MAI ARDE CANDELA IUBIRII PENTRU VERSUL EMINESCIAN

Arde pe unde a fost aprinsă de profesorii de română și tot ei au grijă să nu se stingă în inimile copiilor acest foc haric, aidoma celui de la Ierusalim în Noaptea Învierii. Scriu sub impresia zilei trăite în fagurele versului eminescian, în ajunul zilei de naștere a Poetului, la Căminul de cultură din Probotești, prelungindu-mi astfel bucuria dăruită de câțiva copii din clasa a VI-a a profesoarei de limba și literatura română, Tatiana Tutunaru Bârzu. Cu toată starea de bine, nu mi-i deloc ușor să-mi exprim gândurile și simțirile după această întâlnire, pentru că… îmi sună în urechi cuvintele doamnei profesoare. „Să nu creadă cineva că vrem să ne lăudăm…”. Această remarcă mi-a amintit (și i-am amintit) de o întâmplare cu George Enescu, devenită, ca o pildă biblică o lecție de viață, bună de a învăța de la marele compozitor nu doar virtutea modestiei, ci și cât de mult valorează demnitatea de a fi ceea ce ți-a dat Dumnezeu să fii. „Mamă pot să spun acolo (la Viena) că sunt român?”. O întrebă copilul George Enescu pe mamă-sa. Întrebat și el  de ce să nu le spună, viitorul geniu al muzicii românești a dat un răspuns genial ca și muzica sa: „Mă gândeam să nu creadă că mă laud”.

Știu, doamnă profesoară, că nu pentru laudă, ci dintr-o permanentă dorință de a le dărui copiilor din misterul ce l-ați văzut și l-ați simțit în Casa de la Ipotești vă purtați elevii, măcar imaginar pe urmele Poetului, altoindu-le dragostea pentru cuvântul matern, al cărui suflet este Eminescu. 

După ce au colindat prin Cernăuți în ajunul Crăciunului, sărbătorit odată cu România, copiii le-au invitat pe gazdele primitoare la ei la Probotești, tot în ajunul unei miraculoase Nașteri. Îndeosebi, fetițele au așteptat-o pe Natalia Camelia Proțiuc, pe care au cunoscut-o și au îndrăgit-o în timp ce au colindat la Biblioteca revistei „Glasul Bucovinei” și au prins din zbor de la ea un colind. Au cântat împreună și la ele acasă, adică la căminul de cultură unde a avut loc întâlnirea. De data aceasta, însă, fără acompaniamentul profesorului de muzică Andrei (Adrian) Topală, care își îndeplinea misiunea de gazdă, în calitatea-i de bun gospodar al acestui local. Fremătau în aer, dar, probabil, și în inimile tinere fiorii versurilor „Iubind în taină am păstrat tăcere…”, special pregătite de solista Natalia-Camelia (aranjament muzical Vladimir Cernov) pentru a fi cântate de Ziua lui Eminescu. Debutul l-a făcut într-un anturaj cum nu se poate mai receptiv, deși la vârsta lor fragedă sufletele candide de copil încă nu s-au pătruns de „acel farmec sfânt”. Însă, un minunat univers de dulci armonii le deschide lirica eminesciană apropiată înțelegerii lor, aceasta simțindu-se în intonația versurilor recitate de Sofia Tutunaru („Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”), Andrea Topală („O, rămâi”), Maria-Anastasia Cărăbuș („Somnoroase păsărele”), Stanislav Crigan („Fiind băiat păduri cutreieram”), precum și în recitalul Ecaterinei Maftei, Anei Scripcaru, Anastasiei Ciorna… Fiecare și-a ales poezia cea mai dragă, profesoara regretând numai că a trebuit să ne strângem într-un spațiu restrâns, sala mare, unde e și un mic muzeu al comorilor strămoșești, fiind prea rece. Așa e aproape pretutindeni, pentru casele de cultură și biblioteci căldura e un lux nepermis de mare, în schimb, la Probotești este destulă căldură sufletească pentru a se aduna la o sfântă sărbătoare, cum este Nașterea lui Eminescu. 

O surpriză frumoasă le-a dăruit celor mici și celor mari prezența fostelor profesoare Zinovia Nicolaiță și Eugenia Mandalac. Călite de furtunile vieții, duetul lor a ținut să-l cânte pe Eminescu în anturajul de poveste al sălii, încălzite de vocile răsunătoare. Au ales și ele să cânte ce le este mai drag – „Pe lângă plopii fără soț…”, „Mai am un singur dor”, de parcă și-ar fi depănat toate dorurile vieții, transmițând tinerilor mesajul eminescian „Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem”. Ambele și-au exprimat cu timiditate regretul că n-au știut de mai înainte că vor fi solicitate să cânte, căci „făceau poate și o repetiție”. Doamna Eugenia mi-a mărturisit că întotdeauna i-a admirat pe cei miruiți cu talentul de a cânta pe o scenă, fie cât de mică. Și i-a dat Dumnezeu că aibă și ea cântăreți vestiți în familie.  

În drum spre Probotești, aflasem de la Vladimir Acatrini, tânăr istoric și etnograf, câte ceva despre venerabila doamnă Eugenia Mandalac: că e mama maestrului viorist Victor Mandalac din renumita Orchestră „Lăutarii” a lui Nicolae Botgros, că a lucrat în școala din satul său natal Bahrinești. Dar nu știa că se vor întâlni, surpriza fiind la fel de mare pentru amândoi, când s-au îmbrățișat în pragul căminului cultural. Vladimir a venit încărcat ca Moș Crăciun, cu două desăgi pline de cărți, bucurând-o pe bibliotecara Liliana Apetri. Nici ea n-are căldură în sala bibliotecii, dar mai mult o întristează lipsa literaturii în limba română, în special a cărților pentru copii. Sperăm că modesta mea donație și considerabilul dar de carte de la Vladimir Acatrini îi va completa cât de cât acest regretabil gol, iar spiritul eminescian va domina inimile tinere, căci, cum spunea Eminescu, unde este inima tineretului, acolo sunt și ideile viitorului. 

Maria TOACĂ 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s