Constantin Morariu, care a fost un prieten apropiat al lui Ciprian Porumbescu, ambii, alături de detrunchiatul Zaharia Voronca, principalii figuranți în procesul „Arboroasei”. Rămasă în manuscris, după moartea autorului lucrarea a fost dactilografiată de soția sa Octavia, care cunoștea subiectele descrise și-i înțelegea cel mai bine scrisul. Greu să ne imaginăm câte eforturi a depus această doamnă, făcând zadarnice demersuri pentru tipărirea integrală a monografiei. Așa cum și-a dorit autorul și devotata sa urmașă Octavia, ca „o oglindă fidelă a manuscrisului original”, au apărut cele două volume editate sub egida Fundației Culturale „Leca Morariu”, la Editura HERUVIUM, PĂTRĂUȚI. Au fost mai multe mâini și minți care au lucrat – dr. Alis Niculică, Elena Pintilei, Doinița Nistor, însă ambele volume au fost editate cu sprijinul substanțial al Mariei Olar, președinta Fundației.
Interesantă este întâmplarea care a făcut-o pe doamna farmacistă să ajungă printr-un concurs de împrejurări moștenitoarea unei valoroase averi istorico-culturale, adunate de câteva generaţii din arborele renumitei familii bucovinene a Morărenilor și păstrătoarea memoriei soților Leca și Octavia Morariu. Nimeni nu pune la îndoială că mai valoros decât toate este ceea ce lasă omul în urma sa. Însă la fel de important este pe mâinile cui nimereşte averea lui – fie materială sau spirituală. Edificatoare sunt cuvintele doctorului în istorie, Alis Niculică, la o prezentare de carte la Cernăuți: „Până la ultima haină, până la ultimul fir de aţă sunt păstrate cu sfinţenie de dna Maria Olar în muzeul inaugurat de ea”. De la acea întâlnire m-am atașat de inimoasa doamnă de la Suceava, prietenă bună cu mulți cernăuțeni, în special cu membri ai Societății medicilor români „Isidor Bodea”, în perioada președinției regretatului doctor Ion Broască, la întrunirile căreia participa cu prinos de suflet și de carte. Cunoscându-i activitatea în afara profesiei, am rămas profund impresionată de istoria relației ei sufletești cu soția lui Leca Morariu, Octavia Lupu, despre care spune că, „dacă ar fi să-i enumerăm doar sumar contribuțiile cultural-literare, ne-ar trebui câteva pagini de carte”. Nu sunt nici pe departe rude, dar cunoaștem cazuri când nici urmași direcți nu se îngrijesc cu atâta devotament de valorile spirituale ale familiei. Fiica soților Olar a luat ore de pian la această distinsă doamnă timp de şapte ani. Mama o însoţea şi asista la orele de muzică. Profesoara a îndrăgit această familie, care îi inspira încredere. Neavând urmaşi şi nici rude apropiate, şi-a dorit să fie această pereche de oameni buni în preajma ei în ultimii ani de viaţă. Soții Olar au îngrijit-o cu dragoste, ea ultimii doi ani fiind imobilizată la pat. După trecerea la cele veșnice a proprietarei, familia Olar a rămas beneficiară a apartamentului şi tuturor bunurilor din el, realizându-și visul de a inaugura un muzeu. Referitor la deschiderea muzeului dna Maria mi-a povestit: „În 1967, la patru ani după moartea lui Leca Morariu, soţia lui a fost obligată să predea tezaurul documentar rămas de la soţ. Astfel, la Muzeul judeţean „Bucovina” din Suceava a fost înfiinţat un fond memorial-documentar, cuprinzând peste 600 mii de volume din biblioteca lui Leca Morariu, instrumente muzicale, mobilier, lucrări de artă plastică, fotografii de epocă, colecţii de ziare şi reviste, partituri muzicale (unele de Ciprian Porumbescu). În schimbul acestei donaţii, dna Octavia a cerut o locuinţă în care, ulterior, să înfiinţeze şi un muzeu. Nu i s-a dat o casă, ci un apartament la etajul doi, de pe strada Mărăşeşti. După decesul doamnei, iniţial am dorit să mi se ofere un spaţiu în cadrul Muzeului judeţean, unde să duc lucrurile rămase ca o substanţială completare la fondul deja existent. Spaţiul din apartamentul de la etaj, moştenit de mine, era insuficient pentru inaugurarea unui muzeu. Negăsind altă soluţie, am reuşit să schimb apartamentul de sus pe unul de la parter, cu deschidere exterioară, care e accesibil pentru vizitatori şi disponibil pentru o amenajare mai amplă”.
Toate lucrurile îşi au valoarea lor sentimentală. Însă obiectivul prioritar al Fundaţiei instituite de dna Maria Olar constituie fondul documentar al lui Leca. Dna Maria se consacră salvării manuscriselor și lucrurilor părinților ei spirituali cu dragoste, pasiune și maximă responsabilitate, tot așa cum ajută din tot sufletul la o greutate pe oricine – oameni apropiați sau străini. Ca un Izvor al Tămăduirii îi sunt atât faptele de recuperare a moștenirii lui Leca Morariu, cât și susținerea celor care îi solicită ajutorul.
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 