Cred că nu numai pentru mine ziua de 10 aprilie va rămâne ca „Duminica Măicuței”. I-am văzut pe mulți (de fapt, doar o mică parte) dintre cei care își zic „copiii ei”, chemați de sufletu-i ce-și așteaptă judecata Domnului. În paraclisul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, ctitorit de Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, s-au strâns copiii ei de aproape și de mai departe, de pe unde e vie credința și frăția românească, la o pioasă rugăciune, în smerită închinare. Mai sunt o zi-două până îi va ajunge sufletul în fața lui Dumnezeu pentru judecata particulară. Vineri, la 15 aprilie, la Sfânta Mănăstire Voroneț se va mai ține o slujbă întru pomenirea celei dintâi starețe. Vor veni ai ei copii și în alte zile. Dar va rămâne această Duminică, marcată de slujba divinei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare și praznicul de 40 de zile în memoria vrednicei de pomenire, Stavrofora Irina Pântescu, și de întrebarea „De unde mie cinstea aceasta?”. Presupun că ecoul întrebării a răsunat în inimile multora din invitații obștii monahale Voroneț la comemorarea nu doar a monahiei, stareței Irina, ci și a unei puternice personalități, „slujitoare a faptei”, de la care preluăm voință, tărie deopotrivă cu lumina credinței.
„M-am întrebat adeseori, și mă întreb și astăzi cum și pentru ce m-a ales Dumnezeu ca să fiu într-un loc atât de minunat și să iau în mâinile mele frânele acestei mănăstiri care a renăscut”. Cinstea aceasta, de care s-a întrebat mereu Măicuța „De unde mie?”, i-a rămas și după moarte. A ales-o, a fericit-o Dumnezeu să-i așeze trupul lângă Paraclisul lui Daniil Sihastrul, sfântul românilor și gospodarul Mănăstirii, care a auzit-o, i-a răspuns la rugăciuni, a ajutat-o în toate momentele critice pentru obștea îndrumată de cuvioasa întâia stareță pe parcursul a trei decenii. Pentru acest moment al judecății particulare în Ceruri s-a rugat la slujba de duminică soborul de preoți, în frunte cu Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Episcopiei Bucureștiului, învrednicit să fie delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu bunăvoința ÎP Arhiepiscop Calinic.
Preasfințitul Timotei Prahoveanul a ales să citească, în aceste zile de auster post din preajma Învierii Mântuitorului, din învățămintele Sfântului Pavel despre sacrificiile apostolilor și „slujirea faptei”, despre cum „cel care vrea să fie primul trebuie să fie slujitorul tuturor”, despre „porunca nouă: să vă iubiți”. E tocmai ceea ce lipsește mai mult decât orice lumii de astăzi, năpăstuită de pandemii și focul războiului – iubirea de aproapele, slujirea prin fapte, râvna de a fi primul în milostivenie, de a zidi binele și, iarăși și iarăși: sacrificii, dăruire, slujire oamenilor! Toate aceste virtuți le-a avut și le-a cultivat în solul obștii sale, Măicuța Irina Pântescu, lăsând vrednice urmașe, plecând cu sufletul împăcat în ultima-i privire cu care și-a îmbrățișat prima și cea mai fidelă ucenică – stavrofora dr. Gabriela Platon, continuatoarea stareției la Sfânta Mănăstire. A fost nu numai a pomenirii, ci și o Duminică a mulțumirii, sufletul Măicuței adunând oameni cu har, care, luând lumină de la Voroneț, au înscris mai multe sau mai puține însemne de luat în seamă pe răbojul faptelor. Cred că nu întâmplător i-a revenit Preasfințitului Timotei Prahoveanul slujba întru amintirea Stareței Irina Pântescu. Și rădăcinile-i din același pământ al Moldovei, și deschiderea către cuvântul scris (părintele Timotei Prahoveanul este recunoscut ca autor a numeroase articole, studii și volume care oglindesc viața religioasă și culturală a lumii monahale), și respectul pentru oamenii literelor l-au adus în mijlocul „copiilor Măicuței”. Sosind de sâmbătă seară la Mănăstire, împreună cu „primărița” (îi zic și eu așa cum o numește toată lumea) Elena Nandriș din Mahala, am avut prilejul să ne convingem de interesul ierarhului pentru soarta românilor din Ucraina, supuși mai ales acum la mari încercări.
Dar onoarea cea mare, ca slujitoare a literelor, i-a aparținut a doua zi prietenei noastre de condei, scriitoarei Doina Cernica, ediția a 3-a revăzută și îmbogățită a volumului „Grădinile mănăstirii” fiind prezentată de Preasfințitul Timotei Prahoveanul după Sfânta Liturghie chiar în paraclis, apoi și la agapa ce a urmat slujbei religioase. Lansarea într-un cadru liturgic a cărții Doinei Cernica și a regretatei sale surori, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, a pus în valoare și munca altor scriitori. Despre Cernăuți un cuvânt aparte a răsunat, iar când n-a răsunat s-a făcut simțit, pe tot parcursul îmbrățișării duhovnicești prilejuite de pomenirea Măicuței. Poate și grație prezenței Excelenței Sale, Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți. A venit mai mult ca apropiată a obștii monahale, însă de fiecare dată este primită și ca suflet din sufletul românilor din Cernăuți. Nu numai acum, când la noi e război, șefa misiunii diplomatice române se află pe prima linie a ajutorării românilor din Ucraina. Se consideră și dumneaei o ucenică a Măicuței, urmându-i sfaturile în privința smereniei și demnității. De asemenea, Elena Nandriș, sporind întru cele bune lui Dumnezeu, s-a învrednicit să primească ordinul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Este ordinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care în aceste zile ajută în vama Siret refugiați din Ucraina. Mai detaliat a relatat despre activitatea umanitară a Episcopiei Părintele Arhimandrit Valerian Radu, completând răscolitorul monolog al „primăriței” din Mahala, care a expus crâmpeie din viața consătenilor ei, în comuniune cu mai mult de 900 de refugiați din estul Ucrainei.
Toate aceste mărturisiri, cu bucate de post în față, bunătăți gătite după rețetele Măicuței Irina, s-au întrupat în „florile” din „Grădinile mănăstirii”, crescute cu dragoste de surorile Doina Cernica, ostenitoare în cuvânt, și Dany-Madlen Zărnescu, ostenitoare în universul culorilor.
După rugăciunea de mulțumire pentru bucuria de a fi împreună la masa obștii Voronețului și după plecarea oaspeților, noi, cei de la Cernăuți, împreună cu fiica ei de suflet, stareța Gabriela, ne-am oprit încă o dată la mormântul Măicuței. Ne-a zâmbit a încurajare chipul ei de pe cruce, străjuit de coroana tricoloră din partea comunei Mahala și cea a Consulului General al României la Cernăuți, ca recunoștință de la inima comunității românești din nordul Bucovinei. Pentru mângâiere la drum, am mai luat cu noi și zâmbetul divin al trandafirilor de pe covoarele măicuței Victorița, mama care i-a dat prima viață stareței Gabriela.
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 