Manifestare de suflet la Oprișeni

În dimineața zilei de 2 iulie, o impresionantă acțiune de comemorare a lui Ștefan cel Mare și Sfânt a avut loc la Oprișeni, unde, grație consăteanului Ilie Bezușco, cu câțiva ani în urmă a fost înălțat bustul domnitorului. Serviciul divin a fost oficiat de părintele Vasile Pauliuc, parohul Bisericii Nașterea Maicii Domnului din localitate, împreună cu preoții Adrian Dănuţ Nazare și Alin-Constantin Aroșoaie din România, veniți în cadrul unei delegații din partea Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ţinutului Herţa”, din care au mai făcut parte dl președinte Vasile Adăscăliței și dl Sandu Horodnicu, membru al asociației respective.
Din partea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina la manifestarea de suflet a participat dl Nicolae Șapcă, vice-președinte.


Un cadou literar-artistic au oferit celor prezenți elevii ȘM Oprișeni, îndrumați de profesoarele Veronica Rusu și Valentina Plantus, care au demonstrat tuturora că sunt adevărați urmași ai gloriei ștefaniene.

Vasile BÂCU
Fotografii de
Valentin BARBAZAN

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!