Încă un centru de cultură românească la Cernăuți

Centrul românesc de cultură, educație și spiritualitate „Luceafărul de dimineață” – așa se numește noua organizație non-profit, inaugurată sâmbăta trecută pe strada Universității nr. 24 din Cernăuți (intrarea din strada Gr. Skovoroda) de Biserica Adventistă Română.


După momentul solemn al deschiderii oficiale participanții au fost invitați la Centrul Adventist de pe strada Turcească nr. 10, unde au răsunat mesajele de felicitare din partea fraților de credință din Kiev, Iași, București, care într-o mare au contribuit la finanțarea lucrărilor.


După cum a menționat dl Ion Cernușcă, pastorul Bisericii Adventiste Române din Cernăuți, în incinta Centrului „Luceafărul de dimineața” limba română va fi la ea acasă, iar de rând cu studierea ei, vizitatorii vor avea și alte posibilități: artă culinară, consultații juridice etc.


Un mesaj aparte de felicitare în sală a răsunat din partea societăților național-culturale românești. Domnii Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Edoxiu Hurmuzachi”, membru de onoare al Academiei Române, Ștefan Hostiuc, directorul Revistei „Mesager Bucovinean”, Ilie Popescu, președintele Societății „Golgota” din regiunea Cernăuți, subsemnatul acestor rânduri, din partea SCLRB „Mihai Eminescu”, și-au exprimat speranța și încrederea că la carul de probleme în domeniul culturii românești din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herța a pus umărul încă un grup de oameni dornici să orienteze lucrurile spre bine.
Suportul literar-artistic al evenimentului a fost unul deosebit: cor impresionant, muzică duhovnicească, instrumentiști de valoare din Ucraina și România, majoritatea fiind tineri și adolescenți – încă un argument că „Luceafărul de dimineață” are viitor.


Vasile BÂCU

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!