În memoria unui pedagog adevărat și bun român

Săptămâna trecută, la Școala de gradele I-III Iordănești a avut loc manifestarea de omagiere a celui care a fost Florea Șapcă, director al instituției, care a contribuit enorm la edificarea noului sediu, primar, deputat, activist public și un bun român.

La 5 noiembrie ar fi împlinit 60 de ani, însă soarta a vrut ca satul natal, foștii colegi, familia să-i aducă omagiul meritat post-mortem, dezvelind o placă comemorativă pe sediul școlii.

Cuvinte de omagiere au rostit domnii Vasile Ioneț, actualul director, Gheorghe Lutic, primarul comunei Carapciu, Ioan Abutnăriței, prieten din Vatra Dornei, Eugen Tovarnițchi, directorul Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, Mihai Bojescu și alți foști colegi și prieteni. 

Ceremonia de sfințire a fost oficiată de preotul Marcel Nițu. În încheiere, dl Nicolae Șapcă a mulțumit tuturor din partea familiei pentru participarea la comemorarea fratelui Florea, care i-a fost și un adevărat îndrumător în viață până în ultima zi. 

Vasile BÂCU

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!