Vești triste ne vin de pe front. Tancuri, rachete, avioane, bubuituri, alarme… și foc… De parcă arde cerul și pământul. Oare au înnebunit cu toții? Oare vine sfârșitul? Ne întrebăm cu toții… Bisericile-s pline de lacrimile mamelor îndoliate. Unde ești, Doamne? Vino și ne scapă de puhoiul de la răsărit, de ciuma bolșevică.

Cad bombele-n pământ și scurmă

Și altele mai vin din urmă;

Voi n-aveți îngropați aici?

Voi grâu, dar noi strămoși și tați!

Noi mame și surori, și frați!

În lături, venetici!

George Coșbuc

Istoria parcă a luat-o razna, ori se repetă… Fiind copilă, în satul meu de sub streșina pădurii se vorbea la o adică de tancuri blindate ale rușilor. Sătenii de prin Iordănești, Carapciu, Cupca, Ropcea, Prisicăreni de pe Valea Siretului veneau la stână. Pe atunci, fiind frații mei ciobani, adunau turma mare de oi și așa la mulsul oilor vorbeau gospodarii mai mult în șoaptă despre focul de la Fântâna Albă, despre deportați, jafuri și colhoz… Asta era atmosfera de acasă. La școlari li se agățau steluța de octombrel în piept și cravata roșie la gât.

Un băiețel mai firav cânta cu vioiciune la serbările școlare.

Tăticul meu e la război/ De când eram de-un an sau doi/ Și nu mai vine înapoi/ Tăticul meu…

Mi-amintesc bine, că, deja fiind căsătorită, aflându-mă la o nuntă aici, la Ostrița, în valea Prutului, gospodarii satului cântau de răsuna ecoul hăt departe. Bărbații cântau, iar femeile lăcrămau:

Bate ceasul, bate unu…

Auzi cum bubuie tunul…

Bate ceasul, bate doi, 

Vin soldați de la război…

Ori:

Plânge-mă, mamă, cu dor

Că ți-am fost și eu fecior…

În memoria mea nu încape ceea ce se întâmplă acum în Ucraina.

Parcă trăim în secolul XXI, secolul civilizației, tehnologiei avansate, dar cu concentrări zilnice, cu sicrie, ce sosesc tot mai des în Bucovina. Ne mor copii și nepoți, floarea națiunii. Încotro ne ducem?.. Ori guvernul rus e lipsit de memorie, de credință-n Dumnezeu?

Vai, vai, cât pământ vă trebuie, barbarilor, cât sânge pe suflet?! Opriți-vă odată… Temeți-vă de blestemul mamelor, de lacrimile văduvelor, de sufletele copiilor,de strigătul schilozilor. Până când…

Ați pus cu toții jurământ

Să n-avem drepturi și cuvânt,

Bătăi și chinuri, când țipăm,

Și plumb, când istoviți strigăm…

Pământul nostru-i scump și sfânt,

Că el ni-e leagăn și mormânt…

„Noi vrem pământ”

Trăim într-o epocă consumistă. Însă trebuie să ne simplificăm viața, luând seama la natură, să privim lucrurile și candoarea lor. Trăind viața cotidiană să nu ne stresăm în ea, provocând inima și nervii.

Credem în biruința asupra puhoiului dușman nepoftit în Ucraina, credem în Dumnezeu și puterea de Sus.

„Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu…” 

Cartea de cântări

Până va veni pacea mai este și noi trăim zile mohorâte:

Ce viață fără milă… Lângă mort la căpătâi,

I-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi…

Eu rămân și țes sfatornic

Cântecul de îngropare

Zilelor de săptămână, zilelor de sărbătoare.

Octavian Goga

În aceste clipe de cumpănă toată lumea creștină e cu noi cu ajutoare spirituale, materiale, financiare și credem în Creatorul Dumnezeu și în apropiata pace:

Și va fi! De sus va face

Dătătorul de vieți

Parte tuturor și Pace

Şi-o să-ți uiți și tu mâhnirea

Suflete, așteptând ivirea

Albei dimineți.

Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, Ostrița

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!