BISERICA ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI DIN CULICENI NE CHEAMĂ LA ÎNTÂLNIRE CU ISTORIA

Neîndoielnic, e nespus de valoroasă ca monument de arhitectură românească din prima jumătate a sec. XIX această veche biserică de lemn. Înălțată pe locul unei bisericuțe și mai vechi la hotarul Culicenilor cu Târnauca, este una din puținele biserici de lemn care s-au păstrat pe teritoriul actualei regiuni Cernăuți. Dar și mai important pentru românii din Culiceni, sat rămas orfan chiar la câțiva pași de Țară, e că sfântul lor lăcaș îi cheamă nu numai la rugăciune și închinare, ci și la întâlnire cu istoria, la sfat cu toți moșii și strămoșii adunați grămăjoară în cimitirul din jurul bisericii.

Cunosc multe istorii cum românii din teritoriul ocupat de sovietici și-au apărat cu temerar curaj altarele, în pofida represiunilor și celor mai perfide intimidări. Însă ca la Culiceni nu știu dacă s-a mai întâmplat pe undeva. În anii când se închideau și se demolau sfintele lăcașe, dintr-un sat mic, cu oameni sărăciți de jefuitoarea orânduire sovietică, care încă își așteptau neamurile pierdute prin Siberia și Kazahstan, câțiva simpli țărani, membri ai sfatului bisericesc, au plecat la Moscova să-și apere biserica și dreptul de a se ruga în româna lor maternă. Au ajuns până la cei mai mari „împărați”, au fost primiți de președintele consiliului de miniștri de atunci, A. Kosîghin. Până s-au întors acasă, biserica era cu ușile deschise. Oare nu despre acești țărani a spus cu mai bine de două mii de ani în urmă poetul latin Ovidiu: „Fericit acel care cutează să apere cu putere ceea ce iubește”!

Cum să nu fi fost fericiți acei țărani neînfricați, care au bătut atâta drum, pentru apărarea istoriei lor sfinte! Or, biserica din Culiceni, construită din bârne de lemn, cu eforturile și cheltuiala boierului Holban, pe locul unei bisericuțe în care nu mai încăpea satul, a fost sfințită în 1845, adică cu un deceniu și jumătate înainte de Unirea Principatelor Române. Catapeteasma a fost adusă de la vechea biserică, iar înzestrarea cu toate cele trebuincioase pentru slujbele religioase aparține proprietarului moșiei, aceluiași boier Holban. Mai târziu, la lucrările de reparație și amenajare a participat cu substanțial ajutor doamna Potlog din Târnauca, tot de viță boierească. Prin anul 2000 biserica a fost reparată cu mijloacele sătenilor, cam în aceeași perioadă fiind adus din România și al doilea clopot. Primul a fost dăruit de familia Holbanilor. Scriu toate acestea pentru a aminti cum au apărut sfintele altare ale românilor de pe aceste plaiuri, a aminti, în special, celor care astăzi ne trimit pe nu știu unde dacă vrem biserică românească.

Dacă cineva neîndoios în credinţa că veşnicia s-a născut la sat ar vrea să-i vadă chipul curat, în care bate o inimă inocentă, o poate întâlni la Culiceni, la doar 50 kilometri de Cernăuţi – Satul mic cu Oameni mari, modeşti şi cinstiţi, cu un pronunţat simţ naţional, strâns legaţi de glia străbună. Am scris şi am repetat de mai multe ori aceste cuvinte, dar nu găsesc altele care să exprime întocmai tot ce simt când mă aflu printre „semincerii” (aşa sunt numiţi la Culiceni oamenii de vârstă venerabilă, purtători ai durerilor trecutului) de acolo, înzestraţi de la Dumnezeu cu puterea de a regenera memoria urmaşilor. Până a păşi pe moşia lor, l-am cunoscut pe Ion Boacă, bărbatul care m-a căutat, cu mulţi ani în urmă, la redacţie să-mi spună că şi lui întotdeauna îi este dor de aerul de dincolo de frontieră, unde are neamuri dragi.

La oamenii tari cu duhul, generoşi la suflet, şi modestia e mare. Aşa ar şi fi rămas ei să-şi scrie în anonimat Evanghelia bunătăţii, trăindu-şi micile bucurii şi alinându-şi marele amar sub acoperământul Sfintei Fecioare al vechii Biserici, prinşi în continuu zbucium pentru înnobilarea straiului de legendă al vetrei natale cu noi podoabe, dacă nu răsăreau din bătrânii „seminceri” mai mulţi arbori cu ramuri viguroase. Cu grija de a-i face cunoscuţi mai departe de marginea lor de ţară a trăit unul din fiii satului, Octavian Bivolaru, regretatul preşedinte al Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina. Lui îi datorăm faptul că noi, membri ai Societății, dar și alți români din Cernăuţi, am gustat de multe ori, la început de iunie, din pâinea pomenirii martirilor din Culiceni. Imaginile acelor momente reapar deseori vii în memoria noastră.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s