Și cum să nu vină, dacă aici, la Cernăuți, s-a născut Eminescu Poetul, aici mai rezistă pereții Casei profesorului său de română, Aron Pumnul, aici avem vreo 24 de locuri (străzi, școli, case, morminte, tei), care-i păstrează urmele, freamătă cu numele său! Eminescu e în toate câte le are orașul Cernăuți pe firmamentul veșniciei sale. Și nu numai la 15 ianuarie, când Dumnezeu ne-a trimis acest înger ocrotitor pe pământ sau la 15 iunie de ziua morții sale. La noi l-a adus taică-său să-și „viseze o soartă mândră de-al său nume” (mai prozaic spus – să facă serioasă carte), de la noi au pornit peregrinările visătorului romantic pe drumul împărătesc spre mica Romă, la Câmpia Libertății de la Blaj, de aici, din Cernăuți, a făcut Mihai Eminescu cărare bătută spre Putna, visând unirea tuturor românilor la mormântul lui Ștefan cel Mare. Poate mi-i prea mare patosul și prea patetice-s aceste cuvinte, când nici măcar la orizont nu se întrezărește o rază de lumină pentru a avea măcar o mică parte din câte ne-a dorit Poetul – „La trecutu-ți mare, mare viitor!”. Dar când în altă zi ar mai umbla prin Cernăuți bărbații din corul „Dragoș Vodă”, fluturând cu mândrie și neopriți de nimeni Tricolorul?! Și când ar mai intona coriștii cu atâta dragoste romanțele eminesciene la statuia Poetului, însoțind cu acompaniamentul lor florile ce-i sunt închinate.
Tot în această zi măcar ne amintim de datoriile neîmplinite ca români ce suntem, ne bucurăm că-l avem pe Eminescu și credem sincer că numaidecât ne vom strânge peste jumătate de an cu o desagă mai ușoară în ce privește povara lor. Mai ales, e trist să privim în ochii Poetului lângă bustul său din curtea Casei lui Aron Pumnul. Poate de aceea mulți dintre liderii societăților naționale românești nici nu vin încoace. La acest 15 ianuarie, împreună cu directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, Elena Vântu-Tărâțeanu și academicianul Vasile Tărâțeanu, care au grijă de reabilitarea acestui loc memorabil, s-au aflat Laurențiu Claudiu Ciocan, consul general de carieră la Consulatul General al României la Cernăuți cu soția Mirabela, Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Cristina Paladean, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, Ștefan Hostiuc din partea Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, membri ai Societății republicane „Golgota” și ai Societății „Grigore Nandriș” din Mahala, inimoși români, uniți de animatoarea vieții culturale, Elena Nandriș, pe care nici un vânt nu-i oprește când e vorba de interesul națiunii. Oricum, trebuie să venim la această casă, mai ales acum când se pare că cerul s-a înseninat și deasupra ei și se prevede un proiect de restaurare în care s-au angajat și autoritățile regiunii. E foarte important să arătăm că ne pasă, că avem nevoie de ea și nu vom lăsa de izbeliște acest loc.
La statuia din centrul orașului momentul omagial s-a reușit până la începerea festivalului Malăncilor (o nebunatică zbânțuială, i-aș spune eu). De asemenea, am avut parte de liniște și la Palatul Național, la sediul societăților naționale românești, în răstimpul dialogului la masa rotundă cu genericul „Fiind foarte român, Eminescu e universal” și prezentării manuscriselor eminesciene editate de Academia Română. În ajunul manifestării, dna Elena Tărâțeanu, ajutată de fiica Ana-Cristina, a adus de la Muzeul etnografic regional, expoziția pictorului Spiru Vergulescu, o suită de tablouri ce ilustrează lirica eminesciană, donate românilor cernăuțeni. Țin minte prezența regretatului pictor la inaugurarea expoziției. Muzeul „Mihai Eminescu”, despre care se vorbeşte deja de trei decenii că trebuie să se deschidă în Casa lui Aron Pumnul, s-a îmbogăţit cu exponate de mare valoare. La lucrările originale, donate Cernăuţiului de plasticianul Spiru Vergulescu, Consulul General al României la Cernăuți din acea perioadă, Romeo Săndulescu, a mai dăruit câteva obiecte foarte scumpe familiei sale, primite ca amintire de la regretatul pictor. La 8 mai 2007, Spiru Vergulescu a plecat în eternitate, „să se întâlnească cu Eminescu”, căci toată viaţa şi-a consacrat-o ilustrării operei şi înveşnicirii popasurilor Poetului în această lume. Periplul eminescian cu Spiru Vergulescu se păstrează şi astăzi în inimile multor români cernăuţeni, care s-au revăzut în unele secvenţe ale peliculei „Cu bastonul prin Cernăuţi” – un mic film realizat de Televiziunea din Iaşi. Lucrările donate de el în patrimoniul viitorului muzeu ar putea completa cel puţin o sală.
Noi venim de fiecare dată la zilele eminesciene cu daruri sufletești mult mai modeste. Interesant a fost să ascultăm prelegerea domnului consul de carieră Laurențiu Ciocan despre cum este cunoscut și prețuit Eminescu în țări din Asia Mijlocie, pe unde s-a aflat în misiune diplomatică. Poetul Nicolae Șapcă, vicepreședinte al Societății „Mihai Eminescu”, a venit cu un proaspăt sonet, specialistul în arhivistică Dragoș Olaru, un excelent cunoscător al urmelor eminesciene, a promis să ne poarte pe la acele 24 de locuri, unele fiindu-ne până acum necunoscute. Doamna Cristina Paladean a amintit că Eminescu a învățat la Cernăuți în limba germană, dar avea în inimă de acasă dragostea de română, altoită de părinți. Deși nu se aflau printre noi copii de școală, și celor mari le-a fost interesant să asculte captivanta lecție a cercetătorului trecutului, pedagogul Octavian Voronca, despre cele câteva portrete ale lui Mihai Eminescu din diferiți ani ai scurtei sale vieți. Interpreta Natalia Camelia Proțiuc a nuanțat lirico-sentimental atmosfera, cântând „Nașterea lui Eminescu” (versurile lui Adrian Păunescu).
Revenind la farmecul redat anturajului de tablourile lui Spiru Vergulescu, e regretabil că maestrul, care ne-a vizitat la o vârstă destul de înaintată, n-a ajuns să le vadă acolo unde le este cu adevărat locul. Oare noi, sau măcar cei care ne vin din urmă, vom avea fericirea să ne bucurăm de o zi mai bună?
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 